Clasamentul QS după domenii de studiu – 2025, analiză dedicată României: Două universități figurează în top 200 global în două domenii, evoluție prezentată drept „o mare realizare pentru acest sistem universitar în curs de dezvoltare” / „O îmbunătățire de 15% la nivel de țară”, față de 2024

1.046 de vizualizări
Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com
Rezultatele universităților din România în cea mai recentă ediție a clasamentului global QS după domenii de studiu, publicat săptămâna aceasta, fac obiectul unei analize dedicate a realizatorilor acestui ranking universitar, transmisă Edupedu.ro. Această analiză subliniază faptul că două universități din țară figurează în top 200 global în rankingurile pentru două domenii de studiu, Matematică, respectiv Agricultură&Silvicultură, precum și faptul că două universități debutează în clasament cu ocazia ediției 2025.

Edupedu.ro a prezentat pe larg, miercuri, rezultatele clasamentului Quacquarelli Symonds după domenii de studiu 2025. Acesta include 11 universități românești, cu un total de 42 de apariții, inclusiv în rankingurile generale pentru grupuri de domenii. Potrivit datelor prezentate, Universitatea Babeș-Bolyai conduce în topul aparițiilor, urmată fiind de Universitatea din București și de Politehnica București.

Ulterior, realizatorii studiului au transmis redacției o analiză ce prezintă exclusiv rezultatele pentru România. Aceasta pune accentul pe evoluțiile față de ediția anterioară. 

Astfel:

  • Numărul de apariții în rankingurile pe domenii (fără aparițiile în clasamentele pe categorii de domenii) a crescut de la 27 în 2024 la 34 în 2025.
  • Numărul universităților românești incluse în clasament a crescut de la 9 în 2024 la 11 în 2025.
  • Dintre toate aparițiile universităților românești, 35% (12) prezintă o îmbunătățire față de anul anterior, 21% (7) – o scădere, iar 24% (8) – se mențin la același nivel. Alte șapte apariții sunt înregistrate în premieră.

Aceasta înseamnă „o îmbunătățire de 15% la nivel de țară”, potrivit analizei citate. 

Situatia detaliata a universitatilor romanesti in QS / Sursa: QS

QS insistă pe cele două apariții românești în top 200 al clasamentelor aferente. Este vorba despre USAMV Cluj-Napoca în clasamentul pentru Agricultură, respectiv Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în clasamentul pentru Matematică.

Potrivit analizei citate:

  • Universitatea românească cea mai performantă este Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), inclusiv cu prezența în top 200 la Matematică.
  • Și Universitatea din București cunoaște o creștere la Matematică, ceea ce semnalează că „țara își întărește performanța în acest domeniu”.
  • Informatica-Sisteme Informatice și Agricultura-Silvicultura sunt domeniile cu cele mai multe apariții ale unor universități românești.
  • Universitatea pentru Științele Vieții din Iași și Universitatea Politehnica Timișoara apar în premieră în acest clasament

În prezentarea transmisă de QS este citat Ben Sowter, vicepreședinte al companiei de consultanță, potrivit căruia:

  • „Cele două intrări ale României în top 200 global al Rankingurilor QS al universităților după domenii de studiu reprezintă o mare realizare pentru acest sistem universitar în curs de dezvoltare”.
  • Guvernul desfășoară în prezent o analiză de profunzime a ecosistemului românesc de cercetare pentru a identifica zonele lipside de eficiență, așa cum a stabilit la începutul anului ministrul Educației și Cercetării, fost rector al celei mai performante instituții din țară, Universitatea Babeș-Bolyai. Anul acesta, România marchează intrări în premieră în clasamentele pentru Chimie, Științe Politice, Filosofie și Știința Materialelor. Avansurile în domenii ale viitorului precum IA, digital și durabilitate vor face, probabil, ca instituțiile românești de învățământ superior să apară mai des în aceste rankinguri”. 

Universitățile cu cele mai mari creșteri:

  • UBB – creșteri la Matematică, Fizică-Astronomie și Economie-Econometrie
  • Universitatea din București – creșteri la Matematică, Fizică-Astronomie, Limbi Moderne, Informatică
  • ASE București – creșteri la Business-Management și la Economie-Econometrie
Topul domeniilor la nivelul universitatilor romanesti / Sursa: QS
Citește șI:
Clasamentul internațional QS după domenii de studiu – 2025: 11 universități românești prezente, cu mai multe apariții ca anul trecut / Universitatea Babeș-Bolyai și Universitatea din București revendică jumătate dintre apariții / România – absentă din majoritatea rankingurilor pe domenii

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Rezultate TIMSS 2019: România s-a clasat ultima din Europa, la același nivel cu Bahrain și Emiratele Arabe, la alfabetizarea științifică și numerică a elevilor de clasa a VIII-a. 22% dintre tineri sunt analfabeți funcțional la matematică și chimie, fizică, biologie

România a obținut cel mai slab punctaj dintre statele UE – un punctaj mediu de 475 – la studiul „Tendințe în domeniul Studiilor Matematice și Științifice Internaționale” – TIMSS 2019.…
Vezi articolul

Testele fals pozitive din școli: presa britanică avertiza din vară că unii elevi folosesc rețete de pe Tiktok și apelează la sucuri acidulate pentru a “trișa” la testele rapide, ca să stea acasă / Profesor: Asemenea tentative pot fi identificate rapid

Problema testelor fals pozitive Covid-19 din școli, despre care miercuri a vorbit inclusiv ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a fost semnalată încă de acum un an în presa internațională, în țările…
Vezi articolul

Moldova: Reforma instituțiilor de învățământ superior – mărul discordiei între partidul Maiei Sandu și reprezentanții universităților, pe fondul prăbușirii demografice care scade rapid numărul de studenți

Reforma universitară din Republica Moldova încinge spiritele între reprezentanții guvernării și reprezentanții instituțiilor de învățământ superior. Ștefan Urâtu, fost lector al Universității de Stat din Tiraspol, califică decizia autorităților de…
Vezi articolul

Dezbatere organizată de Edupedu.ro și World Vision România

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre rezultatele la PISA 2022: Este aberant să spui că a rămâne pe penultimul loc este reziliență. Este un loc din care nu prea mai poți coborî / Soluția nu este a înmulți evaluările elevilor, ci de a converti rezultatele de la evaluări în programe remediale personalizate

Singurul ministru al educației din România care a demisionat după ce guvernul nu a acordat Educației 6% din PIB așa cum promisese la preluarea mandatului și unul dintre fondatorii legii…
Vezi articolul

Daniel David, sfaturi psihologice în lupta împotriva epidemiei de coronavirius: Unii interpretează COVID-19 catastrofic, cu gândire rigidă, și atunci voi fi furioși, mânioși, depresivi / Mintea noastră atrage fake news-ul ca magnetul fierul

„Omenirea se confruntă astăzi cu o problemă practică majoră, și anume epidemia de coronavirus (COVID-19). Prin modul în care ne raportăm la această problemă practică, putem genera răspunsuri psihologice adaptative/funcționale…
Vezi articolul

Evaluarea sistematică a pierderilor de învățare și recuperarea materiei după criza Covid sunt priorități pentru educație în majoritatea țărilor OCDE, organizație la care și România dorește să adere – raport

Evaluarea pierderilor de învățare cauzate de pandemie a devenit, în ultimul an, o prioritate pentru aproape toate țările membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), la care dorește…
Vezi articolul