BREAKING Ministerul Educației a suspendat toate olimpiadele școlare județene și competițiile sportive

49.424 de vizualizări
Ministerul Educației a suspendat toate olimpiadele școlare județene și competițiile sportive, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Monica Anisie. „Am decis suspendarea tuturor olimpiadelor școlare și concursurilor sportive, vorbim deocamdată de etapele județene și vedem cum evoluează lucrurile până la naționale. Dar să suspend cursurile școlare, eu nu pot face asta acum. Numai comitetul de criză poate lua această decizie”, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Monica Anisie.

Decizia de a suspenda cursurile în toate școlile și grădinițele nu poate fi luată, în această situație, de Ministerul Educației.

În momente ca acesta, în care se constituie comitetul național de criză, numai această instituție poate să ia decizia suspendării cursurilor„, a explicat pentru Edupedu.ro ministrul Educației. Precizăm că acest comitet de criză este condus de ministrul de Interne, Marcel Vela.

Monica Anisie a anunțat că prevederea conform căreia practica în spitale este suspendată se aplică și în cazul elevilor de la școlile sanitare postliceale.

Ministerul Educației a anunțat și printr-un comunicat de presă că ministrul Anisie „a convocat o videoconferință cu inspectorii școlari generali și inspectorii școlari generali adjuncți în care s-au discutat măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în unitățile de învățământ. De asemenea, ministrul a subliniat importanța dotării școlilor cu săpun și dezinfectant, iar inspectorii trebuie să se asigure de existența acestora, monitorizând situația”.

„Ca o măsură de prevenire a îmbolnăvirii, ministrul educației și cercetării a hotărât suspendarea desfășurării tuturor olimpiadelor școlare județene și regionale, precum și a competițiilor sportive, până la o dată care va fi comunicată ulterior„, anunță Ministerul, într-un comunicat remis Edupedu.ro.

În cadrul videoconferinței a fost discutată și Procedura și criteriile de suspendare a cursurilor școlare în unitățile de învățământ în contextul confirmării unui caz/mai multor cazuri de COVID-19. Conform art. 4 din Hotărârea nr.7 a Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, toți cetățenii români care se întorc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, vor fi izolați la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. Acest articol se impune și tuturor elevilor/studenților/cadrelor didactice care se întorc din țările menționate.

Totodată, inspectoratele școlare au obligația de a monitoriza toate cazurile de elevi și cadre didactice care sunt izolați la domiciliu și să raporteze zilnic Ministerului Educației și Cercetării.

Ministerul Educației precizează că :suspendarea cursurilor din unitățile de învățământ este în atributul EXCLUSIV al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență”.

Știre în curs de actualizare

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gradația de merit 2024. Ce promiteau Klaus Iohannis și Ligia Deca în raportul România Educată și ce a pus, de fapt, în practică ministra Educației în prima „reformă” a gradației de merit, sporul de 25% pentru profesori

Pentru prima dată, în anul școlar 2024-2025 gradația de merit va fi acordată conform Legii 198/2023, adică a legii făcute pe baza proiectului România educată. Asta înseamnă că sporul de…
Vezi articolul

Pedeapsa primită de elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză: 5 ani într-un centru de detenție pentru minori și daune de 20.000 de euro pe care familia elevului trebuie să le plătească profesoarei – decizia Curții de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti a dispus marţi ca elevul care şi-a înjunghiat în aprilie 2023 profesoara de japoneză să fie internat cinci ani într-un centru de detenţie pentru minori, transmite…
Vezi articolul

Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației a Universității Babeș Bolyai: Nu îi echipăm pe elevi, în școală, pentru viață, îi echipăm pentru teză, pentru competiția locală, pentru capacitate, pentru Bacalaureat și ne mândrim cu rezultatele lor. Îi pregătim pentru un mediu artificial

Școala nu îi pregătește pe elevi pentru alt mediu decât cel școlar, susține decanul Facultății de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, Adrian Opre. Acesta a…
Vezi articolul

Psihologul educațional Dacian Dolean, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii: În România, statutul socio-economic are un efect direct asupra alfabetizării, dincolo de abilitățile cognitive sau lingvistice

Statutul socio-economic al copiilor din România le afectează direct gradul de alfabetizare, abilitările cognitive și dezvoltarea limbajului, avertizează Dacian Dolean, psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii,…
Vezi articolul