Mai multe zile de școală pentru elevii din Franța, în special dacă au nevoie de recuperări – măsură propusă în dezbatere de președintele Macron: Avem prea multă vacanță și programul elevilor este încărcat. Să începem orele de pe 20 august

686 de vizualizări
Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com
Numărul de zile de vacanță pentru elevii din Franța este prea mare și programul elevilor este încărcat în timpul anului școlar, așa că ar fi necesară o reformă a perioadelor de odihnă, este de părere președintele Republicii, Emmanuel Macron, care s-a exprimat public de mai multe ori, recent, în favoarea unui număr mai mare de zile de cursuri, potrivit presei franceze.

La finalul lunii iunie, într-o vizită la o școală, președintele Macron a declarat pentru presă că vacanțele școlare „din ce în ce mai lungi în ultimii 20 de ani” lasă zile mai puține pentru școală, în care materia care le este predată elevilor se comprimă, programul lor este încărcat, ceea ce face ca elevii „să ajungă epuizați în fiecare seară”, a susținut Macron, care a adăugat că elevii recuperează greu la matematică și franceză în septembrie când se întorc la școală, potrivit FranceInfo.

  • Publicația citată a scris, la acea vreme, că jumătate din afirmația lui Macron este falsă, pentru că numărul de zile de vacanțe școlare din Franța ar fi constant de decenii. Pe de cealaltă parte, există un studiu al OCDE – Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică care arată că, pentru elevii din Franța, vacanțele de vară contribuie la rezultate mai slabe la matematică și franceză la începutul anului școlar, față de cum performau înainte să ia vacanța de vară, conform sursei citate.

În acest an școlar, cursurile încep pe 4 septembrie în Franța, care a publicat din decembrie anul trecut calendarele anilor școlari până la 2025-2026 inclusiv.

Într-un interviu acordat LePoint zilele trecute, pe 23 august, citat de FranceInfo, oficialul s-a pronunțat din nou pe acest subiect și a afirmat că “sunt prea multe zile de vacanță” și că “se creează inegalități” între elevi în timpul acestor perioade de odihnă. O dată de 20 august pentru începerea cursurilor a fost asumată public, însă este deocamdată propusă numai pentru elevii aflați în dificultate și care iau note mici la unele testări de la final de an care ar urma să fie introduse pentru a-i include în acest program de ore remediale, conform sursei citate.

De remarcat este că, în cel mai recent raport Eurydice care arată că România ocupă locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță în anul școlar încheiat 2022-2023, atât țara noastră, cât și Franța, au peste 120 de zile de vacanță pe an. Dacă autoritățile din Franța tind să oprească din creșterea numărului de zile libere legale și să scadă din zilele de vacanță măcar pentru elevii cu nevoi de ore remediale, în România autoritățile nu au adus vreo justificare pentru pierderile de învățare ale elevilor atunci când au stabilit, de exemplu la finalul anului 2022, mai multe zile libere în timpul săptămânii care să lege sărbători de weekenduri.

Emmanuel Macron vrea, de asemenea, tot potrivit FranceInfo, să aloce întreaga lună de iunie recuperărilor elevilor care lipsesc și nu dau testele de final de an școlar sau care nu iau nota de trecere la acestea.

Măsura, criticată. Sindicalist: „Este de neconceput să existe un calendar școlar diferit pentru elevi în funcție de rezultatele lor”

Măsura propusă de Macron este, însă, criticată de sindicate și de unii inspectori școlari care spun că elevii care au nevoie de pregătiri participă deja la cursuri ținute de profesori voluntari în lunile de vară.

Dacă acest început de an școlar mai devreme pentru elevii aflați în dificultate va deveni general valabil, “va trebui să găsim resurse”, a declarat pentru publicația citată Bruno Bobkiewicz, secretarul general al Sindicatului personalului de conducere din școlile franceze (SNPDEN).

“Este de neconceput să existe un calendar școlar diferit pentru elevi în funcție de rezultatele lor. Pe lângă faptul că este penalizant, este extrem de stigmatizant, deoarece presupune că toți elevii cu rezultate școlare slabe nu muncesc”, spune Jérôme Fournier, sindicalist francez, după cum notează FranceInfo în alt articol.

Foto: © CarolRobert | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


4 comments
  1. sa nu mai luam vacanta de vara,zic…
    să ținem elevii in scoli nonstop…deh…sa i aducem și noi din 20 august că vorba aia,le asiguram aer condiționat pe caldurile astea …
    sa mai vedem ce propun unii și alții …daca va trebui sa dăm bine,aplicam și noi…:)

  2. In Romania ar fi executat daca ar propune asa ceva. Omologul lui de la Cotroceni petrece pe melodia cea minunata cu gandul la RE.

    1. Sunt în sudul României. În iulie am avut 25 de zile legate cu temperaturi peste 37 de grade la umbră (și vreo 4-5 au trecut de 40 de grade). În august am avut o săptămână cu temperaturi oarecum acceptabile, iar acum avem iar caniculă (și mai durează).

      Nicio școală nu are aer condiționat. Chiar dacă ar avea, nu și-ar permite să plătească atât de mult la curent.

      Macron s-a îmbătat de putere, oamenii deja îl trag de mânecă și acolo (din exact același motiv). Nu tot ce vine din vest (ca idei) e aplicabil la noi, așa că mai încet cu pianul pe scări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Burse școlare iunie 2024. Elevii primesc 338 de lei bursă de merit pe 15 iulie, cei care au dat Evaluare Națională sau Bacalaureat – 450 de lei / Aceștia ar urma să primească bani și pentru zilele din luna iulie, care trec până la afișarea rezultatelor de la examene

Banii de burse ai elevilor pentru luna iunie vor fi plătiți luni, 15 iulie, după ce vor fi virați către inspectoratele școlare și școli. Bursa de merit ar urma să…
Vezi articolul

BREAKING Măsurile oficiale care se iau din 2 iunie în toate școlile pentru elevii claselor terminale, a VIII-a si a XII-a, precum și în perioada Evaluării Naționale și Bacalaureatului – proiect

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a postat pe site, în dezbatere publică, un set de recomandări de sănătate publică privind măsurile generale de relaxare a restricțiilor impuse de starea…
Vezi articolul

China difuzează obligatoriu pe TikTok elevilor chinezi de sub 14 ani conținuturi educaționale, experimente științifice, tururi ale muzeelor și limitează folosirea la 40 de minute pe zi. Analiză Le Figaro despre “cum își protejează China copiii și îi prostesc pe ai noștri cu rețeaua socială TikTok”

Diferențele dintre versiunea chineză a aplicației TikTok și cea internațională au fost semnalate de către publicația Le Figaro. De exemplu, dacă elevii au sub 14 ani, atunci aceștia vor vedea…
Vezi articolul