Cercetătorul Virgil Iordache: Exploatarea doctoranzilor și regulile eticii academice

7.034 de vizualizări
relansarea universităților publice
Virgil Iordache / Foto: Arhiva personală
Singura cale de formare a unei relații firești echilibrate, între coordonator și doctorand, este ucenicia academică. Ucenicia e procesul de scară mică, având durată de câțiva ani, înscris într-o tradiție instituțională. Tradiția instituțională este combinația subtilă de reguli informale și formale, amestecul de cunoaștere tacită și explicită deja funcțional, productiv și aflat în permanentă evoluție. Fenomenul exploatării poate apărea în absența unui astfel de context instituțional, în care profesorul nu este mentor, iar doctorandul este o resursă umană.

Sunt două variante de absență a contextului necesar uceniciei, una în care tradiția s-a degradat și una în care tradiția nu a existat niciodată. României îi este specifică situația absenței tradiției.

Exploatarea doctoranzilor și post-doctoranzilor în occident are alte mecanisme ca în România. În occident acest fenomen este rezultatul degradării tradiției sub influența propriei poveri, exprimată prin schimbări ale valorilor în mediul extern social și cultural. O cauză tipică a exploatării în occident este transformarea tipului dominant de universitate către unul cu accent pe valorile pieței economice. Marketizarea universităților e inevitabilă când ierarhiile de valori împărtășite de oameni se dizolvă. Piața este un fenomen util numai în producția anumitor bunuri și servicii, unde e acceptabilă o rată mare a falimentelor și apariției de noi organizații. Pentru universități, care sunt hub-uri esențiale în funcționarea societății civilizate, o astfel de strategie nu este utilă, ea poate fi folosită numai pentru eficientizare internă, nu pentru a fundamenta direcția mare strategică.

Să trecem la situația României. În absența tradiției universitare și de cercetare și în condițiile forțării procesului de apariție a ei apar câteva fenomene tipice, care nu există în occident:

  1. Refuzul total al schimbării în comunitatea profesori/cercetători – studenți, provincializarea de comun acord într-o ucenicie autarhică. Nu există exploatare pentru că nu se produce nimic relevant științific. Comunitatea este pseudo-științifică. Cu cât diferența dintre ce face comunitatea și ce se întâmplă în alte comunități crește, apare și se dezvoltă o tradiție conștientă a incompetenței și fraudei. Fenomenul se manifestă la scări mai mici sau mai mari, de la grup de cercetare, la facultate, institut sau chiar domeniu disciplinar. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.
  2. Acceptarea generală a schimbării practicilor în condiții de competență a profesorilor, măsurabilă în raport cu standarde de producție academică. Este un caz nu foarte frecvent în România, dar cu exemple de succes. Exploatarea doctoranzilor poate apărea numai într-o abordare de piață a actului educațional. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.
  3. Acceptarea generală a schimbării practicilor în condițiile incompetenței coordonatorilor. Este un caz nu foarte frecvent în România. În astfel de situații exploatarea doctoranzilor este un fenomen dominant. Pentru a ține la suprafață grupul incompetent toată povara eșecului este transferată doctoranzilor. Aceștia muncesc mult pe teme nerelevante, nu pot produce, nu au de la cine să învețe cercetarea reală. Când susțin, tezele le pot fi respinse la nivelul superior. Dacă trec de acest nivel au șanse mici de dezvoltare. Tensiunile sunt mocnite și acoperite prin metode de management top-down, în special prin eliminarea celor care semnalează situația. Grupul nu poate evolua prin mecanisme interne.
  4. Acceptarea heterogenă a schimbării practicilor atât de către coordonatori, cât și de către studenți. Acest e cazul real cel mai frecvent. Situația e caracterizată de tensiuni interne inevitabile datorită atitudinilor diferit. Tensiunile vin din interese diferite, strategii profesionale diferite și sunt constructive, în sensul că permit evoluția grupală internă. Exploatarea doctoranzilor există, dar poate fi adusă la un minim pe cale naturală. Grupul poate evolua prin mecanisme interne.

În tabelul de mai jos aplicăm acest model pentru a comenta rolul eticii academice.

Din cele de mai sus se observă că nu poate exista o abordare unitară în sistem pentru a încuraja modernizarea României. Pentru cazul B soluțiile sunt administrative de la nivel guvernamental prin restructurare, pentru cazul C soluțiile pot fi administrative de la nivel guvernamental prin condiționarea reală a finanțării de îndeplinirea criteriilor de performanță de către coordonatori, pentru cazul D orice situație etică trebuie judecat personalizat, în unicitatea ei organizațională. Nu poate avea loc o astfel de judecare fără un simț al dreptății aristotelician, apelul exclusiv la reguli generale nu ajută. Pentru cazul A se poate aplica un model de etică importat din occident, preferabil adaptat în funcție de realitățile culturale românești, sau ajustat cu alte argumente din teoria domeniului.

Închei prin a preciza că titlul a fost formulat în așa fel încât să crească interesul pentru lectură prin captare emoțională. Problema abordată în text este, de fapt, managementul adaptativ al sistemului de educație universitară și cercetare în funcție de realitatea situației sale și dinamica acesteia. Fără așa ceva disipăm resurse, între care cea mai importantă este timpul. Absența unui gândiri nuanțate și a unui management adaptativ denotă lipsă de respect față de viețile oamenilor din România.

Notă

Text publicat inițial pe blogul autorului aici: https://studentecologie.blogspot.com/2021/04/exploatarea-doctoranzilor-si-regulile.html

___

Despre autor:

Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București. Membru al CNECSDTI și al Consiliului de administrație al INCD pentru Ecologie Industrială.


3 comments
  1. Situația este mult mai complexă: sunt teme care nu pot fi abordate pentru că nu există suficiente specializări; apoi sunt profesori care nu cunosc temele propuse și nici candidatul; există puternice prejudecăți atunci când doctorandul nu a fost și studentul profesorilor din comisia de coordonare. Lipsa unei etici sau a unei deontologii în relațiile de comunicare face ca profesorii să devină un fel de dictatori care folosesc autoritatea poziției pentru a respinge o lucrare ce poate avea o perspectivă diferită de a lor. Mai exact, a gândi diferit este imposibil în mediul academic românesc. Atunci inovația este din start anihilată de mentalitatea “impecabilă” a valorilor noastre actuale. A inova presupune erori dar și realmente idei nefamiliare. Din nefericire, valoarea tezelor azi nu poate fi recunoscută altfel decât în limbajul de lemn academic căci există și așa ceva. Folosirea cât mai “savantă’ a termenilor specifici domeniilor de cercetare, ține loc de “contribuții personale” și valoare. Critica este prost înțeleasa și drept criteriu esențial de valorizare. Și atunci puținii oameni care au ceva de spus, chiar muncesc, sacrifică realmente ani și riscă sănătatea mentală, sunt desființați prin respingerea directă pentru că singurul mod corect de a gândi o temă sau alta, este doar al lor. Astfel de profesori nu pot forma inovatori în niciun caz. Și atunci se vorbește de lipsa valorilor? Ea e cultivată începând din mediul academic prin absența reală a alternativelor, perspectivelor, mentalităților de acceptat.

  2. Chiar daca autorul a incercat sa separe problematica universitara ce cuprinde doctorandul si coordonatorul de doctorat si a dorit sa arate cum ucenicia academica este o etapa din intregul sistem de traditional institutional , totusi fiecare particica ,din parcursul studentului , este aproape in totalitate coordonat de catre cel numit coordonator de doctorate . Din momentul in care -dubla alegere- a celui ce doreste a avea un doctorat este acceptata de coordonator incepe fenomenul de exploatare al doctoranzilor si a celor care reusesc sa devina doctori -ca reprezentare stiintifica a diverselor domenii .La nivelul de virf al experimentarii post universitar,parcursului celui acceptat in formatul legal ce tine de obtinerea unei diplome de doctor , intervine multitudinea formelor de interese .Aceste interese , aparute de o parte si de alta, sau dovedit uneori purtatoare de nonvaloare ,raportata la individ si transformata in valoare prin girarea actului personal de prezentare a unei lucrari doctorale fara valoare stiintifica ba chiar uneori purtatoare de interese ce tin de controlul in perspectiva a persoanei devenita doctor -sensibil marcat si constient de presupusa forma usor ilegala de optinere a diplomei -marcat fiind intreaga viata de consimtamintul personal dat coordonatorului . Controlul ce trece , astfel sau in acest fel, dincolo de presupusul format in doi – doctorand- coordonator – poate prezenta ,in multe dintre cazuri , si nuante de interes politic . Este evident cum fara o schimbare punctuala ce tine de optinerea unor diplome post universitare sau a diplomei finale obtinute la finalul parcursului universitar , lucrurile nu pot evolua .Singura solutie este responsabilizarea doctorandului si a coordonatorul de lucrare raportata la asumarea unei raspunderi si penale in caz de nerespectare a pasilor stabiliti printr-o noua lege .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima lună de școală, ratată, iar a doua lună, incertă pentru Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar. Szekely: Au existat întârzieri în fluxurile financiare / Directori de școli: Dacă știam că treburile stau lejer, nu ne mai complicam atât

Inspectoratele școlare au început să semneze deja contractele cu cele 1.415 școli din toată țara, validate cu jumătate de an în urmă în Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS),…
Vezi articolul

Sociologul Sebastian Lăzăroiu: Din 10 case de sondaje, 8 dau rezultate falsificate. Uitați-vă doar la casele de sondaje care îl dădeau pe Ciucă aproape în turul al doilea. Toate acele rezultate au fost falsificate, cu bună știință, contra bani de la partid

Sociologul Sebastian Lăzăroiu acuză majoritatea caselor de sondare a opiniei publice că au publicat, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, „rezultate falsificate”. „Uitați-vă doar la casele de sondaje care îl…
Vezi articolul

Profesorul Cătălin Ciupală: Dacă tu, ca profesor, nu-ți cunoști bine materia pe care o predai, nu ai cum să transmiți cunoștințe eficient / Nu avem o metodă științifică de predare, care să se bazeze pe neuroștiințe, pe modul de învățare a elevilor

„Noi nu avem o metodă științifică de predare, o metodă care să se bazeze foarte mult pe neuroștiințe, pe modul de învățare a elevilor, pe modul lor de gândire. Eu…
Vezi articolul