Catinca Nistor a fost propusă spre revocare din funcția de director al Institutului Cultural Român Londra, anunță șeful ICR

5.191 de vizualizări
Catinca Maria Nistor, șefa ICR Londra / Foto: Captură video
Catinca Nistor a fost propusă spre revocare din funcția de director al ICR Londra, a confirmat, pentru G4Media, președintele Institutul Cultural Român, Liviu Jicman. Amintim că șefa Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Maria Nistor, a cântat într-un spectacol găzduit de ICR cu ocazia zilei de 1 Martie, interpretând melodia ”Mociriță cu trifoi”. În cadrul evenimentului, violonistul invitat a interpretat o piesă grecească, despre care inițial s-a vehiculat că ar fi fost o manea.
  • Catinca Nistor a intrat în atenția presei încă de la audierea din comisia de specialitate (Comisia comună de cultură și media și politică externă) pentru postul de conducere al ICR Londra, atunci când a declarat că este absolventă a London School of Economics. În replică, la solicitarea EduPedu.ro, prestigioasa instituție de învățământ superior din Marea Britanie susține că actrița română nu figurează în evidențele sale. „Nu avem înregistrată nicio persoană cu acest nume care a urmat sau a absolvit LSE”, au răspuns reprezentanții universității. 

Șeful Institutului cultural, Liviu Jicman a confirmat pentru G4Media.ro că a propus revocarea Catincăi Nistor din funcția de șef al ICR Londra. Conform legii, Parlamentul ia decizia finală, cu avizul comun al Comisiei pentru cultură și media și al Comisie pentru politică externă ale Senatului.

Anunțul vine în contextul în care șefa Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Maria Nistor, a cântat într-un spectacol găzduit de ICR cu ocazia zilei de 1 Martie. Ea a interpretat melodia ”Mociriță cu trifoi” în cadrul evenimentului dedicat românilor din diaspora, la început de primăvară.

Inițial, în spațiul public s-a vehiculat că violonistul prezent la eveniment ar fi cântat o manea. Sorin Ciociu, de la Radio Punct – Radioul Românilor din Marea Britanie, susține că în concertul prezentat de Institutul Cultural Român din Londra, în 1 martie, nu s-a cântat maneaua ”De ce mă minți”, lansată de Liviu Guță, ci originalul ei, ”Ah Kardoula Mou” o piesă grecească din perioada interbelică.

Inițial, informația propunerii de revocare a fost publicată pe Facebook de deputatul USR Iulian Bulai:

  • ”În sfârșit: la presiunea USR și a societății civile, președintele ICR a semnat revocarea Catincăi Nistor din funcția de director la ICR Londra. Trebuie să acționeze mai departe: să transparentizeze deciziile instituției, să revoce și celelalte numiri dezastruoase și apoi să își dea și el demisia: a ruinat o instituție. ICR poate avea un viitor mai bun, dacă va fi condus de către profesioniști”.

Bulai împreună cu senatorul USR Remus Negoi au depus, cu două zile înainte de propunerea revocării, o coroană de flori la Institutul Cultural Român, ”pentru a marca decesul simbolic al diplomației culturale românești”, conform comunicatului transmis marți.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florentina Sâmihăian, profesoară la Universitatea din București, Facultatea de Litere: Profesorii au multe căi de a deschide textul către cititor. Un fragment din „Moromeții” poate deveni un pretext pentru o reflecție despre libertate sau despre criza comunicării în familie

Florentina Sâmihăian, profesoară la Facultatea de Litere, la Universitatea din București remarcă faptul că este foarte important modul în care autorii, chiar și cei canonici, sunt predați la clasă: „A…
Vezi articolul

Directoarea Colegiului Național I.L. Caragiale din București: Unitatea cu 1300 de elevi și 80 de profesori este încadrată în clasa de risc seismic 3, dar „nu știu să vă spun” de ce – nu a fost făcută nicio expertiză în ultimii 30 de ani / “Eu de când sunt directoare le cer continuu și le cer în zadar”

Riscurile asociate lipsei expertizării privind riscul seismic în cazul multor unități de învățământ sunt reliefate de situația Colegiului Național I.L. Caragiale din București, prezentată de directoarea acestuia, Andreia Bodea, pentru…
Vezi articolul

DOCUMENT Zilele libere de 1-5 iunie se acordă și se plătesc tuturor angajaților din Educație, indiferent dacă sunt în grevă sau nu – precizări de la sindicate, care acuză că sunt presiuni în școli pe profesori să renunțe la protest dacă vor libere

Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Vezi articolul