ChemistryFEST 2026, desfășurat la Politehnica București între 19-20 martie: Experimente demonstrative, workshop-uri interactive și întâlniri cu cercetători

80 de vizualizări
Foto: Politehnica Bucuresti
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 19-20 martie 2026, cea de-a V-a ediţie a ChemistryFEST, eveniment dedicat aplicaţiilor chimiei, bioingineriei şi materialelor avansate din România, transmite Agerpres.

Timp de două zile în campusul Universităţii Politehnica București ştiinţa este demonstrată, explicată şi experimentată direct de către elevi, studenţi şi publicul larg, potrivit unui comunicat de presă transmis agenției Agerpres.

La ChemistryFEST 2026 participă cadre universitare, cercetători, companii din industrie şi tineri interesaţi de domeniile care stau la baza dezvoltării economiei moderne: industria farmaceutică, materialele inteligente, biotehnologiile, energia, sustenabilitatea şi noile tehnologii chimice.

Evenimentul include experimente demonstrative, workshop-uri interactive, ateliere aplicate, prezentări tehnologice şi sesiuni de orientare profesională.

Elevii pot participa la demonstraţii practice şi tururi în laboratoare, pot interacţiona cu profesori şi studenţi şi pot înţelege traseul academic care conduce către profesii în domenii precum chimia aplicată, bioingineria, ştiinţa materialelor sau nanotehnologiile.

„Într-un context global marcat de nevoia de soluţii sustenabile şi inovatoare, ingineria chimică şi biotehnologiile devin domenii esenţiale pentru competitivitatea economică şi pentru răspunsul la provocări precum tranziţia verde, economia circulară sau dezvoltarea materialelor avansate.

ChemistryFEST îşi propune să apropie elevii de aceste realităţi şi să le ofere o perspectivă concretă asupra oportunităţilor de carieră dintr-un sector cu aplicabilitate directă în industrii strategice”, potrivit comunicatului de presă.

Programul complet este disponibil aici.


1 comment
  1. Timing-ul e „perfect”. Mai ales dupa ce ne-am pus pe butuci si ne-am distrus intreaga industrie chimica, inclusiv petrochimia, iar acum se inchide si Azomures.

    Fix un „eveniment dedicat aplicaţiilor chimiei” era ceea ce ne lipsea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoară de Limba română, despre apropierea elevilor de literatura clasică: Dacă le dăm o sarcină de lucru în care să își imagineze o serie de postări ale unui personaj pe TikTok sau pe Insta, eu cred că se desface altfel textul

Profesoara Irina Căpățînă a povestit, pentru TVR Craiova, cum ar putea cadrele didactice să-i apropie pe elevi de literatura clasică, având în vedere dezvoltarea tehnologiei. „Dacă le dăm o sarcină de…
Vezi articolul

DOCUMENT Calendar Evaluare Națională 2025. Probele încep pe 23 iunie, cu o zi liberă după fiecare examen. Rezultatele inițiale apar pe 3 iulie și elevii au timp trei zile să vadă lucrările, până să decidă dacă depun contestații

Evaluarea Națională 2025 are loc în perioada 23-27 iunie, potrivit calendarului avizat joi de Ministerul Educației în ședința Comisiei pentru Dialog Social (CDS). Proba la Limba română se va desfășura…
Vezi articolul

Ligia Deca a făcut apologia legilor educației la Senat, unde pachetul „România educată” este votat în ziua în care greva generală paralizează școlile. „Revendicările cadrelor didactice au legătură cu grila de salarizare, aflată în legea salarizării, nu în legile Educației”, spune ministra

Ministrul Educației, Ligia Deca, a elogiat proiectele de legi ale Educației, aflate pe ordinea de zi pentru vot final la Senat, în calitate de cameră decizională. Aceasta a prezentat o…
Vezi articolul