Cazurile de copii abuzați pot fi semnalate la numărul de telefon unic național gratuit – 119. Numărul este corelat cu 112 și echipe mobile pot interveni imediat

786 de vizualizări
Foto: Gov.ro
La numărul de telefon unic 119 poate suna de astăzi, 5 ianuarie, orice copil care este abuzat, traumatizat, neglijat, victimă a violenței fizice sau emoționale, sau orice persoană care are cunoștință de astfel de situații de violență în familie“, a anunțat recent ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse, Gabriela Firea. Sesizarea poate fi făcută și sub anonimat.

La numărul unic gratuit 119 răspund 24 din 24 de ore specialiști în protecția copilului, care au fost instruiți să deosebească situațiile în care copiii sunt în pericol iminent. Operatorii pot cere ajutor echipelor mobile din teren, care să intervină. Operatorul care răspunde la numărul de telefon gratuit, 119 – Telefonul Copilului, semnalează cazul la 112 printr-un buton. Apoi există o procedură specială. “Cei de acolo știu că e semnalat un caz legat de un copil aflat în pericol și acționează în consecință“, a explicat secretarul de stat Mădălina Turza.

Cel care face sesizarea poate cere să rămână anonim. De asemenea, există și sprijin emoțional acordat prin consilieri psihologici. Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, Gabriela Firea, a subliniat că potrivit multor studii făcute de ONG-uri, jumătate dintre copii au declarat sub anonimat că simt anxietate, depresie și chiar se gândesc la suicid, au probleme cu somnul și cu socializarea, de când e izbucnit pandemia.

În pandemie, cazurile de violență în familie s-au acutizat: în 2020, peste 8.200 de copii au fost victime ale violenței în familie, iar în primele 7 luni din 2021 peste 5.000 de copii au fost abuzați acasă sau de rude”, a subliniat secretarul de stat Mădălina Turza.

27 de state europene au un număr unic la nivel național pentru protecția copilului. În România, din 2006 funcționează Telefonul Copilului 116 111 – număr înființat de Asociația Telefonul Copilului cu un partener de telefonie mobilă.

Despre programul guvernamental “Din grijă pentru copii”

Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, Programul Național de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “Din grijă pentru copii” prevede următoarele măsuri care se află în diferite stadii de implementare:

  • 70.000 de ore de consiliere psihologică şi psihoterapie pentru copiii identificaţi cu tulburări psiho-emoţionale generate de Pandemia de COVID-19;
  • Introducerea de către Ministerul Educaţiei în curriculum şcolar a tematicilor de educaţie psiho-emoţională, managementul emoţiilor, siguranţa online;
  • Asigurarea de sesiuni de formare pentru cel puţin 7000 de specialişti în domeniul managementului emoţiilor şi al relaţionării, metode de identificare şi intervenţie în situaţiile disruptive psiho-emoţional;
  • Introducerea unui modul de formare a competenţelor în domeniul psiho-emoţional pentru profesori la nivel de masterat didactic;
  • Desemnarea de inspectori şcolari dedicaţi pentru managementul incluziunii şi al suportului psiho-pedagogic;
  •  Realizarea de camere de audieri destinate copiilor victime ale infracţiunilor în fiecare judeţ;
  • Dezvoltarea unui sistem informatic integrat de analiză şi sortare intuitivă a imaginilor şi clipurilor video cu caracter abuziv împotriva copiilor, care va eficientiza substanţial componenta de combatere a pornografiei infantile şi a exploatării şi abuzului minorilor online;
  • Implementarea unui mecanism de alertă în timp real pentru copiii dispăruţi;
  • Crearea unui număr unic la nivel naţional pentru urgenţe legate de copii;
  • Dezvoltarea Platformei de resurse dingrijapentrucopii.gov.ro dedicată atât copiilor, cât şi specialiştilor şi părinţilor. Aceasta va conţine materiale de specialitate, realizate de profesioniştii în domeniu, ghiduri şi proceduri.

Durata Programului este de 2 ani şi va beneficia de un buget de aproape 6 milioane de euro.

Comitetul interministerial pentru elaborarea Programului naţional de suport pentru copii în contextul Pandemiei de COVID 19, “DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, a finalizat la sfârşitul lunii august lucrările tehnice. Timp de trei luni, zeci de experţi, psihologi, medici psihiatri, elevi şi părinţi au contribuit la elaborarea unuia dintre cele mai ample programe dedicate stării de bine a copilului şi familiei.

Comitetul a fost înfiinţat prin decizia prim-ministrului, a fost coordonat de consilierul de stat Mădălina Turza şi a avut ca scop elaborarea proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru adoptarea Programului.


1 comment
  1. asa, foarte bine, dar daca acei copii abuzati au o varsta la care nu pot vorbi si nici nu pot constientiza ce li se intampla, nu ar fi fost indicat sa specificati ca la acest numar de telefon sa sune orice alta pesoana ce asista auditiv sau vizual la astfel de abuzuri, in public sau in locuinte?! cum ar putea suna un copil de nici 2 ani, de exemplu, aflat in continua maltratare de catre proprii lui parinti, incuiat in camera, lasat sa planga zi lumina sau noapte sau chiar lovit sau amenintat tocmai pentru ca plange?!si se pare ca este inregistrat inclusvi avand handicapt….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiadele naționale de limbi slave materne 2024 încep cu o săptămână mai târziu – erată a Ministerului Educației la calendarul competițiilor școlare / Olimpiada Internațională de Informatică pe echipe, devansată și mutată din Damasc la Cluj

Olimpiadele naționale de limbi materne pentru elevii aparținând unor minorități slave – cehă, croată, sârbă, slovacă, olimpiada de limba rusă maternă, dar și cea de rusă modernă încep mai târziu…
Vezi articolul

AUDIO O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, / Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă

Injurii, umilințe, ton ridicat și ironii batjocoritoare adresate de o învățătoare elevilor ei se pot auzi pe înregistrările trimise Edupedu.ro de părintele unui copil din clasa a III-a de la…
Vezi articolul

Creșterea salariilor profesorilor, amânată anul trecut, nu va fi făcută nici de la 1 septembrie 2021? Cîmpeanu: La data de 1 octombrie vor fi cunoscute aceste propuneri de mecanisme, inclusiv din perspectiva creșterilor salariale

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a legat de două ori în câteva zile creșterea salariilor profesorilor de viitoarea lege a educației, care ar trebui să rezulte din consultări pe marginea proiectului…
Vezi articolul

Arbore prăbușit în curtea unui liceu din Ploiești / Nu a fost rănită nicio persoană / Director: ”Noi nu putem să intervenim în astfel de situații, fără o comandă fermă. Așa sunt procedurile”

Luni după amiază, în jurul orei 17.20, un copac s-a prăbușit în curtea Liceului Tehnologic de Servicii ”Sfântul Apostol Andrei” Ploiești, anunță Observatorul Prahovean, citat de G4Media.ro. ”Vom degaja zona, mâine…
Vezi articolul