“Ziua mea. Drepturile mele.” O zi în care, cu atât mai mult, ar trebui ca vocea mea, a ta, a tuturor copiilor, să fie mai puternică decât oricând, nu-i așa? Nu suntem doar beneficiari tăcuți ai unor reguli făcute de alții; suntem cetățeni prezenți, iar drepturile noastre, consemnate oficial pe 20 noiembrie, trebuie să prindă viață în fiecare zi.
În viața de zi cu zi, aud foarte des ideea că noi, copiii, reprezentăm viitorul. Însă, aceasta este adesea o expresie incompleta, două aspecte fiind total omise în majoritatea discuțiilor. În primul rând, ideea că noi vom fi contemporanii viitorului, și atunci deciziile ar trebui să fie luate în prezența noastră. Și, totodată, ideea că noi reprezentăm și o parte relevantă a prezentului, cea inovativă și cu spirit de schimbare în bine, motiv in plus pentru care vocea noastră trebuie bine reprezentată și ascultată. Suntem generația care trăiește între tradiție și tehnologie, între trecutul părinților noștri și viitorul pe care îl construim chiar acum. Tocmai de aceea, cred că două drepturi sunt vitale în lumea de azi: Dreptul la Informare și Dreptul la Exprimare. Acestea sunt strâns legate între ele: unul ne ajută să cunoaștem, celălalt să fim ascultați. Iar când merg împreună, noi, copiii, putem participa cu adevărat la viața comunității noastre. Prin ele, învățăm nu doar să vorbim, ci și să ascultăm, nu doar să cerem, ci și să contribuim.
Un aspect esențial în momentul în care vrei ca ideile tale să fie luate în serios este calitatea informației pe care te bazezi. Am simțit acest lucru direct când am avut o dezbatere coordonată de unul dintre profesorii mei, la școală, despre schimbările climatice și deciziile locale privind spațiile verzi. Profesorul a lăsat clasa să vorbească liber, dar am realizat rapid cât de diferit și, uneori, superficial sau eronat ne informasem: unii repetau convingeri preluate de acasă, alții se bazau doar pe titluri alarmiste de pe rețelele sociale. Atunci când o informație ajunge la un copil, ea poate influența semnificativ modul în care acesta o înțelege și se raportează la ea. Nu e suficient să spui „asta e știrea”, ci cum o spui. Un titlu șocant sau o informație incompletă, deși sunt făcute pentru a atrage atenția adulților, pot genera în mintea noastră anxietate, frică sau confuzie, în loc să ne ajute să înțelegem.
Dreptul la informare înseamnă pentru mine nu doar să am acces la internet sau la o bibliotecă, ci să primesc informații clare, oneste și adaptate vârstei, care să nu fie distorsionate de frica sau interesele adulților. Am nevoie ca școala să mă învețe să disting știrea falsă de cea adevărată, nu doar să-mi interzică accesul la un subiect. Vreau să știu de ce se iau anumite decizii în comunitatea noastră, pentru că aceste alegeri mă afectează direct, acum, în prezent.
Astfel, doar atunci când suntem corect informați și înțelegem cu adevărat lumea din jur, putem vorbi cu încredere și argumente solide. Doar așa vocea noastră devine una puternică, respectată și ascultată, pentru că se bazează pe adevăr, nu pe zvonuri. Într-o societate care ne oferă acces la tot mai multe informații, responsabilitatea de a le folosi bine devine cheia prin care putem construi un viitor mai echilibrat și mai conștient. Și poate că tocmai aceasta este adevărata semnificație a zilei de 20 noiembrie – nu doar „Ziua mea” sau „Drepturile mele”, ci ziua în care învățăm să le trăim cu înțelepciune, curaj și respect, în fiecare clipă a vieții noastre.
_________________
Despre autor: Karina este elevă, are 16 ani și este din Suceava. Este membră a Boardului Copiilor din România susținut de UNICEF. „Mi-am dorit să fac parte din Boardul Copiilor deoarece cred că vocea noastră trebuie ascultată, nu doar tolerată. Ca membru al Boardului, îmi doresc să ajut la crearea unui cadru real în care tinerii să fie implicați în luarea deciziilor, nu doar consultați formal. Vreau ca opiniile noastre să conteze cu adevărat în politicile care ne privesc.”
Costin Ionescu
C.I.
Redacția
