Burse facultate 2024-2025. Studenții de la Universitatea din București pot depune dosarele pentru bursa socială până pe 30 octombrie / Listele cu beneficiarii burselor de performanță au termen 8 noiembrie – reguli și calendar

10.352 de vizualizări
Foto: © Radub85 | Dreamstime.com
Studenții din facultățile Universității din București pot începe să depună cererile pentru bursele sociale și de performanță pentru anul universitar 2024-2025. Conform calendarului publicat de Facultatea de Litere (FL-UB), perioada de depunere a dosarelor pentru bursa socială este între 10 și 31 octombrie 2024, termenul limită fiind la finalul lunii. Evaluarea dosarelor depuse de către comisia de acordare a burselor va avea loc între 1 și 8 noiembrie 2024, iar listele cu beneficiarii vor fi publicate pe 8 noiembrie.

După publicarea listelor, studenții care doresc să depună contestații vor putea face acest lucru între 11 și 13 noiembrie, urmând ca analiza și afișarea rezultatelor contestațiilor să aibă loc în perioada 14-18 noiembrie. Pentru a primi burse sociale, studenților li se impune condiția de venit, similară burselor sociale din preuniversitar: suma per membru pe familie din ultimele 12 luni să nu depășească 2.363 lei net/lună.

În ceea ce privește bursele de performanță, studenții bursieri sunt anunțați pe 8 noiembrie, după care trebuie să depună declarațiile de acceptare a bursei în intervalul 19-21 noiembrie. Listele finale cu beneficiarii vor fi publicate pe 22 noiembrie, dată la care vor fi trimise și către Comisia Centrală de Acordare a Burselor.

  • Edupedu.ro prezintă mai jos în articol calendarul pentru acordarea burselor, regulile stabilite de universitate, și modele de cereri pentru studenți, pe măsură ce sunt publicate.

Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (FLLS) a publicat și câteva indicații suplimentare legate de procesul de acordare a burselor. Pentru bursele de performanță, studenții nu trebuie să depună o cerere inițială, ci doar declarația de acceptare și extrasul de cont, după publicarea mediilor minime.

Cât despre bursele medicale, studenții trebuie să prezinte documente care să dovedească eligibilitatea, inclusiv un certificat de la un medic specialist care să descrie evoluția problemei medicale. De asemenea, dosarele pentru bursele sociale trebuie depuse până la 31 octombrie, iar studenții trebuie să prezinte o serie de documente specifice legate de veniturile familiei și situația personală, conform legislației în vigoare.

CALENDAR Burse studenți Universitatea din București 2024-2025 (sursa)

Anul universitar trecut, bursele sociale au avut cuantum de 1.050 de lei pe lună, iar cele de performanță – de 1.200 de lei pe lună. Cuantumurile ar urma să rămână aceleași în anul universitar 2024-2025, potrivit surselor Edupedu.ro.

DESCARCĂ Documente Burse sociale UniBuc 2024-2025:

DESCARCĂ Documente Burse de performanță UniBuc 2024-2025:

DESCARCĂ Documente Burse de performanță științifică / sportivă UniBuc 2024-2025:

Cum se acordă bursele la UniBuc. Regulile generale

Metodologia de acordare, adică documentul care cuprinde regulile și pașii pentru acordarea burselor studenților la UB, este aceeași din anul universitar trecut (2023-2024), bazată la rândul ei pe metodologia-cadru emisă le nivel național de ministerul Educației conform legii educației 199/2023.

„Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe întreaga durată a anului universitar (12 luni), cu excepția burselor sociale ocazionale și a burselor speciale acordate din venituri proprii ale Universității din București sau ale facultăților”, iar cererile se depun la secretariatul facultății, în format fizic sau în format electronic, prevede procedura. Documentele necesare, modelele de cereri și metodologia pot fi consultate mai jos în articol.

  • Peste 33.000 de studenți studiau la Universitatea din București la începutul anului universitar 2022-2023, potrivit celor mai datelor de la Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS).

În ceea ce privește bursele de performanță, acestea „se acordă studenților din învățământul superior de stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare”. Ele pot fi acordate, de exemplu, pentru cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii, însă nu este stabilit vreun prag de medie sau în metodologia UB, cel mai probabil urmând să fie comunicat de fiecare facultate în parte în perioada următoare.

(2) Bursele atribuite pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (1) se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

a) Au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii;
b) au obținut performanțe științifice, inovație și brevete;
c) alte situații stabilite de facultățile Universității din București prin metodologii proprii aprobate de Senat.

(3) Facultățile pot stabili, prin metodologiile proprii, criterii minimale pentru performanțele prevăzute la alin. (2) lit. b).

(4) Bursa pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (2) lit. b) se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către instituțiile de învățământ superior, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.

(5) Cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei sociale.

(6) Pentru anul I de studii (nivel licență, respectiv master) criteriul de atribuire a bursei pentru performanță este media obținută la concursul de admitere (în cazul în care nu se organizează concurs special de obținere a bursei de performanță). Studenții care au fost admiși fără concurs de admitere, pe baza rezultatelor obținute la olimpiadele școlare, se consideră admiși cu media 10.00”.

La articolul 16 este precizat că „Bursele sociale și de performanță pot fi retrase, după finalizarea primului semestru de studiu, de către Comisia de acordare a burselor la nivel de facultate și redistribuite în limita sumelor rămase disponibile. În acest sens, prin regulament propriu aprobat de Senatul UB, facultățile pot prevedea criterii academice specifice privind retragerea burselor, cu respectarea prevederilor OME 6463/02.10.2023. Aceste criterii vor fi aduse la cunoștința studenților, prin afișare la avizier și pe site-ul facultății, la începutul anului universitar, înainte de demararea procesului de acordare a burselor”.

De exemplu, Facultatea de Filosofie a UB a stabilit că la studii de licență, bursa de performanță se retrage dacă studentul/studenta nu acumulează minim 15 credite ECTS și bursa socială se retrage dacă studentul/studenta nu acumulează minim 5 credite ECTS. Pentru studiile de masterat, bursa socială se retrage dacă studentul/studenta nu acumulează minim 7 credite ECTS și bursa de performanță se retrage dacă studentul/studenta nu acumulează minim 15 credite ECTS.

  • Amintim că metodologia-cadru a fost publicată pe 10 octombrie 2023 și pe baza ei se acordă bursele în universități din acest an universitar, în acord cu noua lege a învățământului superior, după metodologii interne care se bazează pe cea națională. Instituțiile de învățământ superior pot să suplimenteze sumele acordate de la bugetul de stat prin Ministerul Educației sau să acorde și alte tipuri de stimulente lunare pentru studenți.
  • Conform metodologiei-cadru, prin ordin de ministru separat sunt stabilite sumele doar pentru bursele de excelență olimpică/internațională și pentru bursa de studiu, adică cea acordată studenților de la masteratul didactic sau licența didactică cu dublă specializare (cea din urmă încă neimplementată în facultăți) și de la masteratul didactic. Rămân de stabilit intern sumele pentru bursele de performanță (în cuantum mai mare decât cele sociale în valoare de 900 de lei, conform metodologiei-cadru), de exemplu, acestea fiind cunoscute drept fostele burse de merit.

Foto: © Radub85 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Rectorilor, condus de Sorin Cîmpeanu, susține printr-o rezoluție proiectul Legii Învățământului Superior, elaborat inițial în mandatul de ministru al lui Cîmpeanu, dar care nu a fost finalizat încă de succesoarea Ligia Deca

Consiliul Național al Rectorilor (CNR), organism condus de fostul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, își exprimă susținerea față de proiectul Legii Învățământului Superior, potrivit unei rezoluții adoptate la sfârșitul săptămânii…
Vezi articolul

Universitatea din București și ASE – primele universități din România într-un nou clasament internațional, după impactul avut în societate conform obiectivelor ONU

Șapte universități românești, printre care Universitatea din București, Academia de Studii Economice București și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, figurează în ediția din acest an a clasamentului global al universităților, după…
Vezi articolul
angajatori caută să recruteze studenți

OFICIAL Lucrările de licență, disertație, abilitare sau examenele din sesiune se pot da și online pe perioada stării de urgență. Profesorii, obligați să dea rapoarte săptămânale superiorilor despre cursurile online

Lucrările de licență/diplomă sau disertație se pot da și online pe perioada stării de urgență pentru anul universitar 2019-2020, potrivit unui Ordin de ministru publicat în Monitorul Oficial. Condiția pentru…
Vezi articolul