Cine este Daniela Vișoianu, noul consilier al ministrului Educației: legături cu băieții deștepți din energie și un contract chiar cu Ministerul și cu ONG-ul lui Cumpănașu. Vișoianu spune că funcția de consilier “e posibil prea puțin” pentru ea

10.151 de vizualizări
“Am început să lucrez Consilier ministru” la Ministerul Educației, a anunțat în urmă cu două zile Daniela Vișoianu, vicepreședinta unei Asociații care chiar în urmă cu un an încheia un contract pe fonduri europene cu Ministerul în care astăzi lucrează și alături de ONG-ul lui Cumpănașu, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro. Vestea că a devenit consilier nu a fost urmată nici până astăzi de un anunț oficial din partea ministrului Monica Anisie. Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în urmă cu 7 ani, printr-un alt proiect pe fonduri europene derulat tot de Asociația C4C în care activează împreună cu soțul său, Claudiu Vișoianu, fost consilier al premierului Ponta și partener al băieților deștepți din energie, conform viitorulilfovean.ro.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Daniela Vișoianu țintește chiar funcția de ministru al Educației și a fost sprijinită să ajungă în cabinetul Monicăi Anisie de consilierul pe educație al președintelui Iohannis, Ligia Deca. Daniela Vișoianu a fost, de altfel, cea care a deschis în urmă cu un an evenimentul de la Cotroceni în care Klaus Iohannis a lansat proiectul “România educată”.

Decizia mea de a accepta invitația Monicăi Anisie înseamnă că am ales să văd cum funcționează ministerul și cum sunt organizate procesele”, a scris Vișoianu, pe pagina sa de Facebook, pe 25 noiembrie. “Una dintre primele reacții din mediul apropiat a fost că ‘e prea puțin’. Relativ, posibil, improbabil: așa simt eu acum că este bine. Pare o alegere modestă dar, în fapt, e despre mine (…). Mai știu că mai mult decât a lucra la Cabinetul Ministrului ar fi însemnat o alegere politică și o alegere de carieră pentru care nu sunt pregătită“, a continuat Vișoianu să detalieze pe pagina sa Facebook informația că a devenit consilier al ministrului Educației.

Contractul pe fonduri europene încheiat acum 1 an cu Ministerul Educației de Asociația condusă de consiliera de astăzi a ministrului Anisie

Daniela Vișoianu este vicepreședintele Asociației C4C Communication for Community, potrivit declarației sale de interese. Asociația C4C Communication for Community, în care soțul său are rol de expert, a încheiat anul trecut un contract cu Ministerul Educației și ONG-ul lui Cumpănașu, pentru implementarea proiectului pe fonduri europene “Noi perspective în educație“, potrivit documentelor obținute în exclusivitate de Edupedu.ro.

Asociației C4C îi este alocată în acest proiect, încheiat anul trecut, suma de 236.491 lei, pentru activități de formare a personalului și promovare a proiectului, conform documentelor obținute de Edupedu.ro.

Datele Ministerului Justiției arată că Asociația C4C – Communication for Community este înființată de Dan Ungureanu, Daniela Vișoianu și Irina Ecaterina Sorescu în 2001.

Asociația C4C, Daniela Vișoianu și “băieții deștepți din energie”

Dan Ungureanu, cel al cărui nume astăzi îl găsim în contractul Ministerul Educației, a fost “asociat al lui Corneliu Vișoianu, același Corneliu Vișoianu care l-a înlocuit pe Bogdan Buzăianu în mai multe societăți comerciale deținute de acesta – Davidoff SRL și Energy Holding SRL, spre exemplu”, scria Viitorulilfovean.ro.

Sub titlul “Banii din fonduri structurale ajung tot la băieții deștepți din energie”, publicația a scris în 2012 despre proiectul “Munca are genul feminin” și despre legăturile Asociației C4C care a derulat acest proiect din fonduri europene, cu Corneliu Vișoianu, care fusese partener cu “băiatul deștept” din energie Bogdan Buzăianu în “compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu)”.

Doamna Vișoianu câștiga aproape 100 de milioane de lei vechi lunar din funcția de manager a firmei Arelco Distribuţie SRL, firmă face parte din grupul societăţilor care au tranzacţionat energie de la Complexul Energetic Rovinari. SRL-ul bucureştean a încheiat un contract păgubos pentru CE Rovinari, cumpărând o bună perioadă energie la un preţ de 104 lei, mai mic decât cel de producţie, 112 lei, însă, în martie anul trecut, preţul de achiziţie a fost renegociat şi s-a evitat astfel crearea unui prejudiciu de peste 200 de miliarde complexului”, scria în 2012 www.viitorulilfovean.ro.

Astăzi, pe site-ul Asociației C4C, în homepage apar următoarele fotografii:

Foto: www.c4c.ro
Foto: www.c4c.ro

În 2017, jurnaliștii Pro TV spuneau într-o anchetă “România te iubesc” că soțul Danielei Vișoianu, Corneliu Vișoianu, este “un specialist în strategii de comunicare, traseist politic pe care l-am regăsit în 2013 consilier al premierului Ponta, ocupându-se de problemele românilor de pretutindeni”.

Nicolas (Bogdan) Buzăianu şi Corneliu Vișoianu și-au înființat propria lojă masonică în 2003, numită Marea Lojă a României, pe care au condus-o ca Pro-mare Mason și Mare Maestru. Marea Lojă Masonică, masoneria Energiei, era o grupare disidentă, constituită din mulți dintre ‘frații’ migrați de la alte loje”, potrivit România te iubesc.

Corneliu Visoianu / Foto: stirileprotv.ro

A fost membru PNL, a trecut apoi la PSD, potrivit unei anchete semnate de Emilia Sercan în EVZ, iar în 2008 Corneliu Vișoianu candida fără succes din partea PDL la alegerile parlamentare în Gorj, potrivit pandurul.ro.

Tot în 2008, de Ziua Unirii, Marea Lojă Națională din România condusă de Eugen Ovidiu Chirovici și Marea Lojă a României condusă de Corneliu Al. Vișoianu au fuzionat, scria Evz.ro.

În perioada 2013-2015 a fost consilier pentru românii de pretutindeni al premierului Ponta, potrivit HotNews.ro.   Descarcă de aici CV-ul lui Corneliu Vișoianu (sursa)

Soții Vișoianu și încrengătura de asociații și firme în care își împart rolurile
Daniela Visoianu si Corneliu Visoianu / Foto: Facebook Daniela Visoianu

Daniela Vișoianu este unicul acționar al SC FORUM GROUP SRL, este membru în Asociația C4C Communication for Community, în ARC Asociația Română pentru Coaching, în Fundația Culturală DELTA, București și în Asociația Părinților din CNITV, conform declarației sale de interese.

De asemenea, Daniela Vișoianu este vicepreședinte al Asociației C4C Communication for Community, președinte al Federației Coaliția pentru Educație și președinte al Asociației Părinților din CNITV, potrivit sursei citate.

La capitolul venituri, Daniela Vișoianu a declarat un venit anual încasat de 5.073 lei ca manager al SC FORUM GROUP SRL, 1.402 lei ca profesor asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, 13.454 lei ca manager de proiect în Asociația C4C, 27.795 lei ca membru în CES și 19.644 lei ce președintă a Federației Coaliția pentru Educație (FCpE). De asemenea, Daniela Vișoianu a mai declarat dividende în valoare de 5.000 de lei la SC FORUM GROUP SRL.

Soțul său, Corneliu Vișoianu, a declarat un venit anual de 7.205 lei ca expert în Asociația C4C, 7.654 lei ca manager la SC FORUM GROUP SRL și 245 lei ca manager la SC Atelierul de ceramica SRL.

Potrivit declarației de avere din 2018, Daniela Vișoianu a cumpărat împreună cu soțul său Corneliu Vișoianu două terenuri intravilan de aproape 11.000 de metri pătrați și de 1.179 mp în Dâmbovița în 2010, un apartament de 83 mp în București în 2002 și o casă de vacanță de 417 mp în Dâmbovița în 2006.

Cei doi soți au dobândit prin contract de rentă viageră două apartamente în București, în 2006, cu suprafețe de 40,74 mp și 45,81 mp.    

La autoturisme, Vișoianu a declarat anul trecut o Dacia fabricată în 2014 și cumpărată de Corneliu Vișoianu.

Daniela Vișoianu are bijuterii de aur, ceasuri și tablouri în valoare de 7.000 de euro, dobândite în perioada 1995-2010, potrivit declarației de avere.

Daniela Vișoianu a împrumutat în nume personal următoarele entități la care ea sau soțul său sunt manageri/experți, precum și o persoană fizică:

– SC Global Oil SRL cu 4.000 lei
– SC La Moșie SRL cu 273.000 lei
– Dan Ungureanu cu 15.000 euro
– Asociația C4C Communication for Community cu 99.100 lei
– SC FORUM GROUP SRL cu 5.300 lei

De asemenea, Daniela Vișoianu a declarat un credit în valoare de 20.618 euro contractat în 2006 și scandent în 2036.   

Descarcă de aici Declarația de avere a Danielei Vișoianu
Daniela Vișoianu – Declarație de interese

Prima apariție publică a Danielei Vișoianu la Ministerul Educației, în Guvernul Orban, a fost în urmă cu o săptămână, când ministrul Monica Anisie a decis ca aceasta să facă parte din “Comisia de tăiat hârtii” în învățământul preuniversitar. Daniela Vișoianu, ca președintă a Coaliției pentru Educație, a fost prezentă la întâlnirea de la Minister, potrivit informațiilor publicate în exclusivitate de Edupedu.ro.

Daniela Vișoianu a fost membră a Consiliului Economic și Social – instituție cu rol esențial în procesul legislativ al guvernului, prin faptul că analizează și avizează toate proiectele de acte normative inițiate de Executiv. A figurat în componența CES ca președinte al Asociației Communication for Community, fiind numită de fostul premier Victor Ponta, și a fost înlăturată de Viorica Dăncilă. Vișoianu s-a numărat printre cei scoși din CES peste noapte de Dăncilă, în octombrie 2018. Din 15 membri, singurii menținuți de fostul premier au fost Asociația Municipiilor din România și FACIAS. Detalii aici

Cum se descrie Daniela Vișoianu, pe blogul său:
Foto: www.danielavisoianu.ro

Cum se descrie Daniela Vișoianu, pe blogul său:

Eu sunt.

Mai mult decât cei din jurul meu ştiu. Mai mult decât ceea ce au citit despre mine, despre ceea ce am fost în momentul în care am scris. Mai mult decât momentul în care ţi-am zâmbit sau am fost necugetată şi ţi-am dat un sfat.

Eu sunt.

Acest moment în care îmi asum să scriu şi să expun public cele scrise. Sunt inclusiv emoţia şi teama că s-ar putea să greşesc luând această decizie. Însă sunt şi curiozitatea de a vedea cum este şi cum mă pot hrăni/îmbogăţi scriind astfel.

Eu sunt. Eu însămi.

Cea care am decis să îmi asum cele scrise ca făcând parte din identitatea mea, ca făcând sens cu mine. Cu cea care sunt. Acum.

Tot pe blogul său, actuala consilieră a ministrului Educației a publicat discursul pe care l-a susținut în urmă cu o lună, pe 27 octombrie 2019, atunci când a deschis evenimentul de lansare a programului candidatului Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, eveniment organizat de Partidul Național Liberal (PNL):

Daniela Visoianu in deschiderea evenimentului de lansarea a candidaturii lui Iohannis in alegerile prezidentiale / Foto: danielavisoianu.ro

Sunt onorată să fiu astăzi în fața dumneavoastră.

Sunt recunoscătoare pentru invitație.

Și pentru călătoria care m-a adus aici, din cel mai îndepărtat și mai sărac județ al Moldovei, de unde am plecat la facultate.

Sunt recunoscătoare pentru oamenii care mi-au fost învățători, profesori, mentori, modele, oameni care m-au învestit cu încredere. Unii dintre ei sunt aici în sală. Acestora și tuturor celor care au investit în mine încrederea lor, le mulțumesc.

Căci apa cea mai bună pentru creșterea oamenilor este încrederea.

Astăzi celebrăm drumul care ne-a adus aici, împreună.

Și aflăm cum arată destinația pe care o propune Președintele României, pentru România lui 2025. (…)

Reflecția mea personală este că în anii aceștia de iarnă, am avut nevoie ca cineva să ‘ne țină spatele’, să țină ‘porțile’ pentru noi. Iar Președintele asta a făcut.

Daniela Vișoianu, pe 25 noiembrie 2019:

Fragmente din anunțul Danielei Vișoianu că a devenit consilierul Monicăi Anisie:
  • “Decizia mea de a accepta invitația Monicăi Anisie înseamnă că am ales să văd cum funcționează ministerul și cum sunt organizate procesele”.
  • “Mă gândesc la integrarea în U.E., sistemul dual, copiii cu CES din învățământul de masă, calitatea, incluziunea, digitizarea și tot așa. În fapt, nu îmi dau seama dacă guvernanța s-a mutat vreodată de la administrarea școlarității și a catedrelor profesorilor, la nivelul de ‘creator, implementator, monitor, evaluator de politici publice’.
  • De patru ani sunt implicată în toate procesele de consultare derulate pentru transformarea educației din România. Cumva pasul acesta continuă munca aproape voluntară. Măcar să îmi fie mai clar dacă, cum și când se va transforma acest serviciu public, orice serviciu public din România.
  • 2) Ce?
    Una dintre primele reacții din mediul apropiat a fost că ‘e prea puțin’. Relativ, posibil, improbabil: așa simt eu acum că este bine. Pare o alegere modestă dar, în fapt, e despre mine – încă mă vizitează ‘sindromul impostorului’ și mă pândesc, amândoi, domnii Dunning și Kruger.
  • Mai știu că mai mult decât a lucra la Cabinetul Ministrului ar fi însemnat o alegere politică și o alegere de carieră pentru care nu sunt pregătită. În plus, cei care au cariere independente vor înțelege: e complicat să abandonezi peste noapte proiecte, construcții, organizații, echipe în care ai fost de la început și care te definesc, îți construiesc identitatea.
  • Cred că nivelul decizional merită asumat politic, pentru că este decontat politic. Iar eu se cuvine să fiu smerită pentru cât de multe am primit și cât de puțin am reușit să slujesc. Mă bazez că voi vedea limpede cu inima și că, pentru mine, va fi o experiență de învățare pe care am maturitatea de a o integra cum se cuvine.
  • 3) Cum?Îmi asum consecințele și prețul. Doar că, deși am încercat vreme de câteva zile să le evaluez, nu am reușit. Vorba lui Taleb – trebuie să îți pui pielea la bătaie ca să vezi cât de tare ustură/doare/sângerează. Voi încerca să fiu eficientă și atentă la nevoile mele, la ce îmi spune corpul. Pentru mine, pentru familia mea nu a fost o decizie simplă.Văzând și făcând voi înțelege, împreună cu colegii mei din Coaliția pentru Educație și Asociația C4C ce nevoi de clarificare, separare sunt. Nu este o alegere pe viață și eu sunt mai mult, altfel decât această poziție vremelnică. Voi/vom reveni cu clarificări până la finalul anului.4) Ce m-ar ajuta?
    M-ar ajuta să nu fiu investită cu așteptări prea mari. Aceasta nu este o poziție executivă. Înțeleg că fac parte dintr-o echipă, că ministerele sunt sisteme care te omoară lent de nici nu îți dai seama.
    Am convenit cu câțiva prieteni să mă tragă de mânecă dacă derapez.
    Am optat pentru o normă parțială și am convenit să ne spunem una celeilalte dacă devenim incompatibile, nu ca persoane, ci ca roluri și în raport cu obiectivele pentru care suntem împreună. O să încerc să mă țin departe de mesajele celor care sunt dezamăgiți de alegerea mea, le voi respecta alegerea. O să încerc să mă țin departe de jocurile inerente de putere – urăsc să fiu folosită, mi se va întâmpla, știu – sper să îmi placă de mine și după această etapă.
    M-ar mai ajuta să vorbiți cu mine, chiar dacă nu reușesc să răspund. De multe ori, interacționând cu cei din minister am constatat că e mai ușor să știi fiind “în afară”, decât înăuntru. Și m-ar ajuta să mă ajutați dacă voi avea răgaz să îmi dau seama ce nevoi am și să cer ajutorul. Mulțumesc anticipat.”
Sursa Foto: www.danielavisoianu.ro

2 comments
  1. Ce sa mai comentezi?
    Ministerul Educatiei se transformă intr-un cuib de membri din Coaliția lui Cumpanasu, soțul doamnei Anisie fiind, de asemenea, membru cu ceva functie chiar.
    Acum vedem cu adevarat ce relații are impostorul ăsta escroc si de ce nu îl întreabă nimeni de sănătate.
    Nu pot sa nu remarc și ca Alexandru Cumpanasu bântuiede-a dreptul prin Guvernul Orban, noul consilier al premierului, Radu Nicolescu, fiind si el sef in Coaliția pentru Modernizarea Romaniei.
    Daca mai asteptam putin, poate il vedem chiar pe Cumpanasu in persoana făcând pe expertul prin Guvernul liberal.
    Zic ca o sa intrăm, de asemenea, si în era Vianu, doamna Visoianu fiind si prin Asociatia Părinților CNITV.
    Doar vești bune din direcția Educatiei. :(((

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca își face bilanțul după 6 luni în fruntea Educației: „Rezultatele muncii sunt deja vizibile“ / Nicio vorbă despre acceptarea celui mai mic buget raportat la PIB din istoria recentă a ministerului sau despre eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii Educației

Ministra Educației, Ligia Deca, și-a făcut un bilanț pentru jumătatea de an pe care a petrecut-o în funcție, bilanț publicat pe site-ul instituției pe care o conduce. Aceasta susține că…
Vezi articolul

Ce declanșează comportamentul cyberstalkerilor. Diana Ioaneș, psiholog școlar: Stalker-ul, la încheierea unei relații, trăiește un sentiment de abandon exagerat de puternic, reiterat pe fondul unui atașament nesigur din copilărie. Care este forma corectă de parenting care poate proteja victimele

Părinții care doresc să-și protejeze copiii de cyberstalking și cyberbullying „ar trebui să încerce să creeze cu propriul copil o relație de încredere, de susținere, și mai ales în adolescență…
Vezi articolul