Cadrele didactice să poată rezerva catedra sau postul pe cel mult 5 ani consecutivi, pe perioada în care ocupă o funcție publică – proiect adoptat tacit ce urmează să ajungă la Senat, for decizional / Klaus Iohannis și-a ținut postul blocat 27 de ani la Sibiu, Crin Antonescu – 24 de ani în Tulcea

4.436 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Camera Deputaților a adoptat tacit, luni, 12 mai, o propunere legislativă a USR care prevede limitarea la cel mult cinci ani consecutivi a dreptului cadrelor didactice de rezervare a postului sau catedrei pe durata ocupării de către acestea a unor demnități sau funcții publice, transmite Agerpres.

Proiectul de lege a trecut tacit de Camera Deputaților și urmează să ajungă la Senat, care este for decizional.

Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea învățământului preuniversitar nr.198/2023 și Legea învățământului superior nr.199/2023 și a fost inițiată de cinci senatori USR.

Actul normativ a primit, inițial, raport de respingere din partea comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, dar termenul de adoptare și vot în plenul Camerei, care era 9 mai, a fost depășit și se consideră adoptat tacit.

Potrivit proiectului adoptat tacit, președintele României, persoanele alese în Parlament, numite în Guvern sau care îndeplinesc funcții de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Administrației Prezidențiale, al Guvernului și în Ministerul Educației, precum și cele alese de Parlament în organismele centrale ale statului, care au calitatea de cadre didactice sau de cercetare titulare, angajate cu contract pe perioadă nedeterminată sau care sunt pe un post didactic/de cercetare din instituțiile de învățământ superior, au drept de rezervare a postului didactic sau a catedrei pe perioada în care îndeplinesc aceste funcții, dar nu mai mult de 5 ani consecutivi, cu păstrarea tuturor drepturilor.

Context USR a cerut în februarie limitarea la maximum 5 ani a perioadei în care un profesor își poate ține blocat postul de titular dacă ocupă o funcție publică.

Inițiativa senatorilor Remus Negoi și Ștefan Pălărie vine după ce G4Media, EduPedu și Info Sud-Est au arătat cum Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR-Minorități la alegerile prezidențiale din 4 mai, și-a ținut postul de profesor de istorie titular blocat timp de 24 de ani la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea. La fel, Klaus Iohannis și-a ținut postul de profesor de fizică blocat timp de 27 de ani, la Colegiul Național „Samuel Von Brukenthal”.

Citește și:
USR cere limitarea la maximum 5 ani a perioadei în care un profesor își poate ține blocat postul de titular dacă ocupă o funcție publică / Klaus Iohannis și-a ținut postul blocat 27 de ani la Sibiu, Crin Antonescu, 24 de ani în Tulcea

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 2,9 milioane de elevi încep școala luni – cursurile sunt 100% online pentru următoarele trei săptămâni. Cum se încheie mediile după noul regulament și care sunt regulile de predare online și de evaluare

Luni este prima zi de școală după vacanța de iarnă, iar potrivit Ministerului Educației 2.918.275 de elevi sunt înscriși în anul școlar 2020-2021. Deși ar trebui să înceapă școala cu…
Vezi articolul

Testele pentru elevi nu ajung în școli prea curând, contestația depusă abia azi la licitație are 10 zile termen pentru rezolvare / Ovidiu Zară, Consiliul de Soluționare a Contestațiilor: Mai poate exista o întârziere și după aceea, decizia CNSC va putea fi și ea contestată

Testele de salivă destinate elevilor nu vor ajunge mai devreme de două săptămâni în școli din cauza contestației la procedura de licitație. Procedura prevede că, după ce contestația a fost…
Vezi articolul

DOCUMENT Urmează o reorganizare a Ministerului Educației cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, scrie Sorin Cîmpeanu într-o decizie de anulare a achiziției de servicii de pază pentru instituție

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu susține că reorganizarea ministerului pe care-l conduce se va face cu „diminuarea semnificativă a structurii posturilor”, potrivit unei decizii de anulare a achiziției de servicii de…
Vezi articolul