BREAKING Noua structură a anului școlar, publicată în Monitorul Oficial. Pentru toate clasele, inclusiv cele din învățământul profesional și tehnic, durata cursurilor s-a redus cu o săptămână

176.788 de vizualizări
Admiterea la liceu 2020
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Noua structură a anului școlar 2020-2021 a fost publicată în Monitorul Oficial, modificată prin Ordinul de ministru nr. 3.558 din 29 martie 2021. Este vorba despre modificările pentru finalul acestui an, anunțate în ultima săptămână de Ministerul Educației. Cea mai importantă modificare este reducerea numărului de săptămâni de cursuri de la 34 la 33 de săptămâni pentru toți elevii și de la 37 la 36 de săptămâni pentru cei din învățământul profesional și tehnic.

În perioada vacanțelor se pot organiza activități educative la grădiniță – mai prevede noul ordin – cu prezență fizică, cu avizul DSP.

De asemenea, pe durata vacanțelor se pot organiza activități remediale, cu prezența fizică, cu elevii de clasa a VIII-a și pentru elevii de la liceu, în toate localitățile până la indicele 6/1.000 de locuitori.

Săptămâna „Școala altfel” se poate organiza până pe 2 aprilie, iar în săptămâna aceasta școlile profesionale puteau organiza activități de instruire practică.

Ce prevede noua structură:

Semestrul a II-lea are 16 săptămâni, față de 17 cât avea inițial, și anul școlar pentru elevi se încheie pe 25 iunie.

Elevii de clasa a VIII-a au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade aceștia fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 11 iunie. Pe 11 iunie aceștia iau vacanță, iar pe 22 iunie încep probele scrise de la Evaluarea națională 2021.

Pentru clasele a XII-a și a XIII-a:

Situația este asemănătoare – au două vacanțe de Paști: între 2-11 aprilie, prima și între 30 aprilie – 9 mai, a doua. Între aceste perioade și ei fac cursuri în sistem online. Apoi revin fizic la cursuri între 10 mai și 4 iunie. Pe 4 iunie ei iau vacanță, iar pe 28 iunie încep probele scrise de la Bacalaureat 2021, cele de competențe urmând a se echivala la fel ca anul trecut.

Pentru grupele de grădiniță și toate celelalte clase (pregătitoare, I, a II-a, a III-a, a IV-a, a V-a, a VI-a, a VII-a, a IX-a, a X-a, a XI-a) anul școlar are o vacanță de o lună în perioada 2 aprilie – 4 mai și cursuri (potrivit scenariilor în vigoare) perioada 5 mai – 25 iunie.

Articol în curs de actualizare

Foto: © Monkey Business ImagesDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


9 comments
  1. Pt profesorii din prescolar e bătaie mare de joc …noi muncim non stop si cu prezenta fizica pe deasupra, ne expunem mereu….si pe drum pana la munca si acolo zilnic, pt ca copiii nu au masca. Deci….ce sa zicem Ne au băgat fortat, toti la munca fiindca aveau parintii nevoie de „bona” de fapt, asa suntem considerate
    Deci…..nu avem nicio zi din aceasta minunata vacanta de care toți zic „wow….o luna,iti dai seama”….ei bine sa afle tot poporull avem doar zilele libere date prin lege pe 30, 3 si 4. Aceasta este MAREA VACANȚĂ A NOASTRĂ……
    Fapt care nu mi se pare deloc la locul lui..Si noi avem familii..si poate vroiam sa avem acea saptamana libera de Paște sa fim împreună,
    acum nu se poate,limitat, 2 zile, gata. ..aceasta hotarare a mincinosului de ministru….sa I faca pe plac lui Citu….alt impostor si alegătorilor desigur. Schimba anul scolar cum vrea si cand vrea,nu e normal. Rusineee

    1. Este trist modul in care ganditi D-na Mariana, foarte trist. Imi este mila de copii carora le ghidati primii pasi in viata cu o asemenea gandire…..sunteti platita sa mergeti la munca! Sunt convinsa ca era mai bine sa stati acasa si sa primiti si mai multi bani, fara sa faceti nimic.

      Sa stiti ca toti parintii ar dori sa stea acasa cu copii si familia (fara sa va mai platesca ca si „bona” pe dvs. o……), dar ce sa facem?? Unii dintre noi mai trebuie sa si munceasca pentru bani.

      Nu va mai satura……..!!!! nu va mai ajung doar liberele legale…..
      Vai mama noastra ce am ajuns.

      Oricum, RUSINE!!!!!!!

  2. Asa de tare va intereseaza de Pastele Catolic , incat ati derutat 70% din elevi cu inceperea scolilor la 2 zile diferenta de Pastele Ortodox, Toate planurile copiilor i le-ați furat din nou. RUSINE SUNTEM CONDUSI DE INCOMPETENȚI .

  3. Buna ziua.
    Sa intelegem ca favorizati sunt copiii decreligie catolica, care au o vacanta de paste. Cei ortodoxi, au o vacanta inaintecde paste. Tote planurile cu familia sunt zadarnicite.
    O asemenea harababura nu se putea mai buna…..

    Va doresc o zi frumoasa si nu uitati sa incercati sa faceti cursuri de planificare si punere in practica a actiunilor pe termen lung. Nu de azi pe maine.

  4. Sunt lipsiți de respect fata de cetățeni…..ieri spun ceva, azi altceva, peste o ora se schimba….peste 2 ore se modifica schimbarea…si tot asa….au modificat structura pt a reduce mobilitatea asa au spus….iar acum defapt pt unii sa nu mai fie vacanta ,pt alții da…unii mumă alții ciumă….Bravos! La ce ati mai modificat daca acu’ spuneți altceva….oricât ar fi rata si 20 la mie ce mai contează, voi sa ieșiți bine….Nu aveti cuvânt, asta e clar!!!!
    zăpăciți oamenii.

  5. Referitor la invatamantul profesional si tehnic declaratiile din 25 martie ale ministrului spuneau altceva! S-a schimbat schimbarea! Cuvantul dat nu conteaza!

  6. Aceasta structura nu ”bate” cu declaratiile ministrului, facute pe 25.03.2021! Acesta asigurase ca pentru elevii de la liceele tehnologice si scolile profesionale anul scolar se va termina la data cunoscuta initial, prin scurtarea cu 1 sptamana, la fel ca pentru celelalte scoli, si prin transformasea saptamanii ”scoala altfel” in saptamana de practica! Acum cum ramane? Acesti elevi se duc pana spre sfarsitul lunii iulie cu scoala!

  7. Ministrul anuntase pe 25.03.2021 ca pentru clasele de liceu si de scoala profesionala de la invatamantul tehnologic anul scolar se va incheia la data stiuta deja, spre a nu intra prea mult in luna iulie. Acum iata ca se reduce anul scolar cu 1 saptamana, nu cu doua, cum se intelegea din ce declarase. Asta nu inseamna ca finalul anului scolar se va prelungi fata de data initiala cu 1 saptamana?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, la ultima dezbatere națională pe proiectele de planuri-cadru pentru liceu: Civilizația noastră s-a fondat pe cei doi piloni, știință și religie. Mai e nevoie de componenta de cultură națională și de disciplinele care pregătesc elevii pentru viață / Mitropolitul Banatului, către ministru: Thanks! că l-ați păstrat pe Hristos în școală

Noile planuri-cadru pentru liceu trebuie să asigure un echilibru între patru componente fundamentale ale educației: știința, religia, cultura națională și disciplinele care pregătesc elevii pentru viață, a afirmat ministrul Educației…
Vezi articolul

Revenirea la structura cu trimestre, în loc de semestre și posibilitatea de a prelungi anul școlar încă din toamnă, dacă vor părinții, elevii și sindicatele – ipoteze enunțate de ministrul Educației / Nicio decizie argumentată pe baza științei sau a propunerii specialiștilor

Revenirea la o structură a anului bazată pe trimestre, în locul actualelor semestre, apare ca ipoteză de lucru într-un mesaj publicat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu pe Facebook și publicat…
Vezi articolul

Vicepreşedintele CNA: Vom solicita Administraţiei Prezidenţiale să dedice un capitol foarte clar educaţiei media în strategia privind securitatea naţională. Educaţia media trebuie inserată în toate materiile / Copiii abandonaţi în faţa ecranelor urmează să voteze peste 4-8 ani și sunt într-un risc extrem de pregnant – avertizează Valentin Jucan

Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, a afirmat că pregăteşte o solicitare către preşedintele Nicuşor Dan pentru ca educaţia media să fie introdusă în strategia privind securitatea naţională.…
Vezi articolul

Academia Română să actualizeze definiția pentru „femeie” din DEX, cere World Vision România: Dicționarele de sinonime listează în continuare pentru „femeie” expresii asociate cu termeni depreciativi sau sexualizați – „femeie publică” / Mihaela Nabăr: Cuvintele nu sunt neutre. Ele pot răni, pot limita

Fundaţia World Vision România cere Academiei Române, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei asupra Femeilor, să actualizeze definiția pentru „femeie” din DEX, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Solicitarea vine…
Vezi articolul

Guvernul s-a răzgândit: nu mai oferă voucherele de 250 de lei pentru rechizite, cărți și echipament sportiv pentru elevi. SURSE: Banii necesari, tăiați la rectificarea bugetară

Ministerul Educației a retras din dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind programul „Merg la școală”, prin care aloca 250 de lei sub formă de vouchere pentru fiecare elev…
Vezi articolul