Cîmpeanu: 55.000 de elevi de 16-18 ani au fost vaccinați până acum

411 vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
În total, 55.000 de elevi cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani au fost vaccinați până acum, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pe grupul de comunicare al ministerului.

Mai exact, cei 55.000 de elevi sunt împărțiți astfel pe vârste:

  • 16 ani : 13.000
  • 17 ani : 17.000
  • 18 ani: 25.000

Sunt cu aproximativ 15.000 mai mulți elevi decât săptămâna trecută, când ministrul anunța, la finalul ședinței de Guvern de joi, 13 mai, peste 40 de mii de tineri cu vârste între 16 și 18 ani vaccinați împotriva Covid-19.

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a declarat în ședința săptămânală de la Guvern, care a avut loc ieri, 18 mai, că 86.718 de copii cu vârste cuprinse între 16-19 ani, adică 10,58% din populația din această grupă de vârstă, au fost vaccinați cu cel puțin o doză până la acel moment.

De asemenea, Gheorghiță a mai anunțat un maraton de vaccinare a copiilor în perioada 31 mai – 1 iunie.

„ (…) intenționăm să organizăm în perioada 31 mai – 1 iunie, pentru că este ziua internațională a copilului, vrem să organizăm un maraton la nivel național pentru vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 16-18 ani, însă dacă până la acel moment vom avea și autorizarea pentru grupa de vârstă 12-15 ani, avem în plan această activitate de vaccinare.

Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt cel puțin de 24 de ore încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți, să se poată prezenta în centrele de vaccinare însoțiți de un aparținător, de tutorele legal, părinți, bunici.

Evident că se va asigura vaccinarea celor care sunt programați în zilele respective – 31 mai, probabil și 1 iunie – vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă în ideea de a da posibilitatea cu ocazia Zilei Copilului să se vaccineze un număr cât mai mare de persoane. Toate detaliile vor fi prezentate în momentul în care vor fi definitivate din punct de vedere organizatoric”, a declarat ieri Gheorghiță.

Foto: © Chayakorn LotongkumDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salarii cu până la 50% mai mari pentru profesorii calificați pentru discipline la care există deficit, propun social-democrații / 5% în plus la salariu pentru fiecare copil cu CES din clasă, printre amendamente

Profesorii calificați care predau discipline la care există deficit ar putea să primească o majorare a salariului de bază de până la 50%, potrivit amendamentelor depuse de Partidul Social Democrat…
Vezi articolul

Poveștile elevilor care nu au participat la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Ciprian Fartușnic: Dacă tu nu crezi într-un copil, e profeția care se auto-împlinește, nici copilul nu va crede în el. Școlile nu au știut cum să se raporteze la aceste cazuri

„Fiecare caz de risc, de neparticipare este o poveste în sine și merită înțeleasă de cei din jurul copilului care pot să facă ceva. Școlile nu au știut cum să…
Vezi articolul

Cum stabilesc profesorii lista cu elevii care primesc burse de merit și de reziliență – primii 30% dintr-o clasă, în anul școlar 2024-2025 / Diriginții au termen până pe 3 octombrie – model de calcul

Până pe 3 octombrie, profesorii diriginți vor depune la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit și de reziliență pe baza mediei în anul școlar…
Vezi articolul