Cercetarea românească este sugrumată de sistemul PCR, s-a ajuns la formarea de clanuri reprezentate prin familii – acuză cercetătorul Vlad Manea, acceptat de japonezi, americani și mexicani, dar trimis la plimbare de instituțiile românești

966 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
“Vlad Manea (H-index WoS = 21) este în prezent membru al Academiei Mexicane de Științe, cercetător senior în cadrul UNAM, fost cercetător postdoctoral la Caltech, fost membru al Consiliului Național de Etică din România (cel ras de ministrul Șerban Valeca în 2017), are peste 2.000 de citări, iar din toamnă va începe un stagiu de cercetare de un an la Kobe University din Japonia care se va adăuga la cei 20 de ani petrecuți deja în sistemele de cercetare ale altor țări”, scriu cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu, care l-au intervievat pe Vlad Manea.

Cercetătorul vorbește despre modul în care Ministerul Educației nu aplică propriile ordine privind recunoașterea funcțiilor didactice obținute de oamenii de știință la universități acreditate din străinătate.

Vlad Manea / Foto: scholar.google.com/citations

Sistemul de cercetare românesc este practic sugrumat de sistemul PCR (Pile, Cumetrii, Relații). S-a ajuns până la formarea în interiorul organizațiilor de cercetare a unor adevărate clanuri reprezentate prin familii cu influență puternică. În momentul de față, dacă un cercetător/profesor din străinătate reușește performanța să intre în sistemul de cercetare românesc, va fi imediat ținta unor atacuri din partea acestora. Devine imediat persona non-grata. Se observă și un fenomen acut de endogamie (imbreeding), prin lăsarea moștenire a pozițiilor din universități, copiilor și altor rude mai mult sau mai puțin apropiate. Mai dureros este că cei implicați percep situația ca pe ceva normal și o perpetuează. Situatii în care șefi de catedră cu factor de impact h=1 (!) îți judecă cazul sunt destul de frecvente“, acuză Vlad Manea, în interviul acordat Doi Mici și un Anc.

Cercetătorul povestește că a încercat în repetate rânduri să revină în țară: “Anul acesta am mai făcut câteva încercări, dar și acestea s-au terminat absolut previzibil. Printre acestea aș putea menționa și câteva încercări de a întra în sistemul școlilor doctorale. Bineînțeles că și în acest caz am primit, pe diverse motive, un refuz. Am încercat să candidez pentru o poziție inferioară poziției mele actuale și anume de lector universitar, iar reacția șefului de catedră (cu factor de impact 2 și 10 citări după 30 de ani de “activitate”) a fost absolut furibundă“.

Apoi, am mai încercat să candidez și pentru o poziție de director științific, bazată pe experiența pe care am acumulat-o în străinătate în conducerea și administrarea unui laborator național și a unor laboratoare universitare. Am prezentat și un plan de redresare instituțională, dar se pare că sistemul PCR e mai puternic decât orice logică și se sprijină pe o exacerbare a unui naționalism greșit interpretat și a unui fals patriotism. Probabil, toți cei care am îndrăznit să plecăm și să căutăm locuri dispuse să investească în cercetare, învățământ, sănătate, toți cei care vorbim și alte limbi străine suntem dușmanii poporului, suntem ‘ăia’. Oricum, ideea de bază este că există o grămadă de inși care și-au lăsat papornițele ca să își rezerve un loc la coadă, așa că noi, ăștia, ‘străinii’, nu avem nicio șansa în următorii 15 – 20 de ani, când biologic se vor duce. Din păcate ne vom duce și noi“, spune Manea.

Am mai observat ceva important: toate aceste încercări nereușite au un numitor comun: sistemul PCR este susținut de către prezența în poziții de conducere a unor directori cu o ‘activitate foarte bogată’ încă de dinainte de 1989, mulți dintre ei fără pregătirea necesară pentru a duce o conversație minimală la nivel profesional nu doar în limba engleză, dar chiar și în limba română. Evident, așa cum va imaginați, mulți dintre aceștia, într-un fel sau altul, au relații de rudenie cu cei care au fost foarte activi înainte de 1989. Din păcate, cei care sunt astăzi la timona sistemului de cercetare au un singur interes real: angajarea rudelor, pilelor, etc., și bineînțeles reangajarea celor care au ieșit la pensie, perpetuând în acest fel marasmul în care se zbate cercetarea românească, și, într-un mod absolut iresponsabil, aruncând cercetarea din România pe ultimele locuri din lume“, acuză cercetătorul.

Vezi mai jos parte din interviu, preluat cu acordul autorilor.

Vlad Manea: “Sunt născut în București, în 1972. Am absolvit Facultatea de Hidrotehnică din cadrul UTCB [Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti – n.red.] în 1995, iar apoi în 1996 am obținut un Master în Inginerie Geotehnică tot la UTCB. În paralel am urmat cursurile facultății de Geologie și Geofizică – specializare Goefizica din cadrul UB [Universitatea din București – n.red.], facultate pe care am absolvit-o că șef de promoție în 1997.

În 1999 am absolvit un curs de studii postuniversitare de Master în GIS (Geographical Information Systems) în cadrul UTCB, iar în 2001 am fost acceptat la PhD în Mexic, în cadrul Institutului de Geofizică – departamentul de Seismologie și Vulcanologie – Universitatea Națională Autonomă din Mexico (UNAM). Bursa pe care am obținut-o din partea UNAM a fost pe strict 3 ani.

Am terminat doctoratul în 2004, cu 4 articole că prim-autor și alte 4 articole în coautorie în reviste ISI de impact (Tectonophysics, Geophysical Journal International, Physics of the Earth and Planetary Interiors, Earth and Planetary Science Letters, etc). În toamna anului 2004 am plecat la Caltech ca Postdoc, unde am lucrat cu domnul profesor Mike Gurnis pentru mai bine de 2 ani. Spre sfârșitul lui 2006, m-am întors în Mexic, unde am obținut o poziție de cercetător în cadrul Centrului de Geoștiințe – UNAM (UNAM se află pe locul 103 în lume conform The Times Higher Education World University Rankings, și este cea mai bună Universitate din America Latină, Spania și Portugalia).

Principalele mele preocupări științifice sunt legate de: geodinamică și științe planetare, simulări numerice, supercomputing, scientific visualization. În prezent, sunt cercetător senior în Centrul de Geostiinte-departamentul de geofizică-UNAM, și profesor (assignment teacher) în cadrul Facultății de Științe-UNAM. Am un indice Hirsch de 24 (Google Scholar) și peste 2000 de citări. Sunt membru regular al Academiei Mexicane de Științe. În perioada 2016 și 2017 am făcut parte din Consiliul Național de Etică, desființat de fostul ministru Valeca la începutul lui 2017. În România colaborez în prezent cu Institutul de Astronomie al Academiei, pe probleme de impact de asteroizi și alte probleme legate de științele planetare, cu Institutul de Geodinamică al Academiei pe probleme de geodinamică, și cu Universitatea București-Facultatea de Geografie, pe probleme legate de diapirismul salin.

M.M.A. : Am înțeles că ai colaborări cu cercetători români de la câteva instituții?

V.C.M. : Da, în ultimii 10 ani am avut ocazia să interacționez cu sistemul de cercetare românesc, de la Institute ale Academiei Române, INCD-uri și Universități, practic cu tot spectrul de cercetare românesc, evident din domeniul meu de cercetare.

M.M.A. : Prin intermediul acestor colaborări și nu numai, încerci să te ții la curent cu sistemul de cercetare din România?

V.C.M.: Sigur, unul din scopurile principale este să colaborez cu colegii din țară și să introduc în cercetarea românească o parte din cunoștințele mele dobândite în străinătate.

M.M.A. : Cum se compară acesta cu cel din Mexic, unde ți-ai petrecut cei mai mulți ani? Poți încerca să faci și o comparație cu SUA, unde ai fost la postdoctorat.

V.C.M.: Primul meu contact serios cu un alt sistem de cercetare a fost în Mexic, la Universitatea Națională, unde mi-am făcut doctoratul.

Mexic: Am să discut mai întâi diferențele/asemănările (a) la nivel de PhD și apoi (b) la nivel de cercetător.

a) La doctorat există 2 posibilități de obținere a titlului: cu articole ISI, min 3 la număr ca prim autor, reflectând preocuparea pentru o anumită temă de cercetare, sau cu 1 articol ISI ca prim autor și teză redactată în spaniolă. Studenții sunt încurajați să opteze pentru prima variantă, deși marea majoritate optează pentru a doua variantă. Pentru participare la conferințe naționale/internaționale există fonduri necesare, studenții putând să aplice în baza unei lucrări care trebuie prezentată în prealabil în fața comunității științifice a institutelor. Majoritatea reușește să acceseze aceste fonduri, cel puțin o dată pe an. Nu există conceptul de pile, cumetrii și relații (infamul PCR românesc), cercetătorii preferând să își aleagă studenții cei mai buni din pool-ul existent pentru a-i forma în domeniul lor de cercetare, evitându-se în felul acesta fenomenul de “inbreeding” științific care și în cercetare, ca și în viața normală, duce la organisme neviabile (a se vedea nepotismul cronic din instituțiile românești). Rezultatul este bineînțeles un sistem sănătos, care produce excelență (mult doritele premii Nobel) și absolvenți care reușesc să obțină poziții excelente atât în Mexic cât și SUA, Australia, Japonia sau Europa.

b) La nivel de cercetare, în Mexic există o organizație principală care oferă call-uri științifice (CONACyT), dar avem posibilitatea să aplicăm și la granturi de cercetare oferite de Universitatea Națională. Cele 2 posibilități sunt similare în ceea ce privește procesul de evaluare, care se caracterizează prin transparentă, obiectivitate și profesionalism. Comisiile de evaluare se schimbă periodic, pentru a evita corupția și conflictele de interese. O ultimă directivă prevede ca evaluatorii să fie aleși exclusiv din străinătate, în general din țări care nu au colaborări intense cu Mexicul. În România, pe moment, acest proces de evaluare se pare că necesită o restructurare din temelii, este complet disfuncțional.

Există un program activ de repatriere a tinerilor plecați cu burse (acordate fie de statul mexican, fie de organizații din străinătate), de recunoaștere și reintegrare, care asigură reîmprospătarea permanentă a sistemului de învățământ superior/cercetare.

Oferta de programe științifice este mare, de la call-uri pentru visiting professors pe sistem de schimb academic și/sau an sabatic, până la call-uri mari pentru laboratoare naționale și infrastructură de cercetare de top. Acest sistem este destul de predictibil și stabil, bazat în cea mai mare parte pe rezultatele cercetării. Evident, nu este un sistem perfect, dar cel puțin există mai multe posibilități de finanțare care să te ajute să dezvolți o idee de cercetare.

În țară, sistemul de granturi oferit este extrem de limitat, foarte imprevizibil și este greu ca un cercetător să poată să găsească o finanțare robustă și, în primul rând, bazată pe rezultate bune. De fapt, am observat că nu are nicio importantă dacă un cercetător reușește performanța de a publica în Nature/Science/PNAS/Cells etc. Un ISI proceedings, sau o lucrare într-un Springer Volume plătit cu câteva mii de euro (ca să se publice ușor, la grămadă, lucrări necitite de mai nimeni), valorează la fel cu un Nature/Science/PNAS/Cells la evaluări. Singurul program serios, bazat strict pe performanță, pe care România îl oferă la ora actuală, este cel legat de premierea rezultatelor cercetării. Acest program este foarte bun și încurajator. În Mexic nu avem un asemenea program.

SUA: în Statele Unite am beneficiat de un postdoctoral scholarship la Caltech, care după cum știți, este o instituție de cercetare 100% privată, extrem de competitivă și cu rezultate remarcabile în cercetare. Aici, singurul lucru care contează este excelența în cercetare. Pe scurt, articole în reviste cotate ISI cu factor H cât mai mare. Fără BDI, fără ISI proceedings, fără volume plătite, etc.. Este singurul criteriu, iar finanțarea pe care o primește fiecare laborator depinde strict de acest lucru.

Cercetătorii au acces și la diverse surse de finanțare, ca de exemplu agenția națională (National Science Foundation) asigurând o bună parte din aceste surse, dar cu o rată de succes destul de limitată (sub 10% în Științele Pământului de exemplu). Evaluatorii sunt în principal din străinătate dar și din Statele Unite, și se pune un accent deosebit pe ideile originale, spiritul critic și performanța academică demonstrată.

Desigur, pot să adaug că a trebuit să constat cu durere că, atunci când am ajuns în Mexic, ca să nu mai vorbesc atunci când am ajuns la Caltech (în 2003 lansau rover-ul marțian Opportunity), aceștia erau situați nu numai peste ocean, dar și undeva într-un viitor de neatins pentru România, unde majoritatea cursurilor erau (și încă sunt!) la nivelul anilor ’65.

M.M.A.: Bănuim că mai sunt lucruri care te țin legat de țară. Te-ai gândit vreodată să te repatriezi? În ce condiții ai face acest lucru?

V.C.M: Sigur, bănuiți bine. Nu am emigrat niciodată, nu am renunțat la cetățenia română și mi-am dorit întotdeauna să mă întorc în România.

În prezent, există 3 ordine emise în decembrie 2016 de către Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, ultimele 2 dintre acestea fiind, din păcate, ignorate în general de către instituțiile românești. Aceste ordine au fost date presupun pentru pregătirea și facilitarea procesului de repatriere și reintegrare a cercetătorilor români din străinătate:

– ORDINUL nr. 5923/2016, referitor la recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional, obținute în străinătate. Punerea în aplicare se face prin intermediul Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), printr-un procedeu simplu și transparent. Idea este că funcționează, poate un pic lent, dar funcționează.

– ORDINUL Nr. 5922/2016 din 6 decembrie 2016, prin care în mod teoretic se realizează recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, a funcțiilor didactice din învățământul universitar obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate;

– ORDINUL Nr. 5921/2016 din 6 decembrie 2016, prin care, tot în mod teoretic, se realizează recunoașterea automată, de către instituțiile de învățământ superior, respectiv instituțiile organizatoare de studii universitare de doctorat din România, a calității de conducător de doctorat obținute în instituții de învățământ universitar acreditate din străinătate.

Din păcate, ultimele 2 ordine sunt în general ignorate, deoarece executarea lor nu se realizează la nivel ministerial ca în cazul recunoașterii automate a diplomelor de doctorat ci se lasă la latitudinea instituțiilor “receptoare”: universități, institute ale Academiei Române sau INCD-uri. Se ajunge la situații de neconceput, în care profesori cu mare experiență, cu publicații în Nature sau Science și/sau cu factor de impact H semnificativ sunt umiliți prin oferirea unor posturi de conferențiar, lector sau chiar de inginer (!), pentru că aparent, cei care sunt plecați în străinătate trebuie să plătească pentru îndrăzneala de a dori repatrierea și să treacă prin “raiul” generat și întreținut de către cei rămăși și care în mod evident și verificabil i-a dus pe locurile “fruntașe” din clasamentele internaționale.

Așa cum spuneam mai devreme, sistemul de cercetare românesc este practic sugrumat de sistemul PCR (Pile, Cumetrii, Relații). S-a ajuns până la formarea în interiorul organizațiilor de cercetare a unor adevărate clanuri reprezentate prin familii cu influență puternică. În momentul de față, dacă un cercetător/profesor din străinătate reușește performanța să intre în sistemul de cercetare românesc, va fi imediat ținta unor atacuri din partea acestora. Devine imediat persona non-grata. Se observă și un fenomen acut de endogamie (imbreeding), prin lăsarea moștenire a pozițiilor din universități, copiilor și altor rude mai mult sau mai puțin apropiate. Mai dureros este că cei implicați percep situația ca pe ceva normal și o perpetuează. Situatii în care șefi de catedră cu factor de impact h=1 (!) îți judecă cazul sunt destul de frecvente.”

 

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI:RO76BTRLRONCRT0471641001

CONT EURO:RO26BTRLEURCRT0471641001

Deschis la BANCA TRANSILVANIA
Donează prin Patreon

Donează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu: Eliminarea unor incompatibilități la promovarea pe post a fost cerută de toate universitățile și elimină ipocrizia existentă în sistemul de învățământ superior românesc

Eliminarea anumitor incompatibilități din metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante în universități a fost cerută de toate universitățile românești, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului Rectorilor, Sorin…
Vezi articolul