Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep pe 11 septembrie și se încheie pe 21 iunie. Elevii vor avea o vacanță de Paștele ortodox și alte 4 între module

924.631 de vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar viitor pe 11 septembrie, potrivit structurii anului școlar 2023-2024, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.800 din 9 martie 2023. Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite.

„Fiecare unitate de învățământ comunică beneficiarilor primari ai educației și părinților/reprezentanților legali ai acestora, până la data de 1 octombrie 2023, structura detaliată a anului școlar, cu includerea deciziilor pentru elementele flexibile ale acesteia”, conform ordinului.

Anul școlar 2023—2024 este structurat astfel:

Intervale de cursuri:

— de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

— de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

— de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

— de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

— de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

Intervale de vacanță:

— de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;

— de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;

— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024;

— de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024;

— de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Art. 1.- „(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), se stabilesc următoarele:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;

d) pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.”

Spre deosebire de acest an școlar, „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii, în module diferite.

Art. 4. — (1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde”, se organizează activități de instruire practică.

De menționat: România se menține în rândul țărilor europene cu cele mai puține zile din an dedicate școlii, după cum reiese dintr-un raport privind organizarea anului școlar 2022-2023, publicat acum două luni de rețeaua europeană Eurydice.


3 comments
  1. Bună ziua.
    E un lucru de laudă că edupedu a facut un efort ca să publice structura anului școlar pentru fiecare județ in parte.
    Problema e că peste datele de calendar sunt suprapuse logo-uri cu edupedu și denumirea modulelor și din combinațiile de culori aproape că nu se mai văd datele înscrise.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Anton Hadăr, liderul federației sindicale „Alma Mater”: Nu exista un draft cumulat al legii salarizării. Riscăm să începem anul școlar și universitar cu proteste / Nu ne-am întâlnit niciodată pe salarizare cu noua ministră a Muncii / Nouă cum ne dau mărirea de salariu la 1 ianuarie?

Nu există nici măcar un „draft cumulat” al viitoarei legi a salarizării la 17 august 2023, deși promisiunea guvernanților către profesori a fost că la 15 iulie proiectul legii va…
Vezi articolul

Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, scapă de dosarul „Baza Cutezătorii” în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor / Costoiu fusese condamnat la 3 ani cu suspendare pentru abuz în serviciu

Rectorul Universității Politehnica București, Mihnea Costoiu, a scăpat de dosarul Baza Cutezătorii în urma deciziei Curții Constituționale privind prescripția faptelor, se arată în minuta instanței de luni. În primă instanță,…
Vezi articolul

Rata de infectare COVID-19 la copii a crescut accelerat de la deschiderea școlilor, iar incidența la grupa 5-9 ani s-a dublat – raport INSP. Documentul nu face referire la evoluția testărilor în rândul copiilor, după începerea școlii

Rata de infectare COVID-19 la copii are o creștere mai accelerată decât cursul general al epidemiei în România, arată Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), într-o analiză a evoluției epidemiei…
Vezi articolul

Salariul de profesor al soției președintelui: 3.440 de lei, net / În 2022 a câștigat mai mult din chirii, decât de la școală / Președintele Iohannis și-a publicat declarația de avere pe anul în curs

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a câștigat în ultimul an 41.283 de lei, ca profesor de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, conform ultimei declarații de avere depusă…
Vezi articolul