Ce se întâmplă cu școala după 4 Mai? Cîmpeanu: Elevii vin la cursuri fizic sau online, pe scenariile în vigoare / La finalul lunii Mai putem vorbi despre o posibilă revenire fizică în clase a tuturor, cu 4 condiții

98.086 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
După vacanța de primăvară, care se încheie în luna mai, elevii vor reveni la cursuri în funcție de scenariul în care este fiecare localitate în parte, a declarat ministrul Educației pentru Edupedu.ro. Sorin Cîmpeanu a mai spus că, în opinia sa, la finalul lunii mai, începutul lunii iunie, ministerul va avea suficiente argumente ca să ceară prezența fizică în școli a tuturor elevilor.

„Pe 4 Mai toți elevii se întorc în școli după scenariile cunoscute, mai puțin cei de ani terminali care stau acasă până pe 9 mai pentru că am decis să nu schimbăm nimic la structură”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

„Avem scenariul verde în care merg absolut toți până la 1/1.000 (n.red. rata de infectare), scenariul galben este între 1 și 3 la mie și merg copiii la grădiniță, elevii din învățământul primar și clasele terminale cu efective întregi, la școală, iar cel roșu este dus până la intrarea localității în carantină. Această modificare face parte deja din reglementările obligatorii”, a mai precizat ministrul.

Cîmpeanu a mai explicat că va exista posibilitatea ca toți elevii să revină la școală cu prezență, în anumite condiții, la finalul lunii Mai, începutul lunii Iunie.

„Va exista posibilitatea revenirii cu prezentă fizică, în școală, a tuturor elevilor din România, iar acest lcuru se poate întâmpla dacă sunt satisfăcute patru condiții simultane. 1 -respectarea regulilor – trebuie să răspundem de asta, 2 – vaccinare, 3 – testare. Eu insist ca în această lună să fie teste în școli, în așa fel încât alături de a patra condiție, care nu mai ține de noi, dar avem dreptul să credem în ipotezele epidemiologilor care ne spun că vom avea un vârf în luna aprilie, și după care o să avem un trend descendent și, dacă o să se întâmple aceste condiții și vaccinarea merge bine, atunci Ministerul Educației va avea argumente suficiente să solicite deschiderea tuturor școlilor cu prezență fizică, indiferent de scenariu”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„Acest lucru s-ar putea întâmpla, în condițiile respective, la finalul lunii Mai, începutul lunii Iunie”, a mai spus Cîmpeanu.

Articolul este în curs de actualizare

Foto: © PojoslawDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


13 comments
  1. sa se inceapa si pentru cei care stau acasa deorece nu mi se pare normal si copi de acasa doresc acest lucru dar daca familia are o problema asta nu e ceva grav asi fi de acord sa se inceapa si pentru copii cu onlaine

  2. Mi se pare absurd,dupa 1 an de scoala online sa ne intoarcem pentru o luna ,sau chiar mai putin, de scoala.Clasele terminale si cele primare sunt cele care au nevoie deplina de orele fizice,dar pentru celalalte clase mi se pare o prostie.Mai bine continuam pana la sfarsit online si pana la inceperea anului scolar 2021-2022 sa se faca posiblia intoarcerea la scoala fizic pentru toate clasele.Cadrele didactice sa fie mult mai prgatite,sa aiba grija de siguranta si protectia elevilor impotriva acestui virus,iar domnul Ministru sa se gandeasca din timp la masurile aplicate in scoli.

  3. Dupa ce ca am stat aproape un an scolar intreg in sistemul online in care nu se intelege absolut nimic pentru ca majoritatea daca nu chiar toate liceele nu sunt dotate cu echipamentele necesare..si cele care sunt..sunt de toata jena ca si cei din minister iar apoi mai veniti si voi..toti plebii si prostii din minister si demonstrati zilnic cat creier nu aveti si ne chemati fizic ca sa ce?…sunteti vai de capul vostru..ce visati noaptea aplicati ziua.

  4. O sa redeschideti acum scolile pentru aproximativ 2 luni ca sa ce
    oricum nu are sens
    aduceti clasele terminale in cel mai rau caz si gata

  5. Probabil dupa atata ameteala nu mai stiu eu sa numar. Oricum o iau mie imi ies doar 3 conditii enumerate de minunatul domn ministru. !

  6. Ar trebui sa se faca o petite si sa semnam daca vrem sa mergem fizic sau nu mie efectiv mie tot una sau nu am mai mult timp liber pentru mine sunt elev in clasa 11 a liceu si nici cat am stiut acum numai stiu tot aia e o sa fie mai multa bataie de cap daca o sa se deschida si eu nu suport sa stau cu botnita aia de masca 8 ore pana se termina balamucul asta eu personal as zice sa fie tot online pentru ca oricum ne-ati derutat pe toti

  7. Bă damblagiilor …ce visați noaptea aplicați ziua . Mai este posibil într-o altă țară așa ceva ?? Mai puteți să vă bateți joc de poporul român?? Doamne ferește ce ați făcut din țară noastră…..

  8. Un mincinos de ministru….Nu mai faceți declaratii false… Doar minciuni aud zilnic si realitatea din teren e cu totul alta. nu este nicio vacanta asa „imensa” cum lasati sa se înțeleagă, asta poate in vreun alt scenariu sau alta sceneta pe care inca nu ati dezvaluit-o.Nu s-a mai ținut cont de „reducerea mobilitatii in luna aprilie” asa cum s a motivat inițial, doar de ochii lumii, desigur, tot interesul politic primează. anul scolar se desfășoară dupa structura inițiala, cu cele 2 săptămâni de vacanta de primavara, una începe mâine, una de Paște. Merg zilnic fizic,mai ales prescolarii….la ei e interesul mare „sa nu piardă materia”…sau concret sa nu mai dati bani pt un părinte care tb sa stea cu copilul în aceasta perioada, mai bine sa aveți voi mai mulți de băgat în buzunar. Dar ce e trist, faptul ca merg toti zilnic 25-30 intr o clasa, fără nicio testare, nimic, a nimănui.
    Nici cand sunt cazuri concrete de Covid intr o unitate, nu e nimeni testat. Cel bolnav e cu boala lui acolo, ceilalți merg înainte ca si cum totul e roz ,mai ceva decât înainte de pandemie. Deci….despre ce vorbim? Ce o sa testeze dupa 4 mai in scoli? „Viteza vântului?”

  9. Iar ați întrerupt cursurile…….. I, ați,, zăpăcit,, pe copiii
    Ce facem noi cu copii de grădiniță,,,,…???
    În strada nu, s,,, golanii sin,, elevii de liceu , care nu, i lăsați la școală ,, d, nule miniștri

  10. La Ministerul Educației 1 Aprilie e in fiecare zi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Muzeul Geologic din București se va închide la 1 iulie, anunță directoarea Institutului de Geologie al României, care acuză faptul că de trei luni angajații nu și-au mai primit salariile: Vom opri transferul datelor de câmp geomagnetic către centrele internaționale

 Institutul Geologic al României se confruntă cu probleme financiare pentru care „îl va notifica oficial pe domnul ministru că începând de la 1 iulie, noi vom opri transferul datelor de…
Vezi articolul

Planuri-cadru 2025. Daniel David: În timpul dezbaterilor, unii participanți au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale: doar materia proprie și numărul de ore / Ținta este ca elevii care vor fi în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027 să intre în noua logică curriculară

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, este de părere că, în timpul dezbaterilor pe noile planuri-cadru de liceu, „unii participanți au rămas uneori fixați pe aspecte prea punctuale (ex. doar…
Vezi articolul

Școlile trebuie să transmită azi câți elevi încap „distanțați” în clase și de câți învățători și educatori au nevoie sau câte norme în plus sunt la liceu și gimnaziu. Dacă nu încap în clase, o parte din elevii de la V-VII și IX-XI vor face ore online, simultan cu cei de la școală

Ultimatum dat de inspectoratele școlare județene școlilor pentru transmiterea la centru a datelor despre câți elevi încap fizic la școală și de câte cadre didactice sau norme didactice ar fi…
Vezi articolul