OFICIAL Evaluarea psihică a profesorilor se face la 4 ani sau la cererea conducerii școlii, în situația în care se constată modificări psihocomportamentale / Refuzul de a se prezenta la controlul medical reprezintă abatere disciplinară gravă – ordin comun de ministru al Educației și al Sănătății

4.086 de vizualizări
Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com
Evaluarea psihică a profesorilor se face la 4 ani sau la un interval mai mic, la cererea conducerii școlii, în situația în care se constată modificări psihocomportamentale, potrivit ordinului comun de ministru al Sănătății și Educației, publicat joi, 11 martie în Monitorul Oficial. Documentul armonizează articolul din legea Educației nr. 198 / 2025 privind condițiile angajării în sistemul de educație și evaluarea psihică a profesorilor și a persoanelor didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar.

Potrivit ordinului comun de ministru al Sănătății și Educației, publicat în Monitorul Oficial, menținerea într-o funcție didactică este condiționată de evaluarea psihică care se face la 4 ani sau la cererea conducerii școlii, în situația în care se constată modificări psihocomportamentale.

Art. 6. — (1) „În situația în care se constată modificări psihocomportamentale la personalul angajat într-o functie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o functie de conducere, de îndrumare și control în învăţământul preuniversitar, instituția /unitatea poate solicita un nou examen medical, prin hotărâre a consiliului de administrație, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional”.

Refuzul de a se prezenta la controlul medical reprezintă abatere disciplinară gravă, mai precizează – ordinul:

Art. 8. — „Refuzul personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control, al personalului didactic auxiliar si administrativ de a se prezenta la controlul medical, în condițiile prezentului ordin, constituie abatere disciplinară gravă”.

Documentul prevede și care sunt obligațiile personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și personalul didactic auxiliar și administrativ diagnosticat cu tulburări psihice.

Obligațiile personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, precum și personalul didactic auxiliar și administrativ diagnosticat cu tulburări psihice:

a) să informeze medicul de medicina muncii privind diagnosticul, starea sa de sănătate și tratamentul de specialitate prescris;

b) să se prezinte la examinările medicale de specialitate conform programării;

c) să respecte tratamentul de specialitate prescris de medicul specialist psihiatru;

d) să respecte recomandările medicului de medicina muncii.

Documentul prevede:

Art. 1. — (1) Înscrierea la concursul pentru ocuparea unei funcții didactice, didactice auxiliare sau administrative, precum și a unei funcții de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar este condiționată de prezentarea certificatului medical emis de medicul specialist de medicina muncii.

(2) Emiterea certificatului medical prevăzut la alin. (1) se realizează în baza avizului medicului specialist psihiatru, a adeverintei medicale eliberate de medicul de familie și a consultatiei specifice de medicina muncii, care include anamneza medicală, anamneza profesională și examen clinic.

Art. 4. — (1) La evaluarea medicală pentru înscrierea la concurs, respectiv încadrarea într-o functie didactică, didactică auxiliara sau administrativă, precum și într-o functie de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar, medicul specialist de medicina muncii poate solicita o examinare medicală de specialitate suplimentară

Art. 5. — (1) Menținerea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control în învățământul preuniversitar este condiționată de:

a) evaluarea medicală anuală de către medicul de medicina muncii care asigură servicii medicale de medicina muncii unități/ instituției de învăţământ preuniversitar, conform prevederilor pct. 2 lit. c) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 355/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru stabilirea aptitudinii consemnate în fisa de aptitudine;

b) evaluarea medicală la un interval de 4 ani, care va include și evaluarea capacității psihice.

(2) Intervalul de evaluare medicală prevăzut la alin. (1) lit. b) poate fi mai mic, dacă medicul de medicina muncii constată modificări psihocomportamentale.

Art. 6. — (1) În situația în care se constată modificări psihocomportamentale la personalul angajat într-o functie didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o functie de conducere, de îndrumare și control în învăţământul preuniversitar, instituția /unitatea poate solicita un nou examen medical, prin hotărâre a consiliului de administrație, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional.

(2) Evaluarea capacității psihice a personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, a personalului didactic auxiliar și administrativ se realizează în cadrul unitatilor sanitare autorizate, de către medici confirmati în specialitatea psihiatrie, la solicitarea medicului specialist de medicina muncii

(4) Personalul prevăzut la alin. (2) care se consideră nedreptatit de rezultatul evaluării capacității psihice poate solicita reevaluarea acesteia, în termen de 7 zile lucrătoare de
la data prii ezultatului consemnat în fișa de evaluare prevăzută în anexa nr. 5, cu notificarea în acest sens a medicului de medicina muncii.
(5) Reevaluarea prevăzută la alin. (4), prin care se analizează și se stabilesc situatiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, se realizează de către
o comisie constituită la nivel judetean/al municipiului Bucuresti prin decizie a directorului directiei de sănătate publică, alcătuită din 3-5 membri, precum: medici primari sau specialisti psihiatri, psihologi și un medic de medicina muncii.
(6) Personalul prevăzut la alin. (2) va suporta costurile generate de realizarea expertizei capacității de muncă în domeniul educatiei de către comisia prevăzută la alin. (5).

Art. 7. — (1) În cazul în care, în urma evaluării psihice efectuate, se constată o tulburare psihică, medicul de medicina muncii are obligatia să recomande măsuri suplimentare de protejare a sănătății personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control, a personalului didactic auxiliar și administrativ și de adaptare a sarcinilor profesionale la locul de muncă.

Art. 8. — Refuzul personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare si control, al personalului didactic auxiliar si administrativ de a se prezenta la controlul medical, în condițiile prezentului ordin, constituie abatere disciplinară gravă.

Ce prevede legea Educației

Articolul 168

(1) Încadrarea și menținerea într-o funcție didactică, didactică auxiliară sau administrativă, precum și într-o funcție de conducere, de îndrumare și control sunt condiționate de prezentarea unui certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activității.

(2) Avizele pentru exercitarea profesiei sunt stabilite prin ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății.

(3) În situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate de învățământ/unitate de educație extrașcolară sau în cadrul instituțiilor publice aflate în subordinea și/sau coordonarea Ministerului Educației, angajatorul poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educațional, prin hotărâre a consiliului de administrație al instituției/unității de învățământ în cauză, un nou examen medical complet.

(4) Situațiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate și stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialiști și psihologi, constituită la nivel județean în baza unui ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății, care realizează expertiza capacității de muncă în domeniul educației.

(5) Hotărârea consiliului de administrație nu este publică până la obținerea rezultatului de la comisia prevăzută la alin. (4).

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Țineți minte când directorul a venit mieros în ziua alegerii C.A. cu acel ,,nu pot lucra decât cu x , vă rog să nu- l tăiați de pe lista scrisă de mine la calculator, …propunerile mele…; de, am și eu dreptul de a propune membrii C.A.!”? ( Cum se face că doar aceștia rămân, altă ,,nebunie”!)
    De ani de zile!!!
    Asta ar trebui să fie măsura nebuniei lui: nerușinarea lui!
    Profitarea de orice pentru a fi la butoane! De când a câștigat cu covidul bani pentru 3 generații a înnebunit exponențial! De, puterea banului! Dar nu se zice ,,nebunia lui”!

    Apoi, cei imorali, care au acceptat această modalitate, din C.A., spre a lua apoi doar ei, peste rând, pe criterii subiective – doar de ei știute- clasele bune, lăsând fără resurse pe ceilalți, ar fi următorii de evaluat psihiatric!

    Ce citim aici e că tocmai lor li se pune la dispoziție ( probabil e nevoie!) o resursa suplimentară!

    Clicile ne-au invadat viața, ne-au micșorat din potențialul pe care il puteam oferi elevilor, iar acum să propună ei să mai mergi suplimentar, eventual din nou, la medic!

    Intr- o comunitate mică să fii, eventual inițial, pus sub semnul întrebării ! Cu argumente…tot subiective, apoi…?
    Apoi nici să nu mai conteaze! Scopul e atins: breșa e făcută!

    De ce ar intra în acest joc o validare -iată, suplimentară- a incapacității angajatului de a suporta orice mizerie???

    Sperăm doar ca specialiștii să recunoască, să diferențieze și gaslighting- ul instituțional!

    Cei morali vor rămâne morali, cei imorali vor profita cât vor putea spre a-și valida alegerile!

  2. Atunci sa se renunțe la evaluarea psihologică in fiecare an si in fiecare școală. Dacă profesorul are ore in cinci școli, el trebuie sa facă cinci evaluări psihologice.Miza e financiară, iau psihologii bani mai mulți.

  3. Sa se dea și zi libera pentru asta nu sa alergi la consult și apoi sa fugi leșinat de foame,cu limba de un cot la școală sa faci ore ca este abuz.

  4. Exact ca in toate celelalte domenii de activitate…

    Oare ce mai urmează?

      1. Le confunzi.
        Cea psihologică nu a dispărut.

        Să vedem acum…
        Se prorogă ceva sau obligațiile se impun după cum vrea fiecare.

    1. Sa fim acuzati public si arși pe rug de vii acuzați de erezie,vrăjitorie etc.
      Stai,asta deja se întâmplă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de VIVA

E extraordinar că la finalul anului ne aduce catalogul integral printat, nu mai facem noi asta, spune Olga Hrițcu, directorul Școlii Gimnaziale Scobinți, județul Iași, despre soluția aleasă de școala sa, cu finanțare de la primărie: „Tichetele din catalogul electronic funcționează la copii mai bine decât notele, am observat”

Directoarea Școlii Gimnaziale Scobinți, județul Iași, spune că prima experiență cu un catalog electronic a avut-o în timpul pandemiei, când întreaga educație a trecut online. La școala la care era atunci,…
Vezi articolul

O nouă formă de presiune pe angajații din școli, aflați în a doua săptămână de grevă generală: mesaje de ultimatum primite de directorii școlilor, prin inspectorate, să facă estimări până azi la 16:30 despre salariile angajaților în luna mai – surse

Directorii de școli din mai multe județe au primit un ultimatum de la inspectoratele școlare, conform surselor Edupedu.ro. Inspectoratele au cerut să fie trimise la județ, de către fiecare școală,…
Vezi articolul

Cum arată „directorul ideal” pentru inspectoratele școlare: fișele de evaluare după care se decide cine rămâne la conducerea școlilor după expirarea mandatelor obținute prin concurs favorizează oamenii obedienți, care răspund la raportări, care țin sub control tensiunile și protejează sistemul – analiză

Inspectoratele școlare au început evaluarea directorilor și directorilor adjuncți ale căror contracte de mandat obținute prin concurs expiră la jumătatea lunii ianuarie. Fișele de evaluare publicate de mai multe inspectorate…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ. Sigur, asta este direct legată de alocația pentru sistemul de educație, suntem acum la 3,55% din PIB. Un prim obiectiv, atingerea a 4,7% din PIB

„Ne gândim și la salarizarea sistemului de învățământ”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la B1TV. Acesta a explicat că în România cea mai mare parte a alocărilor pe educație…
Vezi articolul

OFICIAL Noul calendar pentru titularizare 2020 şi etapele de mobilitate au fost anunțate de Ministerul Educației: examenul pentru angajarea în școli va avea loc pe 15 iulie 2020. Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care vor un post în regim „plata cu ora”

Examenul de titularizare va avea loc în data de 15 iulie 2020, a decis Ministerul Educației, care anunță printr-un comunicat de presă că repartizarea candidaților se va face în ordinea…
Vezi articolul