Cercetătorii de la Universitatea Oxford vor studia efectele generate de variantele SARS-CoV-2 și de vaccinuri în timpul sarcinilor

373 de vizualizări
Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.com
Studiul va fi realizat la mai puţin de un an după ce oamenii de ştiinţă de la prestigioasa universitate britanică Oxford au descoperit că femeile însărcinate şi care au COVID-19, precum şi copiii lor nou-născuţi, se confruntă cu un risc mai mare de complicaţii medicale, precum naştere prematură şi risc de deficienţă a organelor interne, decât se ştia în trecut, scrie Agerpres.

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au anunţat marţi că vor evalua efectele generate de noile variante ale coronavirusului SARS-CoV-2 asupra femeilor însărcinate şi nou-născuţilor, precum şi efectele vaccinurilor anti-COVID-19 asupra complicaţiilor medicale apărute în timpul sarcinilor şi după naşteri, informează Reuters.

Vor participa aproximativ 1.500 de femei care au fost testate pozitiv cu noul coronavirus în orice stadiu al sarcinii şi va compara rezultatele lor cu cele obţinute de la 3.000 de femei neinfectate pe parcursul unei perioade de patru luni. Rezultatele studiului sunt aşteptate în luna mai.

Specialiştii britanici au spus că studiul lor a dorit să acopere aceste goluri privind informaţiile medicale cunoscute, vizând efectele provocate de noile variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv de varianta Omicron, într-un grup de mare risc în care a fost constatată o rată de vaccinare „alarmant” de scăzută.

„Efectele COVID-19 asupra sarcinii au fost subevaluate şi insuficient studiate”, a declarat Jose Villar, profesor la Universitatea Oxford şi coautor al studiului.

„Femeile însărcinate nu au fost incluse în testele clinice dedicate vaccinurilor anti-COVID-19, fapt care a permis informaţiilor înspăimântătoare şi care nu sunt bazate pe ştiinţă să fie difuzate pe scară largă”, a adăugat el.

Multe autorităţi sanitare din lumea întreagă au declarat deja că vaccinarea în timpul sarcinii este sigură, iar un studiu american publicat luna trecută a arătat că vaccinarea femeilor însărcinate nu a fost asociată cu naşteri premature şi nici cu bebeluşi subdezvoltaţi la naştere, mai scrie Agerpres.

În noiembrie, datele publicate de Agenţia britanică pentru siguranţa sănătăţii au arătat că vaccinarea anti-COVID-19 este sigură pentru femeile însărcinate şi că această procedură nu a fost asociată cu apariţia unor rate mai mari de complicaţii medicale.

Foto: © Gpointstudio | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În Harghita și Covasna, unii copii români și maghiari comunică între ei în limba engleză / Autoritățile reclamă probleme în sistemul de educație / ”Trebuie învățați copiii să înțeleagă, când merg la piață și nu reușesc să vorbească românește”

Unii copii români și maghiari vorbesc între ei în limba engleză în județele Harghita și Covasna, pentru a se putea înțelege între ei, reclamă președintele CJ Harghita, Borboly Csaba. Fii…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan, despre interdicția cumulului pensie-salariu: Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică la catedră, mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue

Proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul „va fi definitivat cel mai târziu luni”, a anunțat în urmă cu puțin timp premierul Ilie Bolojan. În cadrul unei conferințe…
Vezi articolul