Cea mai strălucitoare planetă din afara sistemului solar, detectată de astronomi

650 de vizualizări
O lume arzătoare în care din nori metalici plouă cu titan şi care acţionează „ca o oglindă”: cea mai strălucitoare planetă detectată vreodată în afara sistemului nostru solar şi-a dezvăluit chipul în faţa astronomilor, conform unui studiu publicat recent, transmite AFP, conform Agerpres.

Exoplaneta neobişnuită, situată la o distanţă de peste 260 de ani lumină de Pământ, reflectă 80% din lumina stelei gazdă, potrivit noilor observaţii realizate cu ajutorul telescopului spaţial european Cheops (CHacterising ExOPlanet Satellite).

Aceasta este prima exoplanetă a cărei strălucire este comparabilă cu cea a lui Venus, cel mai strălucitor obiect de pe cerul nostru nocturn, cu excepţia Lunii.

Descoperită în 2020, această planetă numită LTT9779b, de mărimea lui Neptun, orbitează în jurul stelei sale în doar 19 ore, potrivit sursei citate.

Din cauza acestei proximităţi, faţa sa luminată ajunge la 2.000 de grade Celsius, o temperatură considerată prea ridicată pentru formarea norilor. Cu toate acestea, strălucirea LTT9779b indică prezenţa norilor.

„A fost într-adevăr o enigmă”, a declarat Vivien Parmentier, cercetător la Observatorul de pe Coasta de Azur şi coautor al unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific Astronomy and Astrophysics.

Ulterior, cercetătorii „au luat în considerare formarea acestor nori într-un mod similar în care se produce condensul într-o baie după un duş fierbinte”, a explicat cercetătorul, citat într-un comunicat.

La fel ca efectul apei foarte fierbinţi într-o baie, un curent arzător de metal şi silicat – folosit la fabricarea sticlei – a suprasaturat atmosfera LTT9779b până s-au format nori metalici, mai transmite Agerpres.

Planeta rezervă, însă, şi alte surprize. Până în prezent, singurele exoplanete cunoscute care îşi înconjoară steaua atât de rapid (în mai puţin de 24 de ore) sunt fie planete gigante gazoase de zece ori mai mari decât Pământul, fie planete stâncoase de două ori mai mici decât Pământul.

Însă LTT9779b este de aproximativ cinci ori mai mare decât Pământul şi este situată într-o regiune pe care astronomii o numesc „deşertul fierbinte al lui Neptun”, unde planetele de această dimensiune „nu ar trebui să existe”, după cum a subliniat Parmentier.

În plus, astronomii se aşteptau ca o planetă de acest tip „să îşi vadă atmosfera distrusă de steaua sa”, situată la o distanţă atât de mică, „lăsând în urma sa rocă goală”.

Potrivit astronomilor, „norii metalici ai LTT9779b acţionează ca o oglindă”, reflectând lumina şi împiedicând distrugerea atmosferei sale, a declarat Maximilian Guenther, responsabil ştiinţific în cadrul proiectului Cheops al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Ei se comportă „un pic ca un scut”, precum cel care protejează „navele spaţiale din episoadele vechi din serialul ‘Star Trek’ „, a spus el pentru AFP.

Ilustrând modul în care o planetă de dimensiunea lui Neptun poate să supravieţuiască într-un astfel de mediu, această cercetare marchează „un pas important”, a adăugat omul de ştiinţă, potrivit sursei citate.

Telescopul spaţial Cheops al ESA a fost lansat în 2019 cu scopul de a analiza planetele descoperite în afara sistemului nostru solar.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Revizuirea planurilor-cadru, în care „accentul va fi pus pe pregătirea pentru meseriile viitorului” și care vor aborda inteligența artificială – promisă de coaliția PSD-PNL-UDMR în programul de guvernare / La nivel de liceu, nu au fost adoptate nici până acum noi planuri-cadru

Programul de guvernare cu care coaliția PSD-PNL-UDMR merge, luni, în Parlament prevede, la capitolul dedicat Ministerului Educației și Cercetării, „Actualizarea programelor școlare” prin revizuirea planurilor-cadru, potrivit documentului consultat de G4Media.ro.…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, FSLI: Deschiderea anului școlar se va face, în premieră, în România, în ultimii 35 de ani, în fața Palatului Victoria, Palatului Cotroceni și a prefecturilor / Educația este cel mai lovit domeniu

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), avertizează că educația este „cel mai lovit domeniu” de măsurile de austeritate ale Guvernului și că anul școlar 2025-2026 va începe…
Vezi articolul

Creștere cu 200% a numărului de profesori vaccinați, de la o săptămână la alta, după impunerea ratei de vaccinare drept criteriu de redeschidere a școlilor, anunță Valeriu Gheorghiță

Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a informat marţi că, în ultima săptămână, peste 3.200 de cadre didactice şi peste 3.100 de elevi…
Vezi articolul