“Cei mai valoroși cercetători români” vor primi trofee pentru realizările lor, la Gala Cercetării Românești – prima ediție, pe 31 ianuarie / “Recunoaștere simbolică” pentru performanță în domeniul în care guvernul alocă sub 0,2% din PIB

593 de vizualizări
Foto: MCID
O Gală a Cercetării Românești va fi organizată, în premieră, de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), pe 31 ianuarie, pentru a “premia realizările celor mai valoroși cercetători români, din țară și din diaspora”, potrivit unui anunț făcut, vineri, de instituție. Reprezentanții ministerului au precizat pentru Edupedu.ro că premiile vor consta în trofee, o “recunoaștere simbolică” a realizărilor premiate.

Gala va avea loc în ultima zi a lunii, la Ateneul Român, de la 17:00. MCID precizează că la eveniment – prefațat printr-un anunț inițial făcut la sfârșitul anului trecut – și-a anunțat prezența și premierul Nicolae Ionel Ciucă, “dovadă a importanței pe care cercetarea o are la cel mai înalt nivel și a aprecierii muncii cercetătorilor români care construiesc viitorul României”. 

  • Amintim că bugetul alocat Cercetării pentru 2023, în cadrul Ministerului Cercetării și Digitalizării, rămâne la un nivel de sub 0,2% din PIB, în condițiile în care a crescut, dar departe de nivelul “cel puțin dublu” anunțat în toamnă de premierul Ciucă. Ținta de finanțare a cercetării era, în programul de guvernare, de 2% din PIB (1% finanțare publică + 1% finanțare privată) în 2024, termen amânat în Strategia Națională de Cercetare până în 2027.

Potrivit anunțului MCID, “această primă ediție se dorește a fi începutul unui eveniment de tradiție, prin care să se recunoască meritele deosebite și rezultatele excepționale din domeniul de cercetare, proiecte aplicate, precum și potențialul de a anticipa și de a aborda provocările viitorului”.

Juriul nu este încă finalizat, însă MCID precizează că acesta va fi format din reprezentanți ai structurilor guvernamentale și neguvernamentale, cu expertiză în domeniul cercetării științifice.

Premiile vor fi acordate pentru cercetare și inovare pentru cercetători individuali și echipe de cercetare, în două categorii: 

Categoria I: Cercetători cu experiență

  • Cercetător
  • Echipă de cercetare

Categoria II: Tineri cercetători

  • Cercetător
  • Echipă de cercetare

Pentru fiecare categorie, juriul va selecta trei finaliști. Dintre aceștia, în cadrul Galei se va anunța câștigătorul. 

Termenul limita pentru depunerea candidaturilor este 18 ianuarie 2023, iar candidaturile vor fi apreciate de către juriu în perioada 19-25 ianuarie. Informații suplimentare – pe site-ul evenimentului https://galacercetarii.research.gov.ro/.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Modele de subiecte grilă pentru simulare BAC 2019: Vezi modelele de subiecte grilă de Matematică și Istorie publicate și retrase de Minister în octombrie, la primul scandal în jurul grilelor la examen

Testele grilă vor fi experimentate de elevii de clasele a XI-a la simularea examenelor de Bacalaureat, potrivit documentelor trimise de instituție reprezentanților profesorilor, părinților și elevilor în comisia de dialog…
Vezi articolul

VIDEO Gabriel Diaconu, medic psihiatru: Ce alegi, să faci o injecție sau să stai la coadă cu alți 20 de oameni cu insuficiență respiratorie? Dacă nu ești vaccinat, e aproape sigur că vei lua boala, așa de mare este incidența COVID / Nu cred că e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie

Nu cred ca e o discriminare să fie vaccinarea obligatorie, a declarat medicul psihiatru Gabriel Diaconu la webinarul “Vaccinarea – între mituri și adevăr”, organizat de proiectul Școli Curate. Acesta…
Vezi articolul