Cercetătorul Răzvan Cherecheș, despre deschiderea noului an școlar: „Suntem la fel de prost pregătiți ca anul trecut, dar avem un dușman mai redutabil, și anume Tulpina Delta”

3.063 de vizualizări
Razvan Cherecheș / Foto: Arhiva personală
Expertul în sănătate publică și profesorul universitar Răzvan Cherecheș a criticat Ministerul Educației pentru măsurile luate, spunând că acestea sunt insuficiente, având în vedere că doar tinerii de peste 12 ani se pot vaccina, scrie monitorulcj.ro.

„Deschidem noul an școlar la fel de prost ca și anul trecut. Ministerul Educației și-a petrecut toată vara spunând că totul o să fie mai bine din toamnă, fără să fie luate măsurile necesare. Anul trecut s-a început cu masca, anul acesta la fel, masca fiind un instrument puternic de protecție, diferența care ar fi între cei doi ani este că acum avem un procentaj de populație vaccinată. În România, procentul de vaccinare este de 30%, iar în rândul tinerilor procentajul este mult mai mic.

Metodele de protecție care ajută acum în școli sunt următoarele: masca, ventilația, distanțarea, vaccinarea și testarea. Ventilația în școli este un subiect pe care Ministerul Educației încearcă să îl evite”, a declarat Cherecheș, profesor de sănătate publică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

El amintește că noua tulpină a coronavirusului, Varianta Delta, este mult mai contagioasă și chiar dublează riscul ca persoanele tinere și copiii să dezvolte forme grave ale infecției.

„Suntem la fel de prost pregătiți ca și anul trecut, dar avem un dușman mai redutabil, și anume Tulpina Delta, semnificativ mai infecțioasă. Chiar dacă anul trecut copiii aveau o șansă mai mică să se infecteze decât adulții, anul acesta se pot infecta chiar mai repede decât ei. Din cauza Tulpinii Delta începem mai prost și suntem ca în varianta clasică cu autoritățile surprinse de zăpadă în decembrie. Adică anul trecut a nins, nu am pregătit nimica, peste vara am zis că sperăm că o să fie totul mai bine, a venit luna decembrie și autoritățile tot au fost surprinse.

Valul 4 va fi mai agresiv decât anticipasem inițial, pentru că tulpina Delta este chiar mai infecțioasă decât părea în primele studii. Ultimul raport publicat de specialiștii americani spunea următorul lucru: cu toate că persoanele vaccinate au șanse mult mai mici să se infecteze, în cazul în care s-au infectat, transmiterea virusului se face la fel ca și la persoanele nevaccinate, ceea ce ridică semne de îngrijorare. Mai mult, noi avem județe unde rata de vaccinarea este extrem de redusă și acest lucru nu va opri, aproape deloc, multiplicarea de cazuri în județele respective”, a avertizat Cherecheș.

Potrivit acestuia, pentru a asigura o prezență față în față, la școală, cât mai lungă, Ministrul Educației trebuie să ia următoarele măsuri:

– să se asigure că în sălile de clasă există ventilație, pasivă sau activă;
– să se asigure că în sălile de clasă există o distanță suficientă între copii;
– să se asigure că testarea copiilor nevaccinați dar și a cadrelor didactice nevaccinate va avea loc, săptămânal, în toate școlile;
– să se asigure că există infrastructură și personal necesar pentru acest lucru;
– să se asigure că toți părinții, copiii și profesorii înțeleg că la toamnă vom avea un nou val, că este posibil să treacă, din nou, în online, și că vor fi restricții cu siguranță în unele județe/localități.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine e responsabil pentru situația vaccinării? Dezinformarea, propune Prelipceanu. Autoritățile, susține Mircea Miclea / Cum împachetează Digi 24 ce spune fostul ministru despre credibilitatea liderilor și educarea copiilor și adulților – Exercițiu de lectură media

“Retorica este una, spunem că școlile se închid ultimele și, de fapt, ele se închid primele, înaintea păcănelelor, da? Citim lucrurile cu adevărat în faptele oamenilor, nu în retorica lor”,…
Vezi articolul

Iohannis despre moartea copilului de 3 ani căzut în fosa septică a școlii: ”Dureroasă și revoltătoare. Situaţia în care se găsesc încă multe şcoli din ţară este o ruşine naţională pentru România europeană a anului 2019”

Preşedintele Klaus Iohannis consideră “dureroasă şi revoltătoare” tragedia din judeţul Iaşi, unde un copil de 3 ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut în fosa septică din curtea unei…
Vezi articolul

Financial Times: Femei sfidătoare luptă cu autocrați îmbătrâniți și politicieni de camarilă: Maia Sandu în Moldova, Svetlana Tihanovskaia în Belarus, Zuzana Caputova în Slovacia, protestele femeilor în Polonia

Faptul că Maia Sandu a devenit duminică prima femeie aleasă în funcția de președinte al Moldovei ilustrează o tendință care se extinde și dincolo de granițele acestei foste republici sovietice…
Vezi articolul