Președintele Curții de Conturi a fost prezent la Consiliul Rectorilor de la Cluj, după ce auditorii săi au verificat decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale. Daniel David: Prezentarea domnului Mihai Busuioc a adus clarificări importante pentru prezent și optimism pentru viitor

1.681 de vizualizări
Top 50 universități în Inginerie și Tehnologie
Top 50 universități în Inginerie și Tehnologie
Președintele Curții de Conturi a României, Mihai Busuioc, a fost prezent la reuniunea de la Cluj a Consiliului Național al Rectorilor și „a avut o prezentare care a adus clarificări importante pentru prezent și optimism pentru viitor”, a declarat pentru EduPedu.ro președintele interimar al rectorilor, Daniel David. Amintim că Busuioc a fost invitat la reuniunea CNR după ce auditorii Curții de Conturi au început o misiune de verificare a decuplării universităților de cercetare și a schimbării standardelor minimale interpretate ca scădere a acestora.

Amintim că pe agenda reuniunii de la Cluj a Consiliului Național al Rectorilor s-a aflat și misiunea evaluărilor făcute de Curtea de Conturi.

Întrebat care au fost concluziile discuțiilor cu conducerea Curții de Conturi, Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), a declarat pentru EduPedu.ro următoarele:

„La întrebare dvs. privind onorarea angajamentului Curții de Conturi a României de a participa la Conferința Consiliului Național al Rectorilor (CNR), în contextul discuțiilor publice care au avut loc, da, președintele Curții, domnul Mihai Busuioc, a avut deschiderea și disponibilitatea spre a dialoga cu mediul academic. Domnia sa a avut o prezentare care a adus clarificări importante pentru prezent și optimism pentru viitor, pe câteva direcții principale:

  • (1) autonomia universitară este cea care asigură deciziile de oportunitate academică, în cadrul legal aferent;
  • (2) activitatea riguroasă de control și de audit a Curții va fi completată mai activ și de o activitate modernă de prevenție și educație, în spiritul cooperărilor europene pe care Curtea le are cu instituții similare din Uniunea Europeană și
  • (3) Curtea are interesul de a dialoga constructiv cu actorii din mediul academic, formal (ex. pornind de la recomandările pe care le face și utilizând expertiza academică în auditurile performanței) și informal (ex. prin sesiuni de lucru/ workshopuri/ simpozioane/ conferințe), pentru a implementa riguros legea, în contextul autonomiei universitare/libertății academice, cu scopul final de dezvoltare a mediului academic românesc și a societății în ansamblu”.
Informații de background

Amintim că rectorii s-au reunit în perioada 25-27 iunie 2021 la conferințele Consiliului Național al Rectorilor organizat la Cluj de Universitatea Babeș-Bolyai. Singura instituție de învățământ superior care și-a anunțat lipsa de la reuniune a fost SNSPA, care a acuzat CNR de lipsă de transparență și de ingerințe politice.

Pe agenda discuțiilor de la Cluj s-a aflat și subiectul Curții de Conturi, după ce instituția și-a trimis auditorii la Ministerul Educației pentru a verifica decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale pentru profesori, așa cum Edupedu.ro a relatat în exclusivitate (Detalii aici).

Curtea de Conturi a anunțat în luna mai 2021 că o echipă de auditori ai instituției derulează o acțiune de „follow-up” la Ministerul Educației, prin care verifică modul „de ducere la îndeplinire a recomandărilor transmise prin scrisoare” în 2019, precizează instituția într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro. Concret, Curtea de Conturi a recomandat Ministerului Educației, în 2019, să transforme universitățile în instituții aproape exclusiv de predare, printr-o decuplare brutală a acestora de activitatea de cercetare, iar acum verifică îndeplinirea solicitărilor extrem de specifice emise în urmă cu 2 ani.

Modul de elaborare a recomandărilor impuse acum de Curtea de Conturi universităților: inclusiv sondaj printre profesori, în care acestora li s-a cerut să numească dificultățile întâmpinate în dezvoltarea carierei și să-și spună părerea despre standardele CNATDCU pe care trebuie să le îndeplinească.

Printre solicitările trimise sub formă de “recomandări” Ministerului Educației de Curtea de Conturi în timpul mandatului deținut de Ecaterina Andronescu s-a numărat inclusiv modificarea standardelor minimale verificate de forul de experți în educație CNATDCU, astfel încât profesorii și conducătorii de doctorat să fie punctați cu prioritate pentru activitatea de predare, pentru evoluția în carieră, și nu atât pentru cercetare. Scopul? Îmbunătățirea performanței „prin diminuarea costurilor și sporirea eficienței utilizării resurselor”, spune Curtea de Conturi, în răspunsul la solicitarea Edupedu.ro.

Curtea de Conturi precizează, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, că a emis recomandările în 2019 „după ce raportul de audit în baza căruia au fost formulate recomandările a făcut obiectul unei ședințe de conciliere cu reprezentanții Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Cercetării și Inovării. Precizăm că entitatea auditată nu a formulat obiecțiuni la aspectele reținute prin raport, astfel că scrisoarea cu recomandări a fost elaborată și transmisă potrivit metodologiei în vigoare.” Ministerul Educației era condus în mai 2019 de Ecaterina Andronescu, iar Ministerul Cercetării de Nicolae Hurduc.

EduPedu.ro a publicat în exclusivitate, pe 26 mai 2021, Scrisoarea cu recomandări trimise de Curtea de Conturi în 2019 de Curtea de Conturi și verificate acum la Ministerul Educației. Potrivit surselor Edupedu.ro, parte dintre solicitările Curții avantajează politehnicele și universitățile de studii economice.

Foto: Top 50 universități în Inginerie și Tehnologie

Citește și:
Regulamentul CNATDCU, misiunile Curții de Conturi în universități și evoluția masteratului didactic intră pe agenda ședinței Consiliului Național al Rectorilor, găzduită de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca în acest weekend
Ioan-Aurel Pop, președintele CNATDCU, și vicepreședinții Andruh, Banabic și Dumitru: Autoritățile naționale să se pronunțe urgent dacă Curtea de Conturi a României are atribuții de oportunitate academică. Instituția a impus includerea în contabilitate a oricărui rezultat științific. Ce “valoare contabilă” ar avea o poezie de Mircea Cărtărescu?
EXCLUSIV Curtea de Conturi și-a trimis auditorii la Ministerul Educației, pentru a verifica decuplarea universităților de cercetare și schimbarea standardelor minimale pentru profesori. Curtea anunță că a emis în 2019 recomandările inspectate astăzi, după un raport acceptat fără „obiecțiuni” de Ecaterina Andronescu și Nicolae Hurduc
Daniel David: Precizări constructive pentru un dialog între Consiliul Național al Rectorilor și Curtea de Conturi a României
EXCLUSIV Curtea de Conturi a cerut Ministerului Educației decuplarea brutală a universităților de activitatea de cercetare, reducerea standardelor minimale pentru profesori, finanțarea excelenței în funcție de activitatea didactică. Recomandările emise în 2019 sunt verificate acum de auditorii Curții – SURSE


1 comment
  1. Actiunea CC de a forta decuplarea universitatilor de cercetare are probabil originile in presiunile facute de unele institute de cercetare muribunde din Romania care au impresia ca declinul lor se datoreaza faptului ca o parte din finantarea (oricum derizorie) a cercetarii se indreapta spre universitati, acestea avand multe proiecte castigatoare la competitiile la care au dreptul sa participe in conditii egale cu institutele de cercetare. Aceasta ostilitate, ca universitatile sa nu aiba acces la fondurile de cercetare, este cunoscuta de mai mult timp, dar numai recent a capatat o transpunere in actiunea concreta a Curtii de Conturi. Evident ca este vorba de o gandire extrem de nociva, impotriva realitatilor din lumea academica internationala, nu mai are sens sa rediscutam acest aspect. Daca actiunea aberanta a CC ar reusi, cel mai afectat ar fi invatamantul tehnic superior, care isi bazeaza practic intreaga dotare a laboratoarelor pentru studenti numai pe achizitiile de echipamente noi din fondurile de cercetare alocate proiectelor castigate de profesori, deoarece alte surse de finantare nu mai exista. Probabil ca va urma inca o lovitura nimicitoare data invatamantului superior din Romania. Iar cei care vor sa distruga si ce a mai ramas din educatia universitara romaneasca nici macar nu se mai ascund, ii cunoastem cu nume si prenume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Este „inadmisibilă” posibilitatea renunțării la titlul de doctor, anunță peste 60 de profesori emeriți, profesori universitari și cercetători: Efectul poate fi devastator, reprezentând soluția „ideală pentru orice doctorand sau doctorandă care optează pentru un comportament fraudulos”

Peste 60 de cercetători, profesori universitari și profesori emeriți au luat poziție cu privire la „aspectele de etică și integritate abordate în proiectele Legilor învățământului supuse dezbaterii publice”. Aceștia au…
Vezi articolul

Admitere 2024 la Universitatea Româno-Americană: înscrieri deschise până pe 13 septembrie pentru programele de licență și masterat / NOU: SkillQuest – primul escape room virtual educațional pentru cei care vor să afle ce facultate li se potrivește (P)

Universitatea Româno-Americană anunță deschiderea înscrierilor pentru sesiunea de admitere din toamnă la programele de licență și masterat pentru anul universitar 2024-2025. Înscrierile se pot face online sau fizic, la sediul Universității…
Vezi articolul
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

VIDEO România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene

România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene, Marcel…
Vezi articolul
Fragment din nota oficială transmisă astăzi, 8 martie 2022, de Ministerul Educației către universități cu privire la modul în care vor funcționa de mâine, 9 martie 2022 / Foto: edu.ro

BREAKING DOCUMENT Ministrul Educației: Universitățile pot continua cursurile online pentru „o perioadă optimă de tranziție”, cu obligativitatea recuperării activităților didactice până la sfârșitul semestrului al II-lea

Ministrul educației își nuanțează declarația și anunță că universitățile care nu pot să-și înceapă cursurile 100% fizic de mâine, 9 martie 2022, pot să organizeze în continuare orele online, dar…
Vezi articolul

Studenți și absolvenți de la Jurnalism care și-au manifestat sprijinul pentru profesorul acuzat de comportament abuziv sunt indicați drept autori generici ai unei “anchete” anonime ce încalcă regulile minime din jurnalism / Textul îl apără pe respectivul profesor și acuză alte “interese”

O “anchetă” fără autori declarați, prezentată drept “scrisoare deschisă” și atribuită unui grup de câteva zeci de studenți și alte sute de absolvenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării…
Vezi articolul