Directoarea Institutului Cultural Român din Londra, Catinca Nistor, susține că are atestate că a participat la 3 cursuri de la Școala de Vară a London School of Economics / Replica vine după răspunsul oficial al LSE că nu a urmat sau absolvit prestigioasa instituție britanică, așa cum afirmase în Parlament

14.070 de vizualizări
Foto: Captură – Youtube.com
Directoarea Institului Cultural Român din Londra, Catinca Maria Nistor, a trimis Edupedu.ro trei documente pe care apare numele său și care atestă, potrivit acesteia, că a participat la 3 cursuri de la Școala de Vară a London School of Economics and Political Science (LSE Summer School), în anul 2009 și 2010. Replica vine la răspunsul London School of Economics, solicitat și publicat de Edupedu.ro, prin care prestigioasa instituție de învățământ superior din Regatul Unit al Marii Britanii susține că actrița română, actuală directoare la Institutul Cultural Român din Londra, nu figurează în evidențele sale. „Nu avem înregistrată nicio persoană cu acest nume care a urmat sau a absolvit LSE”, au răspuns reprezentanții universității.
  • UPDATE: London School of Economics a răspuns la solicitarea Edupedu.ro și a confirmat că actrița Catinca Maria Nistor a urmat, în 2009 și în 2010, o școală de vară organizată de LSE, pentru care a primit certificate.

Reamintim că în declarația publică făcută în fața parlamentarilor români pe 13 aprilie 2022, la audierea din comisia de specialitate (Comisia comună de cultură și media și politică externă) pentru postul de conducere al ICR Londra, Catinca Nistor a spus:

„Bună ziua tuturor, mă numesc Catinca Maria Nistor, absolventă a Facultății de Drept, absolventă a London School of Economics, absolventă a Universității Naționale de Teatru și Cinematografie, absolventă și a cursului de manager cultural organizat de Ministerul Culturii…” (video aici)

Replica Catincăi Maria Nistor trimisă Edupedu.ro:Găsiți atașat diplomele care atestă absolvirea cursurilor în cadrul „London School of Economics”

Cursurile „MG101: Marketing” , „MG209: Bargaining and Negotiation: Interest, Information, Strategy and Power” (https://www.lse.ac.uk/study-at-lse/summer-schools/Summer-School/Courses/Secure/Business-and-Management) echivalează materia de an I sau II de studiu de licență (undergraduate) conform site-ului LSE (https://www.lse.ac.uk/study-at-lse/summer-schools/Summer-School/Courses/Secure): „100 level courses (e.g. AC101, EC101) are equivalent to first year university courses”, respectiv „200 level courses (e.g. FM250, LL204) are equivalent to second year university courses.”

În cursul audierii am menționat instituțiile ale caror studii le-am absolvit cu o diplomă, dar nu am menționat detalii în legatură cu tipul acestor studii. Aceste detalii se regăsesc în CV-ul meu”.

Precizăm că înaintea publicării articolului, Catinca Maria Nistor a fost contactată de Edupedu.ro pentru un punct de vedere, dar aceasta nu a răspuns apelurilor telefonice și nici mesajelor trimise, decât la câteva ore după publicare.

Certificatele trimise redacției de directorul ICR Londra, Catinca Maria Nistor, sunt cele de mai jos, cu următoarele cursuri:

În anul 2009 – cursul „Bargaining and Negotiation”, la care doar a participat, fără să susțină evaluarea finală.

Tot în 2009 – cursul „Management, Entrepreneurship and Global Leadership”, la a cărui evaluare finală a luat calificativul B, nivel care corespunde cu rezolvarea a 50-59% din test.

În 2010 – cursul de „Marketing”, notat cu nivelul C, corespondentul a 40-41 de puncte, potrivit transcriptului de performanță la examinări.

Cursurile respective sunt cursuri similare cursurilor universitare pentru anul I de licență, respectiv anul II, potrivit site-ului instituției.


2 comments
  1. Încă o tută pusă în funcție pe criterii politice și de sinecură. Dacă o întrebi, ce cursuri a făcut la London School of Economics, habar nu are

  2. „Absolventi” de scoli de vara si plagiatori. Ar trebui sa se faca un curs sa stie toata lumea cum se minte si se fura ca sa dea bine in CV lol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răspunsul ministrei Ligia Deca pentru profesorii de la Colegiul „Sf. Sava” care i-au cerut să nu organizeze Bacalaureatul în timpul cursurilor: Nu se poate. Calendarul nu se mai poate modifica. Sunt convinsă că fiecare școală și centru de examen va găsi soluțiile potrivite

Ministra Educației spune că nu se mai pot modifica structura și calendarul BAC-ului 2025 și că fiecare școală va găsi soluții potrivite. Ligia Deca a răspuns luni seara, la TVR…
Vezi articolul

Tinerii români cu studii superioare în științe naturale au cea mai mică rată de „potrivire” a studiilor cu locul de muncă, urmați de cei cu studii în Educație – date Eurostat / Cea mai bună aliniere este la Medicină, IT&C și Arte – științe umaniste / Tema – folosită de premierul Bolojan în privința finanțării facultăților

Puțin peste jumătate dintre tinerii români de 15-34 de ani care muncesc au un loc de muncă asociat studiilor lor – 54,7%, procent inferior, dar apropiat celui al mediei înregistrate…
Vezi articolul

Elevii au conținuturi prea încărcate, spune Ministrul Educației / 25% din timpul alocat disciplinelor va fi dedicat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea cunoștințelor în viața de zi cu zi, pentru toate ciclurile de învățământ

Măsura prin care 25% din timpul alocat unei discipline este rezervat activităților de consolidare, remediale și pentru aplicarea practică a cunoștințelor în viața de zi cu zi va fi extinsă…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Iohannis a peste 20 de organizații din proiectul România educată: Promulgați legea prin care elevii și profesorii primesc laptopuri sau tablete conectate la internet, pentru e-learning

Scrisoare deschisă către Klaus Iohannis trimisă de peste 20 de organizații consultate permanent în cadrul proiectul prezidențial România educată. Elevii, părinții, sindicatele, comunitatea Declic și numeroase ONG-uri îi cer președintelui…
Vezi articolul

ONG-urile pot să aplice pentru granturi de 10.000 de euro, pentru proiecte educaţionale dedicate prevenirii violenţei în școli, anunță World Vision România / Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 18 noiembrie

Fundaţia World Vision România anunță că lansează noi finanțări pentru ONG-uri, zece granturi a câte 10.000 de euro fiecare, pentru proiecte educaţionale dedicate prevenirii violenţei în școli, prin programul SAVE…
Vezi articolul