Cîmpeanu: Sunt universități care se gândesc ca din toamnă să impună anumite condiții: Purtarea de combinezoane de către studenții nevaccinați. Susțin această variantă

32.462 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Studenții nevaccinați ar putea fi obligați să se prezinte purtând combinezon dacă vor să participe fizic la ore din toamnă, pe când cei vaccinați vor putea să se deplaseze fără astfel de măsuri, iau în calcul unele universități din România, a declarat astăzi ministrul Educației Sorin Cîmpeanu în cadrul unui interviu de la Hotnews.ro. De asemenea, ministrul a adăugat că ar putea exista o prioritizare a studenților vaccinați la cazarea în cămine.

„Sunt unul dintre cei care susțin importanța prezenței fizice pentru derularea stagiilor de practică și activităților directe. Pentru asta, sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezență fizică în cadrul orelor de laborator/lucrări practice și să impună o serie condiții, spre exemplu participarea studenților vaccinați la aceste ore de laborator și lucrări practice, fără a fi îngrădit participarea studenților care nu sunt vaccinați. Studenții care nu se vor fi vaccinat în toamnă ar putea să aibă la dispoziție, spre exemplu, combinezoane de protecție pe care să le poarte pe tot parcursul programului didactic. Sunt câteva universități și eu personal susțin această variantă”, a declarat Cîmpeanu.

„O altă idee ar putea fi prioritizarea studenților vaccinați în procesul de cazare. Așa cum dintotdeauna au existat criterii care au dat prioritate celor care au avut rezultate profesionale foarte bune sau celor aflați în dificultate din perspectivă socio-economică, așa s-ar putea acorda prioritate și celor care sunt vaccinați pentru a contribui la o siguranță sanitară în campusurile universitare. Nu-și propune nimeni să oblige pe cineva, însă aceste criterii cred că ar putea să fie luate în considerare”, a spus Cîmpeanu.

Întrebat dacă nu crede că ar putea apărea discuții legate de discriminare, Cîmpeanu a răspuns: „Cu siguranță pot apărea astfel de discuții, însă răspunsul este foarte clar – dintotdeauna a existat o discriminare care nu a trecut de limitele legii atunci când o universitate are 1.000 de locuri de cazare și 5.000 de studenți. Discriminarea e simplă: 1.000 sunt cazați, 4.000 nu sunt cazați”.

Declarațiile, de la minutul 34:00 în video-ul de mai jos:

Amintim că ministrul educației a propus organizarea în toate universitățile a câte unui centru de vaccinare anti-COVID pentru studenții care vor să vină fizic la cursuri. Anunțul a fost făcut pe 27 aprilie la Iași, unde Sorin Cîmpeanu a declarat că rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași a acceptat deja această propunere. Rectorul Viorel Scripcariu a anunțat la rândul său că universitățile de medicină și farmacie din Iași, din Cluj și din Târgu Mureș vor organiza un maraton de vaccinare în perioada 14 – 16 mai, pe modelul de la Timișoara.

Sursă foto: Pixabay

Citește și:
Două mari universități americane plănuiesc să solicite centre proprii de vaccinare, din toamnă. Vaccinarea ar deveni obligatorie pentru cei peste un milion de studenți și angajați, dacă vor să revină fizic în campusuri

34 comments
  1. Solicit in mod EXPRES, Demisia atât a domnului prim ministru Citu cât și a ministrului educației Sorin Câmpean,in incercarea lor fățișă de a instiga ,și a încălca cu bani na știință drepturile și libertățile fundamentale ale omului! Acești nemernici,instigatori și destabilizatori ai societății civile românești, trebuie Neapărat să dispară definitiv din fruntea acestui stat ,dar și din istoria acestei națiuni. Sunt o pată neagră în istoria acestei națiuni. Instiga societăți și persoane ,unii împotriva celorlalți,dar o fac doar Verbal,asta pentru că știu că nu pot emite o lege, ordonanță sau hotărâre privind încălcarea acestor drepturi, pentru că intră în contradicție și conflict direct cu amendamentul din Carta Drepturilor Omului și cu articolul 29,30 din Constituția României! Dar se pare că ei habar nu au de asta! Rușine! In cazul in care sunteți obligați la locul de munca , acționați în judecată,cu plangere penală împotriva lor și a firmei!!!

    1. Corect! Să-și dea demisia ,sau sa fie demis,nu are capacitatea de a conduce învățământul.E o discriminare ceea ce propune,o încălcare a drepturilor persoanei.

  2. Domnule ministru, sustineti niste aberatii ridicole!
    Personal, am crezut ca am vazut deja toata gama posibila de masuri stupide, ineficiente, absurde, dar se pare ca se poate merge si mai departe.
    Traiasca nebunia generalizata!

  3. O aberație. Imensă.
    Dacă au rezistat mai bine de un an fără vaccin, e clar ca o pot face si in continuare. De ce? Prevenția. Educați de mici cu reguli de igienă, e clar că le vor aplica și la vârstă adultă.
    Pe asta ar trebui să se marșeze, știu, este foarte greu, dar este à la longue, nu pe măsuri rapide, cu eficiență limitată, pe perioadă scurtă.
    Educați-i în acest sens!

  4. Combinezonul acopera cu siguranta capul cu care gandeste emitentul opiniei privind purtarea combinezoanelor.

  5. Solicit demisia unui astfel de functionar public iresponsabil.
    Solicit Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sa se autosesizeze. Aceasta reprezinta o incalcare flagranta a drepturilor omului.
    Cine se vaccineaza trebuia sa o faca pentru beneficiile vaccinarii, nu de frica repercursiunilor daca nu o face. Altfel este constrangere!

  6. Deci, domnul Câmpeanu îndeamnă la discriminare motivând că deja există discriminare: doar 1000 din 4000 au locuri la cămin. Păi nu este idiot domnul Câmpeanu? Cei 1000 care au prins loc l-au luat pe merit: pe rezultate bune la învățătură, acesta fiind cel mai important criteriu de selecție a studenților care sunt la buget, la cămin, la bursă etc.
    Acceptarea unei astfel de idei transformă vaccinul în ceva obligatoriu pentru studenți în condițiile în care legea vaccinării obligatorii în România NU există.

    Îmbrăcarea studenților de alt fel în combinezoane este absolut penibilă, discriminatorie și lipsită de substrat epidemiologic: un an s-a putut sta în săli de LP și în vestiare înghesuite în lipsa unui vaccin fără să poarte cineva vreun combinezon. Dar de acum, deh, nu se mai poate că trebuie să ne iasă numărul de doze la Pfizer, la Moderna, la ce o să mai apară.

    Altul, rectorul UMF Iași, obligă studenții să se vaccineze acum numaidecât înainte de sesiune ca să nu se îmbolnăvească nimeni în cele 5 minute de discuție cu profesorul. Asta și în contextul în care derulează imediat un mega-maraton de vaccinare cu doze ce intră în neștire în corpurile studenților conspiraționiști, dar săraci. Păi eu le sugerez studenților să facă altfel: să meargă la examene în combinezon și să își vaccineze rectorul cu un ac mare și ascuțit drept în mușchii gluteali, în mai multe doze, firește.

  7. Guvernanții noștri au sărit de cru în sus când un român l-a identificat pe un african cu apelativul de „ăla negru”. A fost acuzat de discriminare și nu îl mai spală de acest „păcat” nici toată apa care va curge pe Dunăre.

    Acum, nenea ministru zice că vor avea voie la facultate numai cei care se vaccinează, cei care refuză, din diferite motive, trebuie să se facă de cacao și să meargă în combinezoane prin tot Bucureștiul, Clujul, Timișoara etc. și să mai intre și în amfiteatru ca un anti-erou. O bătaie de joc, înainte de a fi discriminare. Pentru ultimul gropar al învățământului românesc nici măcar demisia nu mai este un gest binevenit.

    În plus… Se presupune (pentru că a fost testat un singur an, nu mai mult, restul e loterie) că vaccinul oferă o formă mai ușoară a bolii pentru cei care au ales să facă acest lucru. În aceste condiții, de ce oamenii care refuză vaccinarea sunt criticați așa aspru? Ei își asumă boala în condiții grave (nu ca autoritățile care ne transmit să ne vaccinăm și să ne luăm noi răspunderea pentru efectele adverse), fără să poată face rău vaccinaților, care, nu-i așa, vor face forme ușoare? Atunci ce pericol reprezintă un nevaccinat pentru un vaccinat?

  8. Nu cred că cineva (ministru, senat universitar etc) poate să discrimineze studenții într-o asemenea măsură. Atâta timp cât și persoanele vaccinate pot fi purtătoare de virus, de ce n-ar trebui ca toți studenții să poarte combinezoane speciale, mergând pe ideea clară, demonstrată științific, că vaccinul nu oferă protecție 100%

  9. Mai lipsește sa spuna ca doar cei blonzi cu ochi albaștri vor putea intra la facultate sau cei vaccinati nu vor mai da bacul sau admiterea……
    Deja e prea mult!

  10. Faceți un studiu câți vânzători de la marile magazine s-au îmbolnăvit. Aceștia au intrat în contact cu sute de mii de oameni. La un Kaufland, la care o știu pe directoare, niciunul. Oare procentul mic de vaccinați in UE, nu va spune nimic? De ce majoritatea celor care au făcut COVID, sunt dintre cei care au făcut vaccinul, inclusiv rapelul? Ca sa înțeleg, luați măsuri ca cei nevaccinați sa nu ia de la cei vaccinați???

    1. De unde ați scos-o pe asta cu majoritatea celor care au făcut COVID sunt cei vaccinați? Puteți indica sursa informației?

    2. superba intrebarea. Credeti ca citeste dl succesor al lui anisie?…si daca citeste, va pricepe cat pricepea si ea.

  11. Domnule ,dumneata nu ești normal!Ce interese ai?Cum poți scoate asemenea aberații!Din păcate voi guvernanții vă credeți mai presus de Dumnezeu,sunteți o ceată de neisprăviți fără pic de demnitate,niște lingăi stând în poziție de cățeluș la tot ce vine de la Bruxeles.

  12. Hopa, dl Câmpeanu i-a terminat și la propriu, și la figurat pe elevi și pe profesorii de gimnaziu și de liceu. Acum și-a amintit ca este profesor universitar și ca de un an nu se ocupa nimeni de studenți.

  13. Demisia!

    Cea mai mare aberatie pe care putea sa o zica, medicii stau in combinezoane pentru ca stau intre bolnavi, le administreaza tratament.

    Sa se mai faca un an online decat sa ii torturati pe studenti.

  14. Domnilor,
    Sa discutam si reversul medaliei: daca unul dintre studenti face covid ( e libertate deh si nu vrea el sa se vaccineze) si il tramsmite la un altul iar acesta din urma moare.
    Cum propuneti sa raspunda primul ?.
    Eu zic ca e caz de omor gradul 1 cu circumstante agravante…

    1. Daca e asa inseamna ca sustineti condamnarea tuturor cr fumeaza pentru ca ii intoxica pe cei din jur. La închisoare cu ei pentru potentialul cancer pentru fumatorii pasivi!
      Dar pentru ministrul invatamantului si care a inchis copiii in case, cei care au inchis parcurile de au ajuns atatia copiii cu tuburari mentale, pana la sinucidere?
      Dar pentru cei care au ingreunat sccesul bolnavilor cronici la tratament si au murit cu zile?

      1. Si daca cel care i transmite este vaccinat ?ce caz de omor este?Nu realizati ca sunt Mega Interese?Ce vaccin?Ce covid?Sunt cele mai mari afaceri mondiale .Astea sunt “armele”Vaccin,Test Pcr,Masti si “Uniforme”

  15. Domnule ministru, de unde le scoateți? Oare nu va este rușine să emanați asemenea glume? Pe ce lume trăiți? Se poate și mai rău?
    Vă rog, plecați! Faceți astfel un mare bine in primul rand angajaților din sistemul educational. Aberațiile dumneavoastră riscă să devină mai contagioase decât gripa în sine. Eu cred că acesta este pericolul mare. Deși, dacă plecați, nu mă aștept să vă înlocuiască altcineva neinfectat.

  16. Eu zic sa-i punem in lanturi si pentru ca nu au fost cuminti sa ii vaccinam cu Johnson and Johnson ,sa aflam de la ei ce efecte secundare are vaccinul.

  17. Vai, n-ati înțeles nimic.😇

    Are grija de cei nevaccinati. Sa nu se molipseasca. 😀

    Recunosc implicit ca cei vaccinati sunt bombe ptr toată lumea copii, tineri, seniori.

    Vaccinul îți asigura o BOALA mai ușoară in viitor, nicidecum IMUNITATE.

  18. Ce poate scoate asta pe gura ,ăștia vor sa divizeze societatea și așa foarte fragmentata cind dracu se trezesc totuși să nu îi înrăiască pe oamenii mai rau

    1. Nu mai este doar divizare, e deja tortura, iar cine sustine asa ceva este paranoic. Ah, sa nu uit: sunt un profesor vaccinat.

  19. Acest delir trebuie pus in balanta cu experimente din tari occidentale (Olanda cred ca a fost) care a organizat un concert inghesuit rau de tot doar cu tineri testati inainte si dupa pentru a evalua care este riscul cu adevarat de infectare.
    Singura mea intrebare este despre combinezon, trebuie sa acopere gura si nasul, dau doar restul corpului pe unde virusul nu se transmite? Si de ce pana acum chelnerii nu au fost obligati sa poarte combinezon.
    Faptul ca un ministru al Educatiei zice ca “sustine” o aberatie anti-stiintifica precum aceasta, impune demiterea lui imediata. Pozitia asta este mult mai grava ca planul “Vacanta” care a dus la mazilirea drului Cercel.

  20. O fel de ”stea galbena cu 6 colturi”, nu se va ajunge sa poarte cei nevaccinati, ca poate ne temem de ei si sa putem ii excludem din anumite activitati ca e posibil sa fie primejdiosi? Doar intreb!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Laureata Nobelului pentru Chimie 2020, despre câștigarea premiului de către două femei: Tind să mă consider om de știință. Vedem o lipsă de interes general în rândul tinerilor pentru o carieră științifică

„Mi-am dorit dintotdeauna să fac cercetare genetică pe celule umane, care poate ajuta comunitatea științifică să înțeleagă mai bine diverse boli”, a declarat astăzi Emmanuelle Charpentier, atunci când a fost…
Vezi articolul