Ce înseamnă Uniunea Europeană pentru tineri: Libertatea de a călători doar cu cartea de identitate, Erasmus, oportunități de muncă și studiu / 7 din 10 persoane consideră că nu sunt dezavantaje de a fi în UE (sondaj Europuls)

157 de vizualizări
Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com
Libertate, Erasmus, călătorii fără pașaport, dar și frici legate de identitate națională, globalizare sau chiar teorii conspiraționiste despre UE. Așa arată imaginea Uniunii Europene în ochii a peste 500 de români care au răspuns între 23 aprilie și 8 mai la chestionarul lansat de Europuls – Centrul de Expertiză Europeană, a transmis organizația pentru ENTR/G4Media, într-un comunicat de presă.

Tinerii români: europeni convinși, dar și vulnerabili la dezinformare

Cei mai mulți respondenți (86%) au fost tineri cu vârste între 14 și 25 de ani, iar pentru ei, UE înseamnă în primul rând oportunități, libertate de mișcare și schimburi culturale. Răspunsurile au fost dominate de povești personale emoționante – de la prima zi de Erasmus, la libertatea de a călători cu doar o carte de identitate. Unii menționează chiar susținerea pentru Ucraina, intrarea în Schengen sau participarea în proiecte europene drept momente-cheie în apropierea lor față de UE.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca, întrebată dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei net, spune că salariile din 2024 au fost “o negociere” cu sindicatele și că “obiectivul meu” este ca noua grilă de salarizare să plece de la salariul mediu pe economie / Ar însemna că debutantul nu va avea 4.600 de lei net nici pe noua lege

Ministra Educației, Ligia Deca, a fost întrebată de jurnaliștii din județul Argeș, dacă profesorul debutant va primi 4.600 de lei salariu: „Există un angajament al coaliției care vizează noua grilă…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2023-2024, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin etapele naționale în 2024

Calendarele olimpiadelor și concursurilor naționale în anul școlar 2023-2024, precum și ale olimpiadelor internaționale, au fost publicate astăzi de Ministerul Educației. Cele 5 documente publicate până acum, fără competițiile sportive deocamdată, pot…
Vezi articolul