CALENDAR Concurs directori 2021. Astăzi, candidații infectați, aflați în carantină sau în izolare, pot depune documente care să dovedească asta sau o declarație pe propria răspundere, potrivit modificărilor de publicate în Monitorul Oficial pentru sesiunea specială

6.513 vizualizări
Foto: © Polly In | Dreamstime.com
Metodologia pentru concursul de directori a fost modificată cu o zi înaintea probei scrise, ca să permită organizarea unei sesiuni speciale pentru candidații infectați cu SARS-CoV-2 și pentru cei izolați sau aflați în carantină. Modificarea de ordin de ministru a fost publicată miercuri seara în Monitorul Oficial.

Modificările de metodologie atrag după sine și modificări de calendar, astfel că joi este termenul pentru cei care vor participa în sesiunea specială să prezinte documente pentru a li se permite această participare. Sau pot depune o declarație pe propria răspundere, potrivit actului normativ, după care documentele pot fi depuse până pe 26 octombrie.

Ministrul Educației a anunțat miercuri seara că sunt 55 de candidați aflați în această situație – infectați sau în izolare/carantină.

„La articolul 33, după alineatul (3) se introduc patru noi alineate, alineatele (4) – (7), cu următorul cuprins:

„(4) În contextul stării de alertă, în sesiunea 2021 a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat, candidații ale căror dosare de înscriere au fost validate în baza prevederilor art. 9 alin. (3) și (4), aflați în carantină sau izolare la data de 15 octombrie 2021, pot susține proba scrisă la data de 28 octombrie 2021, cu condiția prezentării unui buletin de analize care atestă rezultatul pozitiv al analizei RT-PCR sau a unui raport medical sau a unei decizii de carantinare eliberate de
DSP, care atestă plasarea în izolare/carantină pentru o perioadă care include data de 15 octombrie 2021.

(5) La data de 14 octombrie 2021, candidații care se află în situația prevăzută la alin. (4) transmit comisiei județene de organizare a concursului, în scris sau prin poștă electronică, o declarație pe propria răspundere, urmând ca documentele doveditoare să fie transmise până la data de 26 octombrie 2021.

(6) Necomunicarea, până la data de 26 octombrie 2021, a documentelor doveditoare atrage după sine pierderea dreptului de a participa la proba scrisă.

(7) Pentru asigurarea egalității de șanse între toți candidații declarați admiși la proba scrisă se modifică în mod corespunzător perioada de exprimare a opțiunilor pentru unitățile de învățământ/funcțiile pentru care aceștia candidează.”

Anexa nr. 8 se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Calendarul de concurs este următorul:

  • 13 octombrie – Repartizarea candidaților pe centre
  • 14 octombrie – Depunerea de către candidații aflați în carantină sau izolare a documentelor prevăzute la art. 33 alin. (4) sau a declarației pe propria răspundere
  • 15 octombrie – Desfășurarea probei scrise
  • 15 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 15 – 17 octombrie – Depunerea contestațiilor la proba scrisă
  • 18 – 20 octombrie – Soluționarea contestațiilor la proba scrisă
  • 20 octombrie – Afișarea rezultatelor finale la proba scrisă
  • 21 octombrie – 1 noiembrie – Înregistrarea opțiunilor candidaților pentru unitatea la care candidează și, în funcție de opțiune, depunerea documentelor pentru unitățile de învățământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
  • 28 octombrie – Proba scrisă pentru candidații care la data de 15 octombrie 2021 se află în carantină sau izolare
  • 28 octombrie – Afișarea rezultatelor la proba scrisă
  • 28 octombrie – Depunerea contestațiilor
  • 29 octombrie – Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale pentru candidații participanți la proba scrisă din data de 28 octombrie
  • 28 octombrie – 2 noiembrie – Transmiterea solicitărilor de desemnare a membrilor comisiilor de interviu din partea consiliilor profesorale, autorităților locale și companiilor/universităților
  • 2 – 10 noiembrie – Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
  • 12 noiembrie – Publicarea graficului de desfășurare a interviurilor
  • 15 noiembrie – 8 decembrie – Desfășurarea probei de interviu
  • 16 noiembrie – 10 decembrie – Depunerea și soluționarea contestațiilor la proba de interviu
  • 13 decembrie – Exprimarea opțiunilor candidaților declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ
  • 17 decembrie – Validarea rezultatelor finale
  • 20 – 22 decembrie – Emiterea deciziilor de numire (cu aplicare de la 10 ianuarie 2022)

Reamintim că au fost publicate procedura de corectare a testelor grilă în fața candidatului: doi evaluatori pun un șablon pe foaia de concurs și „nu trebuie” să obțină note diferite și detaliile organizării probei scrise care începe vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează două ore. Candidații intră în sală până la 9:00 și pot folosi doar pix de culoare albastră sau neagră, care nu se șterge. Model de foaie de concurs.

Foto: © Polly In | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

PROIECT Grilele cu salariile din ianuarie 2024 pentru directori, directori adjuncți, contabili-șefi și secretari-șefi, în funcție de grad și de categoria școlilor și grădinițelor, puse în dezbatere de Ministerul Educației

Un proiect de hotărâre de guvern (HG) cu grilele detaliate pentru salariile directorilor și ale personalului didactic auxiliar de conducere a fost pus în transparență decizională de Ministerul Educației joi seara.…
Vezi articolul

Niciun profesor nu va mai pune note ca în prezent, din septembrie 2025, ci pe baza noilor standarde de evaluare pentru fiecare disciplină, inexistente momentan / Nerespectarea standardelor este abatere disciplinară pentru profesori

Ministerul Educației interzice profesorilor, din anul școlar viitor, să mai pună note sau să mai facă evaluări pe baza criteriilor actuale, folosite de aceștia la clasă. Regulamentul de organizare și…
Vezi articolul

Regulile pentru proba scrisă de la Titularizare 2023. Candidații intră în săli până la ora 8. Sunt interzise instrumentele de scris a căror cerneală se poate șterge. Când poate fi anulată lucrarea – document

Procedura pentru proba scrisă de la concursul național de Titularizare 2023 a fost publicată de Ministerul Educației. Proba scrisă este organizată în data de 12 iulie, conform calendarului oficial. Accesul candidaților…
Vezi articolul