Buget de 384 de milioane de euro pentru propuneri de proiecte destinate inițiativei Universități Europene, în cadrul programului Erasmus+

243 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Un nou apel de propuneri pentru proiecte destinate inițiativei Universități Europene, apel ce beneficiază de un buget de 384 milioane de euro, a fost lansat în cadrul programului Erasmus+, potrivit unei informări transmise săptămâna aceasta de Ministerul Educației. Este vorba despre cel de-al patrulea astfel de apel lansat în cadrul Erasmus+, urmând să finanțeze două tipuri de proiecte.

Potrivit anunțului ME, este urmărită finanțarea proiectelor cu:

  • Tema 1: Intensificarea cooperărilor instituționale transnaționale prealabile (care va oferi sprijin pentru alianțele de cooperare transnațională instituțională deja existente; instituțiile de învățământ superior au ocazia de a se alătura alianțelor deja existente, în calitate de parteneri); 
  • Tema 2: Dezvoltarea unor noi cooperări instituționale transnaționale (care va oferi sprijin financiar alianțelor de Universități Europene nou constituite).

Anunțul Comisiei Europene pe această temă poate fi consultat aici.

Termenul-limită pentru transmiterea aplicațiilor este 31 ianuarie 2023, iar ministerul precizează că o sesiune online de informare va fi organizată de Comisia Europeană pe 15 noiembrie 2022.

Ministerul precizează că abordarea este similară cu cea din 2022, dar prezintă două noutăți:

  • Apelul este deschis pentru participarea instituțiilor de învățământ superior din țările din Balcanii de Vest, ca parteneri deplini în alianțe;
  • Se va acorda un certificat de excelență (seal of excellence) propunerilor evaluate ca fiind de înaltă calitate (au obținut peste 80 de puncte), dar care nu pot fi finanțate, din cauza lipsei de buget disponibil, în cadrul cererii de proiecte Erasmus+ 2023.

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

USR: „Legile lui Deca nu fac decât să confirme că România educată a eșuat într-un compromis lamentabil și arată o uriașă teamă de reformă, nu curaj pentru a schimba ceva”

USR reacționează într-un comunicat de presă, după ce ministra Educației a prezentat, luni, principalele modificări ale legilor Învățământului Preuniversitar și Învățământului Superior, într-o conferință de presă. Printre schimbările anunțate sunt…
Vezi articolul

Portofoliul educațional nu poate fi utilizat în scopul ierarhizării și al comparării elevilor în sens discriminatoriu, potrivit unui proiect al Ministerului Educației / Ce este portofoliul educațional și ce roluri are

Portofoliul educațional este obligatoriu începând cu generația de preșcolari care intră în grupa mijlocie, respectiv cu generația de elevi care intră în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025, după cum…
Vezi articolul

Cine duce obiecte reciclabile în cortul ASAP din Piața Sfatului din Brașov, în perioada 9-11 septembrie, poate contribui la o creație artistică sau poate face obiecte funcționale din deșeuri la Forumul Orașelor Verzi

Pentru a doua oară consecutiv la Forumul Orașelor Verzi (FOV), care are loc anul acesta tot la Brașov, Armata Selectării Atente a Plasticului, ASAP, programul Fundației The Institute, mobilizează toți…
Vezi articolul

VIDEO Cum arată clădirea de 3,3 milioane de euro în care Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Casa Corpului Didactic ar putea avea sediul, dacă Guvernul aprobă cumpărarea imobilului – o clădire veche de aproape 100 de ani, în centrul Timișoarei – proiect de hotărâre

Guvernul intenționează să achiziționeze, cu bani provenind din Fondul de rezervă, o clădire din centrul Timișoarei care să servească drept sediu pentru Inspectoratul Școlar Județean Timiș și pentru Casa Corpului…
Vezi articolul

Prima completare a Legii educației făcută de Parlament: Elevii și profesorii pot fi premiați de consiliile locale și județene pentru rezultatele la olimpiadele și concursurile școlare, altele decât cele aprobate de Ministerul Educației

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care consiliile judeţene şi locale vor putea asigura fonduri pentru premierea elevilor cu rezultate deosebite şi la alte concursuri decât cele aprobate…
Vezi articolul