Universitățile românești apar de doar 18 ori în ediția din acest an a clasamentelor Shanghai după domenii de studiu, cu trei apariții mai mult decât în 2025, dar mai puțin decât raportau acum doi ani. Rezultatul este mult inferior altor țări din regiune, într-un clasament ce cuprinde, pentru fiecare dintre cele 57 de domenii luate în calcul, sute de universități din întreaga lume. Shanghai Global Ranking of Academic Subjects a fost publicat astăzi, 15 septembrie.
Rankingurile Shanghai după domenii de studiu 2026 semnalează, totodată, o scădere a performanței instituțiilor românești în clasamentele unde erau prezente și acum un an, cu excepția științelor sociale.
- Aceste rankinguri sunt realizate de ShanghaiRanking Consultancy, grup ce realizează, anual, și Academic Ranking of World Universities (ARWU), în care România nu mai apare din 2023.
Universitățile din România sun prezente în doar trei domenii din cele opt incluse la categoria Științele Naturii, în două domenii din totalul de 25 la categoria Inginerie, în trei domenii din patru la Științele vieții, în două domenii din șase la Științe medicale și la două domenii dintr-un total de 14 la Științe sociale.
Iar cele mai multe apariții ale instituțiilor românești de învățământ superior – șapte din totalul de 18 – sunt în clasamentul pentru o singură disciplină, Matematica (în categoria Științele naturii).
Cele mai multe apariții le au universități specializate, precum și Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București. Topul instituțiilor românești, după numărul aparițiilor:
- USAMV Cluj-Napoca – 3 apariții
- Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 3 apariții
- Universitatea din București – 2 apariții
- Politehnica București – 2 apariții
- UMF Carol Davila – 2 apariții
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea din Oradea, UMFST George Emil Palade din Tg. Mureș, ASE București – câte o apariție
Lista universităților românești incluse în Shanghai Rankings după domenii de studiu:
Științele naturii
Matematică – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (101-150)
Matematică – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (151-200)
Matematică – Universitatea din București (301-400)
Matematică – Universitatea din Craiova (301-400)
Matematică – UNST Politehnica București (401-500)
Matematică – Universitatea Transilvania din Brașov (401-500)
Matematică – Universitatea din Oradea (401-500)
Științele Pământului – Universitatea din București (401-500)
Știința Atmosferei – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (301-400)
- Universitățile românești lipsesc complet în domeniile Fizică, Chimie, Geografie, Ecologie, Oceanografie
Inginerie
Ingineria și știința materialelor – UNST Politehnica București (401-500)
Știință și tehnologie alimentară – USAMV Cluj-Napoca (201-300)
- Universitățile românești lipsesc complet în domeniile Inginerie mecanică, Inginerie electrică și electronică, Automatizare-Control, Ingineria telecomunicațiilor, Știința și Tehnologia Instrumentelor, Inginerie biomedicală, Informatică, Inginerie civilă, Inginerie chimică, Nanoștiințe și Nanotehnologie, Ingineria și știința energiei, Științele mediului, Resurse de apă, Biotehnologie, Inginerie aerospațială, Inginerie marină/oceanică, Știința și tehnologia transporturilor, Remote sensing, Ingineria mineritului și mineralelor, Inginerie metalurgică, Știința și ingineria textilelor, Inteligență artificială, Robotică
Științele vieții
Științe biologice umane – UMFST George Emil Palade din Târgu Mureș (401-500)
Științe agricole – USAMV Cluj-Napoca (401-500)
Științe veterinare – USAMV Cluj-Napoca (201-300)
- Universitățile românești lipsesc în clasamentul de Științe biologice
Științe medicale
Medicină clinică – UMF Carol Davila din București – 201-300
Sănătate publică – UMF Carol Davila din București – 401-500
- Universitățile românești lipsesc în clasamentele pentru Stomatologie, Asistență medicală, Tehnologii medicale, Farmacie și științe farmaceutice
Științe sociale
Economie – ASE București (101-150)
Psihologie – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (201-300)
- Universitățile românești lipsesc din clasamentele pentru Statistică, Drept, Științe politice, Sociologie, Educație, Comunicații, Administrarea afacerilor, Finanțe, Management, Administrație publică, Managementul ospitalității și turism, Biblioteci/Științe informaționale.
Științele sociale sunt categoria unde cele două universități prezente reușesc să-și îmbunătățească performanța față de 2025, când se aflau pe poziții mai slabe. În celelalte categorii, instituțiile românești care apar în ambele rankinguri fie stagnează, fie au un regres față de anul trecut.
Rezultate regionale și internaționale
Cu 18 apariții, universitățile românești au o performanță de 2 ori mai slabă decât cele din Ungaria (37 apariții), de 5 ori mai slabă decât cele din Polonia sau Cehia (97, respectiv 93 apariții), mai slabă chiar decât a celor din Estonia (20 apariții), Slovenia (24 de apariții), Croația (22 apariții), Serbia (19 apariții).
În clasamentul global, cele mai multe apariții le au universitățile din SUA (4.119), China (4.077) și Marea Britanie (1.536).
Universitățile cu cea mai puternică performanță în acest clasament sunt:
- Zhejiang University – 57 apariții în clasamentele după domenii de studiu
- National University of Singapore – 57 de apariții
- Tsinghua University, University of Oxford, Peking University, University of Toronto, Sun Yat-sen University, The University of Queensland și University of Melbourne – cu câte 52 de apariții fiecare
Clasamentul se bazează pe 9 indicatori grupați în 5 categorii, în care componenta cea mai puternică este cea legată de cercetare.
Pe baza acestora, în rankingurile după domenii de studiu sunt incluse circa 2000 de universități din 96 de țări și regiuni.
Foto: © Igor Mojzes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.