Calendarul dezbaterilor pe proiectele legilor Educației în comisia de învățământ se modifică cu o zi peste termenul inițial, iar votul în Camera Deputaților se devansează cu câteva zile. Președinta comisiei, Natalia Intotero (PSD): Vom avea dezbateri în comisie, zilnic, între 9 dimineața și 9 seara, iar votul ar putea fi dat în plen pe 3 mai

813 vizualizări
Foto: Facebook.com/ Natalia Intotero
Proiectele legilor educației vor fi dezbătute zilnic de deputați, în următoarele 8 zile, cu excepția zilei de duminică, într-un program maraton ce va dura de miercuri, 19 aprilie, până joia viitoare, pe 27 aprilie, între orele 9 dimineața și 9 seara. Președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a confirmat pentru Edupedu.ro că Biroul Permanent a aprobat cererea sa de a extinde programul de lucru al deputaților. Termenul stabilit pentru votul în plen era, inițial, 26 aprilie. Biroul Permanent a aprobat prelungirea dezbaterilor în comisie cu o zi în plus, până pe 27 aprilie, ceea ce înseamnă că “votul în Camera Deputaților ar putea fi dat pe 3 mai”, a mai spus Intotero.

Dezbaterile pe amendamentele aduse proiectelor legilor educației în comisia de învățământ din Camera Deputaților vor începe miercuri, 19 aprilie, de la ora 9 dimineața și vor ține până seara la ora 9. Astfel, în următoarele 8 zile, inclusiv sâmbătă, deputații vor veni la dezbateri în comisie, până joia viitoare pe 27 aprilie, unde vor discuta și vota amendamente timp de 12 ore, zilnic.

Președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus pentru Edupedu.ro că Biroul Permanent a aprobat cererea sa de a extinde programul de lucru al deputaților pe dezbaterea legilor educației pentru a se încadra în termenul stabilit până la votul în plen.

“A fost aprobată cererea pentru extinderea programului de lucru în comisia de învățământ din Camera Deputaților, din 19 aprilie până în data de 27 aprilie”, a spus Intotero pentru Edupedu.ro. “Astfel, votul ar putea fi dat în plenul Camerei Deputaților pe 3 mai”, a mai spus președinta comisiei de învățământ.

Inițial, votul în plen, care urmează dezbaterilor din comisie, era stabilit pentru 26 aprilie, potrivit calendarului postat pe site-ul Camerei Deputaților, dar cererea aprobată marți de Biroul Permanent permite ca dezbaterile să aibă loc cu o zi peste acest termen, adică până în data de 27 aprilie.

Amintim că marți, 18 aprilie, a fost ultima zi în care mai pot fi aduse amendamente pe proiectele legilor Educației, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. USR a anunțat că a depus 200 de amendamente pe legile educației.

Deocamdată niciun alt partid nu a anunțat dacă a depus amendamente pe proiectele legilor.

Edupedu.ro a scris marți că Natalia Intotero a depus cererea pentru prelungirea programului din comisie pentru a se putea discuta toate amendamentele aduse proiectelor de legi ale educației.

Din cele 9 comisii care trebuie să trimită avizul pe legile Educației până la votul în plen, trei dintre ele au avizat deja favorabil proiectele de legi, în data de miercuri, 12 aprilie, când în comisia de învățământ avea loc o dezbatere pe legi. Avizele primite sunt de la Comisia pentru muncă şi protecţie socialăComisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională și de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Informații de context

Președinta Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus în deschiderea dezbaterilor pe proiectul legii învățământului Preuniversitar care au avut loc marți, pe 11 aprilie, că va cere Biroului Permanent ca deputații să aibă “program de lucru non-stop săptămâna viitoare, cu excepția probabil a zilei de duminică”, urmând ca toate amendamentele să fie trimise până pe 18 aprilie, iar pe 26 aprilie să fie votul pe legile Educației în plenul Camerei Deputaților, a spus Intotero.

În partea a doua a dezbaterilor de marți, Natalia Intotero a revenit pe acest subiect explicând că în cazul în care nu vor finaliza dezbaterile, ar putea vota pe 2 mai proiectele de legi.

“Suntem dispuși să venim 19, 20, 21, 22, 24, 25, 26 aprilie. În cazul în care nu finalizăm aceste dezbateri, vom solicita să intrăm pe cealaltă săptămână pentru a ne încadra în acel termen legal. Adică mergem 27, 28, 29 aprilie, și apoi vine cealaltă săptămână, 1 mai, e liber și putem da votul în data de 2 mai”, a mai spus atunci Natalia Intotero.

Săptămâna trecută, marți și miercuri, au fost dezbateri în Comisia de învățământ din Camera Deputaților pe proiectele de legi. Au adus amendamente proiectelor de legi reprezentanți ai părinților, elevilor, cultelor religioase, sindicate din educație.

Potrivit surselor Edupedu.ro, procedura de dezbatere de urgență pe care o urmează proiectele legilor Educației în Parlament înseamnă că, dacă nu se primește raportul comisiei de specialitate în termen de 30 de zile de la înregistrarea legilor în prima Cameră (n. red. în acest caz 5 aprilie, în Camera Deputaților), proiectele se adoptă tacit.

În cazul în care comisia de învățământ din Camera Deputaților va trimite la timp raportul (n. red. inițial data era 26 aprilie 2023), acesta va fi trimis către Senat unde va fi stabilit mai departe calendarul procesului legislativ. Din acest punct nu mai există niciun termen limită până la care legile pot fi adoptate. De precizat, sesiunea parlamentară se încheie pe 1 iulie 2023.

Citește și:
UPDATE Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de învățământ a Camerei Deputaților: Votul în plen, pe legile educației, ar putea fi pe 2 mai / Inițial anunțul era pentru 26 aprilie
VIDEO Parlamentarii USR anunță că au depus peste 200 de amendamente la proiectele legilor Educației / Ștefan Pălărie: Proiectele actuale ale legilor PSD-PNL nu fac altceva decât să lase sistemul așa cum este
Ce înseamnă dezbaterea în procedură de urgență, prin care legile Educației vor fi discutate în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid pentru simularea examenelor naționale, la limba română, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Sugestii de rezolvare și sfaturi pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a: cum se redactează un rezumat, o pagină de jurnal, o scrisoare sau un e-mail / Modele de subiecte și bareme

Un ghid pentru simularea examenelor naționale, Evaluarea Națională și BAC 2023, a fost publicat de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin. Elevii de clasa a VIII-a vor susține simularea probelor la Evaluarea…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre Premiul Nobel pentru Chimie 2021, acordat cercetătorilor Benjamin List şi David W.C. MacMillan: Au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia dintre enantiomeri și molecule organice, compuse din carbon, hidrogen, oxigen și azot

Cei doi laureați ai premiului Nobel pentru Chimie, Benjamin List şi David W.C. MacMillan, „au demonstrat, independent, că pot fi utilizate în procesul catalitic de obținere a unuia sau altuia…
Vezi articolul

Mesaj comun de solidaritate cu profesorii, lansat de organizațiile elevilor, studenților și tinerilor: „Statul român este dator să își asume responsabilitatea” pentru situația salariilor din educație

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și Consiliul Național al Elevilor (CNE) își exprimă, într-un mesaj comun transmis marți dimineață, solidaritatea cu cadrele didactice…
Vezi articolul

VIDEO Nu există studii care arată că trimiterea elevilor în vacanță reduce mobilitatea, ci din contră, susține Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică: Nu am dat nicio recomandare în privința închiderii școlilor

Întrebată de ce Institutul Național pentru Sănătate Publică a dat recomandarea de închidere a școlilor și trimitere a elevilor în vacanță, Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a spus că…
Vezi articolul