Cea mai strălucitoare planetă din afara sistemului solar, detectată de astronomi

651 de vizualizări
O lume arzătoare în care din nori metalici plouă cu titan şi care acţionează „ca o oglindă”: cea mai strălucitoare planetă detectată vreodată în afara sistemului nostru solar şi-a dezvăluit chipul în faţa astronomilor, conform unui studiu publicat recent, transmite AFP, conform Agerpres.

Exoplaneta neobişnuită, situată la o distanţă de peste 260 de ani lumină de Pământ, reflectă 80% din lumina stelei gazdă, potrivit noilor observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial european Cheops (CHacterising ExOPlanet Satellite).

Aceasta este prima exoplanetă a cărei strălucire este comparabilă cu cea a lui Venus, cel mai strălucitor obiect de pe cerul nostru nocturn, cu excepţia Lunii.

Descoperită în 2020, această planetă numită LTT9779b, de mărimea lui Neptun, orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore, potrivit sursei citate.

Din cauza acestei proximităţi, faţa sa luminată ajunge la 2.000 de grade Celsius, o temperatură considerată prea ridicată pentru formarea norilor. Cu toate acestea, strălucirea LTT9779b indică prezenţa norilor.

„A fost într-adevăr o enigmă”, a declarat Vivien Parmentier, cercetător la Observatorul de pe Coasta de Azur şi coautor al unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Astronomy and Astrophysics.

Ulterior, cercetătorii „au luat în considerare formarea acestor nori într-un mod similar în care se produce condensul într-o baie după un duş fierbinte”, a explicat cercetătorul, citat într-un comunicat.

La fel ca efectul apei foarte fierbinţi într-o baie, un curent arzător de metal şi silicat – folosit la fabricarea sticlei – a suprasaturat atmosfera LTT9779b până s-au format nori metalici, mai transmite Agerpres.

Planeta rezervă, însă, şi alte surprize. Până în prezent, singurele exoplanete cunoscute care îşi înconjoară steaua atât de rapid (în mai puţin de 24 de ore) sunt fie planete gigante gazoase de zece ori mai mari decât Pământul, fie planete stâncoase de două ori mai mici decât Pământul.

Însă LTT9779b este de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul şi este situată într-o regiune pe care astronomii o numesc „deşertul fierbinte al lui Neptun”, unde planetele de această dimensiune „nu ar trebui să existe”, după cum a subliniat Parmentier.

În plus, astronomii se aşteptau ca o planetă de acest tip „să îşi vadă atmosfera distrusă de steaua sa”, situată la o distanţă atât de mică, „lăsând în urma sa rocă goală”.

Potrivit astronomilor, „norii metalici ai LTT9779b acţionează ca o oglindă”, reflectând lumina şi împiedicând distrugerea atmosferei sale, a declarat Maximilian Guenther, responsabil ştiinţific în cadrul proiectului Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Ei se comportă „un pic ca un scut”, precum cel care protejează „navele spaţiale din episoadele vechi din serialul ‘Star Trek’ „, a spus el pentru AFP.

Ilustrând modul în care o planetă de dimensiunea lui Neptun poate să supravieţuiască într-un astfel de mediu, această cercetare marchează „un pas important”, a adăugat omul de ştiinţă, potrivit sursei citate.

Telescopul spaţial Cheops al ESA a fost lansat în 2019 cu scopul de a analiza planetele descoperite în afara sistemului nostru solar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admiterea la liceu „prin alunecare”, în școli în care elevii au ajuns în urma repartizării, nu a dorinței lor, plus pregătirea pentru meserii vechi – indicate de Măriuca Talpeș, de la Coaliția pentru Dezvoltarea României, drept cauze pentru care „condamnăm o jumătate de generație să fie șomeră în viitor” / 52% intră la liceu sub nota 6, considerat pragul nivelului 2 din PISA, al analfabetismului funcțional – analiză

Cifrele pe anul trecut, prezentate de Măriuca Talpeș, arată că 52% dintre elevii absolvenți de clasa a VIII-a intră cu media minimă admisă, de 6. Aceștia ajung în învățământul tehnologic…
Vezi articolul

UPDATE Salt în ierarhia de admitere la liceu pentru mai mulți elevi de clasa a VIII-a din Brașov și Sibiu, după ce nota la Limba maternă le-a fost scoasă din media de admitere

Mai mulți elevi de clasa a VIII-a care au susținut recent Evaluarea Națională 2024 VIII-a apar în ierarhia pentru admiterea la liceu, publicată miercuri, 10 iulie, pe poziții superioare față…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Titularizare 2021. Au început înscrierile, iar lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației noaptea trecută. Sunt aproape 4.700 de locuri pe perioadă nedeterminată în învățământ

Lista posturilor titularizabile a fost publicată de Ministerul Educației pe site-ul dedicat titularizare.edu.ro luni seara, la ora 22:00, cu doar câteva ore înainte de startul înscrierilor, dat în această dimineață.…
Vezi articolul