Ce șanse sunt ca școala să revină la normal, din toamnă, după haosul produs de Covid-19 în ultimul an? Revista Nature, despre “dovezile ce sprijină o redeschidere în siguranță”

1.971 de vizualizări
Foto: © Insidestudio | Dreamstime.com
În țările unde programele de vaccinare au avansat rapid, se pare că școlile se vor redeschide fără prea multe restricții, în următorul an școlar, comparativ cu limitările masive din anul 2020/2021, apreciază revista Nature într-un articol publicat săptămâna aceasta pe tema condițiilor de începere a cursurilor în siguranță, din toamnă, după mai bine de un an de pandemie. Publicația pune în balanță, în analiza sa, argumentele pro și contra activităților școlare în condiții cât mai apropiate de normal, începând cu studiile relevante ale ultimului an și ajungând la riscurile încă necunoscute asociate variantei Delta a noului coronavirus.
  • În România – țară care cu numai trei luni în urmă trimitea larga majoritate a elevilor în vacanță de o lună, în contextul pandemiei – programul de vaccinare a început rapid și a inclus și o schemă specială pentru profesori. Dar la nivelul întregii țări ritmul a încetinit abrupt, ajungând ca, în prezent, România să se situeze pe penultimul loc în Europa ca procent al populației care a făcut prima doză de vaccin. Acest lucru nu l-a împiedicat pe premierul Florin Cîțu să afirme “succesul” campaniei de vaccinare, argumentul fiind că a scăzut rata de infectare.

Revista Nature trece în revistă, în analiza sa, numeroase studii din ultimul an, unele dintre ele semnalate la vremea lor și de Edupedu.ro, ce arată că mediul școlar nu favorizează infectarea într-o măsură mai mare ca cele extrașcolare și că activitățile educaționale se pot desfășura în siguranță, atât timp cât există unele măsuri de precauție. 

Acestor studii li se adaugă declanșarea campaniei de vaccinare în statele lumii, iar acolo unde aceste programe au avansat rapid, “se pare că școlile se vor redeschide în următorul an școlar cu mai puține restricții și măsuri de Prevenție, comparativ cu lunile recente”, arată sursa citată.

  • Pe de altă parte, aceasta notează că “principala sursă de nesiguranță este apariția unor noi variante. Varianta îngrijorătoare B.1.617.2, sau Delta, identificată inițial în India, pare să fie cu 40-60% mai transmisibilă decât varianta Alpha, B.1.1.7, observată mai întâi în Marea Britanie, înlocuind Alpha ca variantă dominantă”.

Este dat, în acest context, exemplul Marii Britanii, țară al cărei guvern a anunțat, săptămâna aceasta, că va renunța la majoritatea restricțiilor și măsuri de prevenție din școlile engleze. În contextul răspândirii variantei Delta, scrie Nature, în această țară, “până la 7 iunie, circa 90% dintre cazuri erau atribuite variantei Delta. Răspândirea cea mai ridicată se întâlnea în rândul copiilor de 5-12 ani și în cel al tinerilor adulți”, situație care îi îngrijorează pe specialiști.

Potrivit sursei citate, măsuri precum purtatul măștii și ventilația ar trebui să ajute la prevenirea răspândirii virusului în școli chiar și în cazul variantelor mai ușor transmisibile. Dar oamenii de știință nu sunt deciși în privința celor mai bune măsuri de prevenție, în acest sens fiind dat exemplul recomandărilor privind distanța între elevi, care au scăzut constant în ultimul an, unii specialiști apreciind că nu există efecte notabil diferite între o distanță de jumătate de metru sau de doi metri. La fel, continuă disputele privind folosirea măștii, printre ultimele care au schimbat recomandările în această privință fiind Centrele americane pentru Controlul Bolilor (CDC), care spun că persoanele vaccinate nu mai trebuie să poarte mască. Tot în SUA, câteva state au adoptat legi ce interzic districtelor școlare să oblige elevii să poarte mască în interior.

Nature notează că SUA sunt, încă, în faza în care unii experți cer revenirea “la normal” în școli, pe când alții sunt mai precauți, indicând că elevii de vârste mici nu se pot încă vaccina. Dar publicația conchide, citând reprezentanți UNICEF și ai unui centru de cercetare în educație din Seattle, că important, mai presus de toate, este ca școala să nu revină la “vechiul normal” în celelalte privințe – digitalizare, inovare, capacitate de adaptare la situații neașteptate. Altfel spus, să nu se revină la un sistem care, în urmă cu un an, “a intrat în colaps pentru că fiecare se uita la altul, așteptând indicații”.

Citește integral analiza Nature

Foto: © Insidestudio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. In Aprilie a fost o lună vacanta, asta contrazice articolul. Cu un articol nu se face primavara.

    1. Vacanta impotriva vointei profesorilor, vacanta fortata de Ministerul Educatiei, ajutand sa se faca economie(daca se facea scoala online, trebuia din nou platit un parinte pentru elevii pana la 12 ani inclusiv. S-a facut economie si la plata profesorilor, care au fost trecuti automat in concediu de odihna, platit mai putin decat in timpul cursurilor.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

HARTĂ Sunt 119 localități din 27 de județe cu rată de infectare de peste 6 la mie. Alte 100 înregistrează peste 5 la mie incidență / Scenariul pentru școli se stabilește vineri, dacă între timp nu s-a instituit carantina zonală

Rata de incidență din 119 de localități aflate în 27 județe din țară trecuse de pragul de 6 cazuri de infectare la 1.000 de locuitori. Asta arată datele publicate pe…
Vezi articolul

Protejarea profesorilor în fața violenței elevilor, în Anglia: sunt implicate școlile, sindicatele și autoritățile, cu responsabilități pentru părinți și sancțiuni ce merg până la exmatriculare, în condiții foarte grave, cu reîncadrarea elevului în alte unități

În Anglia, regulile privind disciplina elevilor sunt reglementate la nivel școlar, guvernamental, administrativ, dar și sindicatele din educație au un cuvânt de spus, atunci când vine vorba despre amenințări la…
Vezi articolul

Competențele informatice și de inteligență artificială ar trebui să fie pe picior de egalitate cu cele de citire și scriere pentru copiii „nativi AI”, pentru a preveni decalaje periculoase, avertizează experți britanici

Copiii se dezvoltă, în prezent, ca „nativi AI”, însă nu toți beneficiază de pregătire pentru a ști să folosească programele de inteligență artificială, lucru ce riscă să producă decalaje „foarte…
Vezi articolul

EXCLUSIV Aproape 3.000 de elevi olimpici au rămas fără sprijin financiar în acest an școlar după abolirea burselor de excelență de către Ministerul Educației și Cercetării, deși programul de guvernare Bolojan prevede „suportul pentru excelență educațională prin burse”

Aproape 3.000 de elevi olimpici au pierdut bursele de excelență olimpică, destinate elevilor cu cele mai bune rezultate la competițiile naționale și internaționale, după ce acestea au fost eliminate complet…
Vezi articolul

Peste 31.000 de candidați la Titularizare au primit note la proba scrisă – cel mai mare număr din ultimii 6 ani / Peste 4 din 10 au obținut note peste 7, ceea ce înseamnă că se pot angaja pe perioadă nedeterminată dacă există posturi

Peste 31 de mii de candidați la Titularizare au fost notați în urma susținerii examenului, potrivit informațiilor din partea Ministerului Educației și Cercetării. Este cel mai mare număr de astfel…
Vezi articolul