Centru de competențe pentru un stil de viață sănătos, la Cluj – proiect al Universității Babeș-Bolyai împreună cu Academia Română. Academicianul Nicolae Hâncu și rectorul Daniel David – coordonatori

1.172 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin programul UBBMed, și Academia Română, prin Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, au înființat un „Centru Național de Competențe pentru un Stil de viață Sănătos”, anunță UBB într-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, centrul, care va fi coordonat de profesorii Daniel David, rectorul universității clujene, și Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei, va avea un punct de lucru și la București.

Instituția își va concentra activitățile pe cercetare-dezvoltare-inovare și pe educație continuă avansată.

Potrivit comunicatului, primul proiect al Centrului, „deja în fază avansată de formulare și care va fi anunțat în curând”, vizează „Optimizarea multinivelară a sistemului alimentar”, în care sunt folosite componentele de științele nutriției și ale chimiei alimentare din programul UBBMed. O altă inițiativă ține de discuții pentru o Strategie națională asupra unui stil de viață sănătos, cu autoritățile relevante și actorii de specialitate dispuși să contribuie la acest demers.

Coordonatorii, despre noua Centru și temele pentru care va acesta va desfășura cercetări:

  • Nicolae Hâncu: „Așa cum arată analiza Comisiei Europene, bolile netransmisibile – ex. cancer, boli cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice, tulburări psihice, afecțiuni neurologice, etc. – sunt principalele cauze ale deceselor premature care ar fi putut fi evitate și acoperă peste 80% din povara asociată tuturor bolilor. În plus, OMS precizează că stilul de viață este o cauză transversală majoră  a acestor boli, iar elementele fundamentale ale stilului de viață sunt comportamentul alimentar, fumatul, consumul de alcool, activitatea fizică și poluarea.”
  • Daniel David: „Am ajuns la momentul în care înțelegem destul de bine (1) ce este un stil de viață sănătos – deși mai avem nevoie de unele clarificări și noi dezvoltări prin CDI, (2) cum stilul de viață influențează stările noastre de sănătate și boală – deși și aici cercetările științifice aduc constant noi cunoștințe, dar (3) avem probleme în a implementa stilul de viață sănătos în comportamentele individuale și în politicile publice. De aceea, în acest demers rolul psihologiei devine fundamental! Am făcut deja echipă cu profesorul Hâncu în acțiuni publice de promovare a stilului de viață sănătos și vom formaliza această experiență prin acest Centru ce va întări și noul program UBBMed, generând cunoaștere avansată în domeniu care în final se va întoarce tot la oameni”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Vremea la Titularizare 2025: caniculă în sudul țării, disconfort termic ridicat și risc de averse în mai multe regiuni – prognoză ANM / Lista temperaturilor de la orele 9 și 12

Vremea va fi călduroasă în toată țara, cu perioade de instabilitate atmosferică accentuată, marți, 15 iulie 2025, ziua desfășurării probei scrise a concursului de Titularizare. Potrivit prognozei Administrației Naționale de…
Vezi articolul

Instituții din România – implicate în 11 din cele aproape 160 de noi proiecte pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior, propuse spre a fi finanțate printr-un apel Erasmus+ în 2023

Un număr de 159 de noi proiecte propuse spre a fi finanțate în cadrul apelului Erasmus+2 2023 pentru sprijinirea cooperării internaționale în învățământul superior au fost selectate, potrivit unui anunț…
Vezi articolul

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a cerut Curții Constituționale a României, printr-un memoriu, să mențină soluția de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a depus un memoriu la Curtea Constituțională a României pentru menținerea deciziei BEC privind respingerea candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025, anunță…
Vezi articolul