Care sunt universitățile românești prezente în clasamentele internaționale Times Higher 2022 pentru Educație, Științe Sociale și Științe Economice / Nicio prezență românească în clasamentul pentru domeniul Drept

5.105 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Două universități românești sunt prezente în cel mai recent ranking internațional Times Higher Education (THE) pentru domeniul Educație, ambele la coada clasamentului. THE a prezentat topurile pentru încă patru domenii – Educație, Științe Sociale, Drept și Științe Economice – iar trei dintre acestea includ universități românești, pe poziții din jumătatea inferioară. Nicio universitate românească nu figurează la capitolul Drept.
Științe sociale

În cele mai noi clasamente anunțate în seria Times Higher Education World University Rankings by Subject, cele mai multe universități românești sunt în domeniul Științe Sociale. Dintre acestea, doar una e situată la mijlocul clasamentului, iar celelalte cinci – în ultima parte. Astfel, din totalul de 870 de universități din lume incluse în acest ranking, din România sunt:

  • Academia de Studii Economice București (ASE) – pe locurile 401-500
  • Universitatea Lucian Blaga din Sibiu (601+)
  • Universitatea A.I. Cuza din Iași (601+)
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (601+)
  • Universitatea din București (601+)
  • Universitatea de Vest din Timișoara (601+)

Notă: Universitățile incluse pe segmentul 601+ sunt listate în ordine alfabetică, în funcție de numele lor în limba engleză.

La această categorie, pe primele locuri la nivel global se afle Universitatea din Oxford, Massachusetts Institute of Technology, Universitatea Stanford.

Educație

Două universități românești apar în acest ranking, ambele pe locurile 501+ din totalul de 597 de instituții de universități din întreaga lume

  • Universitatea Babeș-Bolyai (501+)
  • Universitatea din București (501+)

La nivel global, clasamentul pentru domeniul Educație este condus de Stanford University, University of California, Harvard University. 

Drept

Pentru domeniul drept, nicio universitate românească nu a intrat în clasamentul Times Higher. La nivel global, rankingul e condus de Stanford University, University of Cambridge și New York University.

Afaceri și Economie

Trei universități românești fac parte din clasamentul pentru acest domeniu, toate în ultimul sfert din totalul de 795 de instituții internaționale incluse în ranking. Acestea sunt, în ordine alfabetică (după denumirea lor în engleză):

  • Universitatea Al. I. Cuza din Iași (601+)
  • Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (601+)
  • ASE București (601+)

La nivel global, rankingul pentru acest domeniu este condus de Massachusetts Institute of Technology, Stanford University și University of Cambridge.

Citește și:
Câteva universități românești apar în clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu 2022 – Inginerie și Informatică, toate în jumătatea inferioară / Babeș-Bolyai e prima din țară, la ambele categorii
Clasamentele Times Higher Education după domenii de studiu: Câteva universități românești au apariții în jumătatea inferioară a primelor patru categorii anunțate / Babeș-Bolyai – cele mai bune rezultate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul regulament de organizare și funcționare a Comisiilor de etică din universități, începând cu anul universitar 2024-2025: Minimum 25% dintre membri sunt studenți. Apare o subcomisie de etica cercetării – proiect

În cadrul comisiilor de etică universitară va funcționa o subcomisie dedicată eticii cercetării, care se va ocupa de aspecte precum publicarea și autoratul, gestionarea datelor de cercetare, însă nu se…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală

Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, răspunde acuzațiilor lansate de rectorul SNSPA, potrivit căruia CNR colaborează cu autoritățile statului în interesul partidului de guvernământ. „Îmi pare rău…
Vezi articolul

Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, ales președinte pentru Europa Centrală și Orientală a Agenției Universitare a Francofoniei, condusă de Sorin Cîmpeanu

Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, președinte pentru regiunea Europei Centrale și Orientale în cadrul Agenției Universitare a Francofoniei,…
Vezi articolul

Universitatea Princeton din SUA anunță că va acoperi integral cheltuielile de studii pentru studenții care provin din familii cu venit mai mic de 100.000 de dolari pe an / Măsura vizează peste un sfert din studenți, potrivit estimărilor

Studenții care provin din familii care câștigă mai puțin de 100.000 de dolari pe an nu vor plăti nimic pentru a urma cursurile la Universitatea Princeton, începând din anul universitar…
Vezi articolul

Facultățile de Matematică cer introducerea obligativității prin lege ca viitorii profesori de matematică de liceu să urmeze și licență, și masterat de specialitate, plus să aibă posibilitatea de a urma și masteratul didactic cu finanțare de la buget

Facultățile de Matematică și Informatică de la opt universități din țară, din Consorțiul Universitaria, solicită ministrului Daniel David să introducă prin legile învățământului obligativitatea ca viitorii profesori de matematică de…
Vezi articolul