Ce jucării cumpărăm de 1 iunie ca să nu-i punem în pericol pe cei mici? Principalele nereguli constatate de Protecția Consumatorului

201 de vizualizări
Foto: Unsplash/ Jerry Wang
Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, oferă, sâmbătă, câteva sfaturi pentru alegerea unor cadouri sigure pentru copii de 1 Iunie, transmite News.ro, scrie G4Media.ro.

”Copii se bucură dacă primesc o jucărie nouă şi atractivă, iar ziua de 1 iunie este o ocazie de a le oferi un cadou practic şi util, care să le aducă zâmbete pe chipurile lor. Dar, dacă vreţi să dăruiţi o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copilul dumneavoastră, trebuie să ţineţi cont de câteva sfaturi”, a transmis, sâmbătă, Paul Anghel.

Potrivit sfaturilor directorului ANPC, trebuie respectate câteva reguli:

  • achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţâ fiscală), de care va fi neapărat nevoie în cazul unei reclamaţii;
  • alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârsta specifice pot să îi rănească; (…)
Citește articolul complet pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
prima didactică

Salariul minim de bază pentru profesori, în Bulgaria, mărit la echivalentul a 4.300 de lei. Decizia luată luna aceasta se aplică de la începutul anului 2023, retroactiv. Majorare cu 15% pentru toate cadrele didactice, după cresterea cu 12% de anul trecut

Bulgaria, țară care în 2021 avea unele dintre cele mai mici salarii pentru profesori la nivelul UE, crește nivelul acestora pe baza unei înțelegeri-cadru între guvern și sindicate, în continuarea…
Vezi articolul

Elevii de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești vor avea mai puține ore de curs pe săptămână, dedicate în special disciplinelor de profil / Planul de pilotare al unității de învățământ prevede ca tinerii de clasa a XII-a să învețe online joia și vinerea

Elevii de la Colegiul Național „Zinca Golescu” din Pitești vor avea mai puține ore de curs pe săptămână și vor studia pe baza unor programe care pun accent pe disciplinele…
Vezi articolul

Profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului „Școala Altfel”, din acest an școlar, spune secretarul de stat în Ministerul Educației Kallós Zoltán

Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, potrivit secretarului de stat din Ministerul…
Vezi articolul