Cine plătește evaluarea psihiatrică a profesorilor care se înscriu la Titularizare 2026?

4.323 de vizualizări
Nivelul de educație, câștig salarial
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Profesorii care vor să se înscrie la concursurile pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar în 2026, inclusiv la Titularizare 2026, trebuie să prezinte un certificat medical eliberat de medicina muncii, care include și aviz psihiatric, potrivit unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății. Deși documentul stabilește clar obligațiile medicale, nu precizează cine suportă costurile, iar în practică acestea ajung la câteva sute de lei și sunt plătite de candidați, conform mesajelor primite de Edupedu.ro de la profesori.

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății nr. 55/3.335/2026, privind aprobarea modului de acordare a avizelor medicale pentru încadrarea și menținerea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar, introduce obligația prezentării unui certificat medical pentru înscrierea la concursurile de ocupare a posturilor didactice, auxiliare sau administrative din învățământul preuniversitar

Certificatul este emis de medicul de medicina muncii și se bazează pe mai multe documente și evaluări medicale, inclusiv un aviz de la medicul specialist psihiatru, o adeverință de la medicul de familie și o consultație de medicina muncii.

Evaluarea psihiatrică nu este doar o condiție de angajare, ci devine o regulă în sistem. Cadrele didactice aflate deja în funcție vor fi evaluate psihic o dată la 4 ani sau ori de câte ori conducerea unității de învățământ consideră necesar, în cazul apariției unor modificări psihocomportamentale.

Mai mult, refuzul de a se prezenta la aceste evaluări este considerat abatere disciplinară gravă.

Proba scrisă de la Titularizare 2026 are loc pe 21 iulie. Calendarul complet al concursului de angajare în învățământ

La Titularizare 2025, s-au înscris aproape 39.700 de candidați, dintre care peste 7.400 erau absolvenți din promoția curentă, cel mai mare număr din ultimii 17 ani.

Ce este Titularizarea

  • Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
  • Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Prevederile din Ordinul nr. 55/3.335/2026 

Art. 1. — (1) Înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar este condiționată de prezentarea certificatului medical emis de medicul specialist de medicina muncii

(2) Emiterea certificatului medical prevăzut la alin. (1) se realizează în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverinței medicale eliberate de medicul de familie și a consultației specifice de medicina muncii, care include anamneza medicală, anamneza profesională și examen clinic. 

Art. 2. — Se aprobă modelul de certificat medical eliberat de medicul specialist de medicina muncii, necesar pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin. 

Art. 3. — Se aprobă modelul de aviz medical eliberat de medicul specialist psihiatru, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin. 

Art. 4. — (1) La evaluarea medicală pentru înscrierea la concurs, respectiv încadrarea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar, medicul specialist de medicina muncii poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară, în baza scrisorii medicale prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin. 

(2) Baremul medical cu afecțiunile care constituie contraindicații relative pentru înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin. 

(3) În baza baremului prevăzut la alin. (2), medicul specialist de medicina muncii emite certificatul medical care dovedește îndeplinirea condiției de a fi apt din punct de vedere medical, cu respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, cu modificările și completările ulterioare.

Explainer vizual – Poți plăti până la 500 de lei pentru a te angaja în învățământ – ordinul stabilește obligațiile medicale, însă nu precizează cine suportă costurile 

Pentru înscriere este obligatoriu certificatul de medicina muncii bazat pe:

  • aviz psihiatric
  • adeverință medic de familie
  • consultație medicina muncii

Medicul de medicina muncii coordonează procesul:

  • solicita investigații suplimentare, daca e cazul
  • emite certificatul final „apt” / „inapt”

În ordin nu se precizează:

  • cine plătește consultațiile (psihiatru, medicina muncii etc.)
  • dacă sunt decontate de stat
  • dacă sunt obligația angajatorului

Angajatorul suportă costurile examinărilor medicale pentru angajați, conform codului muncii, regulă care se aplică și evaluărilor psihiatrice periodice, realizate o dată la 4 ani. În cazul candidaților la concursuri, care nu au încă statut de angajați, costurile sunt însă suportate, în practică, de către aceștia.

Trimiterea la psihiatru nu e reglementată explicit ca trimitere decontată, astfel că, practic, fie mergi direct la psihiatru, fie ajungi la psihiatru cu trimitere de la medicul de medicina muncii sau medicul de familie.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. și conducerea in baza a ce te trimite la psihiatru? că ești obrăznicuț? că ești incomod? pai așa i trântești conducerii o dare n judecată de i trece pofta de control!

  2. Cum cine? Aia care au cerut.

    Ar fi normal sa te duci la medicina muncii si daca medicul are dubii sa te trimita la psihiatru. Si daca esti in perioada de remisie ce face psihiatrul? Iti ia tensiunea? LOL

  3. Păi cine vrea salariu mic, plata cu ora de mizerie, mult stres și zero considerație, atunci plătește și evaluarea psihiatrică.
    Evident ca are ceva la cap…

    1. La ce a fost in ultimul an in invatamant, da, cine a ramas sigur nu e cu toate tiglele pe casa! :)))
      *Glumesc!
      *Sau nu! :)))

  4. O întrebare de bun simț: doar o parte dintre cei care susțin examenul de titularizare ajung să fie și profesori. De ce nu se cere documentația medicală în momentul intrării pe post, ci se cere doar pentru prezența la un examen scris? Procentual foarte puțini reușesc ca profesori după acest examen, astfel că majoritatea documentelor medicale vor rămâne fără nicio valoare deoarece candidații nu vor promova sau nu găsesc post.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apelul unei profesoare care predă în mediul rural, în județul Vaslui: Măsurile fiscale încalcă drepturile copiilor la educație, iar profesorii navetiști își riscă nu doar stabilitatea financiară, ci și echilibrul emoțional și profesional

O profesoară cu peste 15 ani de experiență de predare în mediul rural, din județul Vaslui, face un apel public către autorități, avertizând că măsurile propuse, creșterea normei didactice și…
Vezi articolul

Meseria de profesor în lume: salarii mari și educație descentralizată în Germania, libertate la clasă pentru profesori în Finlanda. Salarii mici și clase supraaglomerate în Israel – analiză FranceInfo

Anul acesta, în Franța au loc alegeri prezidențiale, iar una din mizele candidaților pentru Palatul Élysée este Educația: largi dezbateri pe reforme, salarizare, schimbări în parcursul elevilor, ele au loc…
Vezi articolul

Profesorul de fizică Laurențiu Badea: „Asta ni se transmite de la nivelurile ierarhice superioare”, informal, că trebuie să existe o notă pe modul / Mai mulți profesori spun că modulele actuale au impact negativ asupra predării, evaluării și gradului de încărcare resimțit de elevi

Efectul trecerii de la semestre la module se vede în majoritatea școlilor din România, iar în cele mai multe acest efect înseamnă o abundență a evaluărilor, arată într-un material experții…
Vezi articolul

Programul Școală după școală aplicat la nivel național va fi „ca un fel de reconversie” pentru profesorii care pierd ore – anunță sindicatele, după o întâlnire cu premierul și ministrul Educației / Plus: revenirea la 2 educatoare la grupa de grădiniță

Tăierea numărului de ore de școală prin legea promulgată ieri de Iohannis nu va duce la disponibilizări în învățământ, a declarat liderul sindical din preuniversitar Marius Nistor. La finalul unei…
Vezi articolul