Cine conduce Fizica Nucleară? Ministerul Educației, la o lună după ce instanța a respins revocarea lui Nicolae Zamfir: Tribunalul nu ne-a comunicat hotărârea. Nicolae Mărginean este director IFIN-HH / Contradicții între ce spun Ministerul și instanța

2.803 vizualizări
Laserul de la Măgurele
Laserul de la Măgurele
Ministerul Educației nu a pus în aplicare decizia prin care Tribunalul București a suspendat ordinul de revocare a lui Nicolae Zamfir din funcția de director al Institutului de Fizică Nucleară, nici la o lună de la pronunțare. La solicitarea Edupedu.ro, instituția a răspuns că, “până la această dată, Ministerului Educației și Cercetării nu i-a fost comunicată Hotărârea nr. 5.789/10.11.2020, pronunțată în dosarul nr. 4.284/2/2020 de Tribunalul București, pentru a putea fi pusă în executare”. Institutul de Fizică Nucleară este cel care implementează cel mai mare proiect de cercetare din România, cunoscut ca ‘laserul de la Măgurele’ (ELI-NP).

Ministerul se contrazice, însă, atunci când spune în răspunsul trimis Edupedu.ro că nu a pus în executare o decizie a instanței pentru că aceasta nu i-a fost comunicată de Tribunal (deși minuta este publică de o lună), însă chiar Ministerul face referire la această sentință în răspunsul său spunând următoarele: „soluția dispusă de instanța de judecată nu privește anularea actului administrativ cu caracter individual reprezentat de ordinul de ministru nr. 4.976/18.08.2020„.

La întrebarea Cine este începând din 10 noiembrie 2020 directorul general al IFIN-HH, ca urmare a deciziei Tribunalului București de suspendare a ordinului prin care îl revocați pe Nicolae Zamfir din funcția de director general, Ministerul Educației a răspuns Edupedu.ro următoarele:

  • În prezent, domnul Nicolae Marius Mărginean ocupă funcția de director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH, în temeiul ordinului de ministru nr. 4.977/18.08.2020, ordin care nu a fost supus controlului de legalitate al instanței judecătorești. Având în vedere aceste aspecte, Ministerul Educației și Cercetării va respecta dispozițiile sentinței judecătorești menționate mai sus”.

Ministerul Educației este contrazis, însă, chiar de Tribunalul București, care pe 7 octombrie 2020 constată că suspendarea Ordinului 4976 afectează și Ordinul 4977. Concret, instanța a stabilit că “efectele suspendării Ordinului privind încetarea mandatului reclamantului din funcția de director general afectează și Ordinul privind revenirea pe funcție de director a d-nului Mărginean Marius Nicolae întrucât suspendarea Ordinului privind încetarea mandatului reclamantului înseamnă revenirea pe funcție a acestuia și înlăturarea din funcția de director a d-nului Mărginean Marius Nicolae”.

Amintim că Tribunalul București a decis pe 10 noiembrie 2020 suspendarea ordinului de ministru prin care Monica Anisie l-a revocat pe Nicolae Zamfir din funcția de director al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH). Decizia este în primă instanță și poate fi atacată cu recurs. Concret, instanța a hotărât să suspende executarea ordinului prin care ministrul Anisie l-a revocat pe Zamfir din funcția de director al Institutului care implementează proiectul laserului de la Măgurele (ELI-NP). 

Ca urmare a deciziei Tribunalului București, Edupedu.ro a trimis următoarele întrebări Ministerului Educației: 
  1. Cine este începând de astăzi, 10 noiembrie, directorul general al IFIN-HH, ca urmare a deciziei Tribunalului București de suspendare a ordinului prin care îl revocați pe Nicolae Zamfir din funcția de director general?
  2. Ce va face Ministerul Educației în această speță, în continuare?
Răspunsul integral din 16 dec. 2020 al Ministerului Educației, la solicitarea Edupedu.ro:

“Până la această dată, Ministerului Educației și Cercetării nu i-a fost comunicată Hotărârea nr. 5.789/10.11.2020, pronunțată în dosarul nr. 4.284/2/2020 de Tribunalul București, pentru a putea fi pusă în executare. 

Dosarul la care facem referire are ca obiect suspendarea provizorie a ordinului de ministru nr. 4.976/18.08.2020 privind încetarea mandatului domnului Zamfir Nicolae Victor din funcția de director general, respectiv de președinte al Consiliului de Administrație al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH și nu cererea de anulare a respectivului ordin. Precizăm că Hotărârea nr. 5.789/10.11.2020, pronunțată în dosarul nr. 4.284/2/2020 de Tribunalul București, este executorie, în conformitate cu prevederile art. 14 alin (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, soluția dispusă de instanța de judecată nu privește anularea actului administrativ cu caracter individual reprezentat de ordinul de ministru nr. 4.976/18.08.2020.

Astfel, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu s-a judecat fondul cauzei și nici nu s-a administrat probatoriul pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ.

În prezent, domnul Nicolae Marius Mărginean ocupă funcția de director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” – IFIN-HH, în temeiul ordinului de ministru nr. 4.977/18.08.2020, ordin care nu a fost supus controlului de legalitate al instanței judecătorești. Având în vedere aceste aspecte, Ministerul Educației și Cercetării va respecta dispozițiile sentinței judecătorești menționate mai sus.”

DOCUMENT Răspunsul MEC la solicitarea Edupedu.ro:
Foto: Edupedu.ro
Decizia din 10 noiembrie 2020 a Tribunalului București: 
Foto: portaljust.ro

În răstimpul în care justiția și Ministerul Educației nu reușesc să se lămurească cu privire la statutul ordinului de revocare a lui Zamfir de la conducerea IFIN-HH, directorul interimar i-a și desfăcut contractul de muncă lui Nicolae Zamfir, directorul laserului de la Măgurele. Detalii aici

Citește și:
Directorul interimar al Institutului de Fizică Nucleară i-a desfăcut contractul de muncă lui Nicolae Zamfir, directorul laserului de la Măgurele. Decizia – după ce instanța a respins revocarea lui Zamfir de la conducerea Fizicii Nucleare
BREAKING Ordinul de revocare a lui Nicolae Zamfir din funcția de director al Institutului de Fizică Nucleară a fost suspendat de Tribunalul București
OFICIAL Nicolae Zamfir, directorul laserului de la Măgurele, a fost revocat din funcție de ministrul Educației


4 comments
  1. Va rugam sa ne aratati cine sunt persoanele din IFIN-HH peste nivelul domnului Zamfir, facand referire la articolele publicate. Va rugam sa ne aratati cateva articole din PRL, Physics Reports, sau PRC. Articolele cu peste 10-1000 de autori nu se iau in considerare.

  2. Zamfir e tras pe linie moarta?! Incredibil! Ce ne facem fara lumina calauzitoare a Luceafarului si fara spiritul sau ferm si vizionar? Acum la modul cel mai sincer, sunt oameni in IFIN/ELI peste nivelul lui Zamfir atat dpdv stiintific cat si managerial, sa nu aveti grija.

  3. E grav de tot daca in plina pandemie + criza economica in curs de agravare… Fizica Nucleara a ramas fara conducere. Suntem pierduti!

    1. Numai minciuni. Lui Z I s-a desfacut cim in baza faptului ca e un simplu pensionar inca din 2017. Conform legii, Z a cerut prelungirea activitatii in cadrul IFIN HH si nu i-a fost acordata de catre CS . Prin urmare, DG in functie a luat act de decizia CS si a parcurs o formalitate administrativa pentru a lasa pensionarul sa se bucure de pensie. Aveti obligatia sa mergeti la sursa si sa va lamuriti cum stau exact lucrurile. Nu poti lasa un personaj lovit de ramolisment sa conduca un institut precum IFIN HH.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

India a devenit a patra țară care a aselenizat o navă spațială / Ce se află în spatele cursei către Polul Sud al Lunii: interesul pentru gheața selenară, resursă pentru viitoare curse spațiale

India a aselenizat cu nava spațială Chandrayaan-3 pe Lună, devenind astfel a patra națiune care reușește o astfel de performanță. Misiunea ar putea consolida statutul Indiei de superputere globală în domeniul…
Vezi articolul

Alegeri prezidențiale 2025: manipulare online, imagini generate de AI și rețele false de influență. O cercetare europeană arată cum s-a răspândit discursul extremist în România pe Facebook și TikTok

Alegerile prezidențiale din România, reluate pe 4 mai 2025 după anularea scrutinului din noiembrie 2024, au fost din nou marcate de interferențe externe, manipulare algoritmică și comportament inautentic coordonat (CIB)…
Vezi articolul

Cercetătorii pot depune proiecte la ELI-NP, laserul de la Măgurele, anunță echipa consorțiului european Extreme Light Infrastructure. Apelul de proiecte este deschis și pentru centrele din Ungaria și Cehia

Extreme Light Infrastructure (ELI), cea mai avansată infrastructură de cercetare bazată pe laseri de mare putere, lansează al doilea apel de proiecte la care cercetătorii sunt invitați să depună propuneri,…
Vezi articolul

Institutul de Științe ale Educației combate cu argumente singurul exemplu de „citare greșită” dat de ministrul David în răspunsul cenzurat masiv către Edupedu.ro: O medie aritmetică simplă a celor mai recente date oficiale arată că norma didactică a profesorilor din România era în media UE înainte de majorare

Institutul de Științe ale Educației prezintă, într-un răspuns oficial transmis Edupedu.ro, modul și datele pe baza cărora a calculat valoarea medie a normei de predare pentru profesorii din Uniunea Europeană,…
Vezi articolul