UPDATE Burse în străinătate pentru studii de masterat, doctorat și stagii postdoctorale și de cercetare, în valoare de cel puțin 1.000 de euro pe lună / Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial

1.239 de vizualizări
UPDATE Hotărârea de Guvern, prin care se acordă burse în străinătate de cel puțin 1.000 de euro pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 10 februarie. Documentul fusese aprobat miercuri în ședința de Guvern și pune în aplicare articolul din Legea actuală a Educației Naționale, referitor la acordarea de astfel de burse. Prin același proiect, e abrogată o hotărâre veche de peste 25 de ani în legătură cu acordarea de burse în străinătate.

UPDATE: Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial, vineri, 10 februarie, după ce proiectul de hotărârea fost aprobat în ședința de Guvern cu doua zile înainte.

Bursele în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare vor fi acordate pe baza unui concurs organizat la nivel național, potrivit proiectului de HG.

Potrivit Art. 1: “Ministerul Educației, prin Agenția de Credite și Burse de Studii, acordă anual, în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare”. Bursele sunt acoperite din fondul valutar al ministerului și din donații. Numărul lunilor de bursă acordate, tipurile de burse și durata stagiului unei burse se stabilesc anual prin ordin al ministrului Educației, în domeniile de interes ale României, care sunt aprobate tot printr-un ordin de ministru, potrivit art 2.

Bursele se acordă pe baza unui concurs național organizat de ME prin Agenția de Credite și Burse de Studii, în baza unui regulament și a unor condiții aprobate, din nou, prin ordin de ministru, conform art. 3 din proiectul de HG.

Cheltuielile acoperite sunt precizate la Art. 4:

“Bursierii români care efectuează stagiile prevăzute la art. 1 alin. (1), beneficiază de:

a) o bursă lunară destinată plăţii unor taxe şcolare şi, eventual, acoperirii cheltuielilor de hrană și cazare, în limita cuantumurilor stabilite;

b) transport dus-întors (cu avionul, cu trenul sau cu autocarul) din România până la locul de stagiu și retur, o singură dată pe an universitar;

c) plata unui tarif suplimentar pentru bagaje de cel mult 32 kg, în afara celor incluse în costul biletului.”

Cuantumul burselor, mai precizează proiectul, nu poate fi mai mic de 1.000 de euro pe lună și se stabilește anual, pe țări, prin ordin al ministrului educației.

Sursa: HG acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru stagii postdoctorale și de cercetare

Agenția de Credite și Burse de Studii are obligația de a elabora regulamentul de organizare a concursului național în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern.

Proiectul de HG precizează că, în momentul intrării în vigoare, se aborgă HG 697/1996  privind acordarea de burse pentru stagii de studii universitare și postuniversitare în străinătate. Acea HG, aprobată de guvernul Văcăroiu, prevedea burse de până la 1.000 de dolari SUA/lună și menționa, între altele: “În cazul în care o parte din suma destinată acoperirii acestor cheltuieli este suportată de către persoane fizice sau juridice din ţara sau din străinătate, Ministerul Învăţământului va suporta numai diferenţa de cheltuieli neacoperita, în limita cuantumurilor stabilite potrivit prevederilor prezentei hotărâri”.

  • Aceeași HG veche prevedea și obligația bursierilor ca, la absolvirea studiilor, să revină în România și să presteze o activitate corespunzător calificării obținute.
Proiectul noii HG ar urma, potrivit notei de fundamentare, să producă următoarele schimbări:
  • “Proiectul propus creează cadrul normativ pentru formarea internațională a viitorilor specialiști români prin instituirea unui mecanism național de sprijin financiar al acestora. Astfel, se acoperă vidul legislativ în ceea ce privește aplicarea recomandărilor europene și măsurilor asumate de România la nivel național și internațional în ceea ce privește politicile educaționale în domeniul mobilităților.
  • În proiectul de act normativ sunt cuprinse prevederile Legii nr. 1 /2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, privind acordarea „anual” de burse pentru stagii de studii universitare, postuniversitare și de cercetare în străinătate. În acest spirit, în bugetul ministerului se impun prevăzute sume care să acopere cheltuielile de bursă și de transport internațional ale cetățenilor români.
  • Instituirea acestor burse este în concordantă cu recomandările și bunele practici europene, cu dezideratele naționale susținute în proiectul „România Educată”, (…)
  • Derularea operaţiunilor aferente bursei se va realiza de către Agenţia de Credite şi Burse de Studii, în baza unui contract încheiat între părțile implicate, iar sumele aferente programului de acordare a burselor vor fi alocate Agenţiei de Credite şi Burse de Studii, în condiţiile legii. (…)
  • Având în vedere că, din statisticile A.C.B.S., majoritatea studenților optează pentru studii în UE, considerăm că euro reprezentând bursa lunară constituie garanția gestionării judicioase a fondului alocat în acest scop. (…)”

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Citește și:
DOCUMENT Bursele în străinătate pentru studii de masterat, doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare vor fi de cel puțin 1.000 de euro pe lună și vor fi acordate anual prin concurs organizat la nivel național – proiect de HG


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Invatatoare in fata elevilor la clasa, in scoala / Foto: Dreamstime.com

Programele remediale au nevoie de trasabilitatea elevilor și de experți din afara școlii – europarlamentar / „Ar fi o eroare majoră să-i abandonăm pe acei copii crezând că au făcut niște cursuri remediale și gata, sunt la zi cu materia”

„Ar fi o eroare majoră să-i abandonăm pe acei copii crezând că au făcut nişte cursuri remediale şi gata, sunt la zi cu materia”, crede europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, vicepreședintele…
Vezi articolul

Bianca Vintilescu, medic pediatru: Constatăm că din ce în ce mai mulți copii iau în greutate, cu sau fără știrea părinților. Avem inclusiv la vârsta adolescentă 170 de kg. Sunt multe pentru un adult, dar pentru organismul unui copil

Bianca Vintilescu, medic specialist pediatru, a declarat pentru TVR Craiova că „din ce în ce mai mulți copii iau în greutate, cu sau fără știrea părinților, din cauza mediului în…
Vezi articolul

Bursele pentru olimpicii internaționali care nu câștigă premii la competițiile internaționale, dar fac parte din loturile de concurs, nu sunt prevăzute în legea Educației, acesta este motivul pentru care elevii respectivi au fost trecuți la bursele de merit și nu la cele de excelență olimpică, precizează Ministerul Educației

Ministerul Educației a trimis Edupedu.ro câteva precizări după publicarea articolului în care Consiliul Național al Elevilor a condamnat ferm decizia luată „peste noapte”, de a tăia din draftul metodologiei de…
Vezi articolul

OFICIAL 6 școli pilot vor funcționa anul acesta, din care una este din mediul rural și una privată, după ce au fost depuse peste 20 de cereri. Cea mai importantă componentă pilotată – „transformarea curriculară” / Se va pilota și înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu al elevului

Începând cu anul școlar 2021-2022 vor funcționa șase școli pilot, anunță Ministerul Educației într-un comunicat primit de Edupedu.ro. „În cele șase școli-pilot elevii și profesorii vor avea parte de un…
Vezi articolul

Sesiune de informare gratuită pentru studenți, profesori, cercetători și pasionați de științe ale pământului, despre instrumentele din platforma europeană EPOS cu date seismologice, meteo sau din sateliți – joi, 25 ianuarie

O introducere gratuită în platforma europeană EPOS cu baze de date despre activitățile seismice, meteorologie sau obținute cu ajutorul sateliților, va fi organizată gratuit joi, 25 ianuarie 2024, anunță Institutul…
Vezi articolul