Club de limbajul semnelor la Liceul Teoretic Alexandru Vlahuță din București, inițiat de o elevă în clasa a XII-a, Armita Modares: Pe lângă elevi participă și profesori și bibliotecara școlii. Am făcut singură afișe, pagină de Instagram pentru club, am contactat o profesoară care să ne predea

O elevă în clasa a XII-a la Liceul Alexandru Vlahuță din București, Armita Modares, a avut ideea de a porni un club în care elevii care doresc pot învăța limbajul semnelor. Nu este un opțional cu note, ci un curs o dată la două săptămâni la care participă 30 de elevi de la clasele a V-a până la a XII-a. Directorul școlii care i-a susținut ideea, i-a oferit o sală de clasă disponibilă, iar de organizare s-a ocupat eleva. A contactat-o pe profesoara Florica Iuhaș de la Universitatea din București care ține un astfel de curs pentru studenți și oricine altcineva care dorește să învețe. “Cred că mă va ajuta să comunic mai eficient dacă voi avea nevoie vreodată să comunic cu cineva nu doar în limbajul semnelor, dar dacă mă aflu într-o situație în care nu putem dialoga, posibilitățile sunt infinite”, spune Sorana Stancu, una dintre elevele înscrise la club.

Armita Modares, elevă de clasa a XII-a la Liceul Alexandru Vlahuță din București, a avut inițiativa clubului de limbaj al semnelor. Nu dintr-o necesitate, ci pentru că spune ea, îi place să facă activități extracurriculare. Orele se țin la două săptămâni, nu se pun note, cursul nu face parte din opționale, are statut de club la care s-au înscris doar elevii și angajați ai Liceului Alexandru Vlahuță.

Armita știe 5 limbi străine, persană (limba nativă), română, engleză, germană și coreeană și și-a dorit să învețe și limbajul semnelor, o altă cale de comunicare între oameni.

Nu se aștepta să aibă un asemenea succes. S-au înscris 30 de elevi din liceu de la clasele a IX-a la a XII-a. A contactat-o pe profesoara Florica Iuhaș de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJSC) din cadrul Universității București care a acceptat invitația de a ține un curs timp de mai multe luni pentru a-i învăța pe elevi limbajul semnelor.

“Când mi-a venit pur și simplu această idee am căutat online profesori, oameni care știu acest limbaj, iar prima persoană pe care am găsit-o a fost chiar doamna Iuhaș. Apoi primul pas a fost să vorbesc cu domnul director. Mi-a dat permisiunea să continui cu proiectul. Am contactat-o pe profesoara universitară care mi-a răspuns în 2 zile. Am căutat un contract de parteneriat, mi-a zis domnul director că trebuie să am un profesor coordonator ca să semneze, am vorbit cu profesorul de engleză și el m-a ajutat să facem contractul, după un model online.

În august am făcut pagina de Instagram și am creat postările, eu am făcut grafica pentru postări ca să se înscrie oamenii. Făceam reclamă cursului gratuit, iar în septembrie am pus afișe în școală făcute tot de mine. Am fost de la profesori, la bodyguarzi, la femeile de serviciu, secretare și bibliotecara școlii”, spune eleva de clasa a XII-a.

“Am făcut și formularul de înscriere. Nu mă așteptam să fie atâția colegi interesați. Am creat și un grup de Whatsapp pentru comunicare. Cel mai greu a fost să găsesc o sală liberă timp de 2 ore o dată la două săptămâni pentru că școala învață în 2 schimburi”, spune Armita.

Sorana Stancu este elevă în clasa a IX-a. Ne-a povestit că a intrat în acest club după ce a văzut postările de pe Instagram dar și afișele din școală. “Am avut o pasiune pentru limbajul semnelor, mi se pare că e o altă latură a limbii române, mi se pare că pe lângă cel verbal și scris, completează limba română. Cred că mă va ajuta să comunic mai eficient dacă voi avea nevoie vreodată să comunic cu cineva nu doar în limbajul semnelor, dar dacă mă aflu într-o situație în care nu putem dialoga, posibilitățile sunt infinite”, spune eleva.

În prima oră au învățat alfabetul și deja acum știu să facă scurte propoziții.

“Mi-a plăcut mult de doamna profesoară din prima, ne-a explicat la ce ne poate folosi limbajul semnelor și atunci când ai o profesoară de care îți place, înveți ușor și cu drag”, spune Sorana.

Florica Iuhaș este lector Universitar la Universitatea din București și doctor în Ştiinţe ale Comunicării. Spune că nu a putut refuza invitația elevei pentru că știe cât de important e ca lumea să cunoască acest limbaj. “Pentru mine limba semnelor este limbă maternă. Părinții mei sunt surdomuți, eu nu. Eu le-am arătat prin semne că mă durea burta, când eram mică, până să învăț să comunic cu ei. A trebuit să mă duc la țară la bunici să învăț să vorbesc. Adică să spun cuvintele așa cum se spun ele. E foarte interesant. Copiii din familii de surzi învață să pronunțe cuvintele altfel. Am introdus cursul în urmă cu 5 ani la Universitatea din București. Predau oricui dorește să învețe limbajul semnelor, nu doar studenților mei. Armita m-a găsit pe net, m-a contactat și m-a întrebat dacă nu aș vrea să țin cursul la ei la liceu. Un coleg al ei m-a rugat să îl țin și săptămâna această la o asociație la activează el, așadar poate să ia amploare fenomenul și mă bucur”, spune lectorul universitar Florica Iuhaș.

“Cred că elevii au văzut și filmul CODA, premiat la OSCAR la categoria Cel mai bun film, și probabil le-a stârnit interesul”, spune Florica Iuhaș (n. red. film despre viața unei fete care aude și poate vorbi dar are părinți surdomuți).

“Elevii de la Liceul Alexandru Vlahuță sunt foarte entuziasmați și curioși, mândri că au acest curs la ei la școală. Le-au spus și altor prieteni de la alte licee să vină, dar erau prea mulți înscriși și nu se poate lucra decât în 15-20 de copii. Am făcut o excepție acum doar cu ei, 30 pe grupă”, spune Florica Iuhaș.

Cursul va dura 6 luni și deja după câteva sesiuni de curs, elevii știu să formuleze scurte propoziții.

Cursul de la universitate este foarte bine primit, dovadă că din semestrul viitor, profesoara Iuhaș va ține cursul pentru personalul administrativ.

Situația elevilor și profesorilor cu deficiențe în România

În România sunt în jur de 1.000 de copii surdomuți, iar în București sunt 3 școli speciale. Profesoara Iuhaș atrage atenția că în prezent, profesorii de la aceste școli nu cunosc limbajul semnelor atunci când se angajează.

“Vin la cursul de la Universitate și mame cu copiii, profesori de la școlile speciale, care teoretic ar trebui să dea un examen de limba semnelor române în momentul în care se angajează, în momentul în care sunt primiți în învățământ. Problema în România este că nu există acest tip de cursuri, pentru că la un moment dat a dispărut profesia de interpret din codul ocupațiilor din România și abia anul trecut a fost reintrodusă ocupația. Încă nu există metodologia de desfășurare a acestor costuri și așteptăm să se implementeze de către Autoritatea Națională a Persoanelor cu Dizabilitate în colaborare cu Ministerul Muncii.

Din păcate, acești profesori pentru că nu au unde să se instruiască, vin tot la cursul meu de la facultate ca să învețe aceste semne. După ce sunt angajați, vin la mine. Până să predau eu acest curs în urmă cu 5 ani au existat cursuri autorizate. Eu însămi ca să pot să predau, deși este e limba mea maternă, a trebuit să fac un astfel de curs. Doar că după aceea, din cauza unui proiect UE în care s-a crezut că vor fi instruite 900 de femei, au fost vreo 90 din 900 cât și-au propus prin proiect, într-o noapte s-a modificat legea și n-a mai existat profesia”, povestește profesoara.

“În România numărul acestor copii este în scădere, în ultimii ani tehnologia dezvoltându-se, mulți părinți le pun implant cohlear copiilor și atunci îi dau la școală “de masă”. Directoarele de la școlile speciale ne roagă dacă știm copiii din familii de surzi să îi orientăm înspre școlile speciale. Problema este că cei de la școlile speciale își iau bacalaureat cam 1% și atunci și părinții văzând asta, preferă să se chinuie copiii la o școală de masă, dar să-și ia bacalaureatul. Eu personal la mine la facultate am ajutat doi surzi să teme facultatea. Deci se poate, singura lor problemă este că nu aud, dar în rest sunt ca oricare dintre oameni”, spune Florica Iuhaș.

“Nu există un cod deontologic al interpretului. Pentru mine e foarte important ca persoana surdă să aibă acces la informații, să aibă acces la informații corecte, la informații cât mai multe. Jumătatea de oră de buletin de care beneficiază ei, interpretată, nu este suficientă. Dacă pe mine m-ar ține cineva în noaptea minții și m-ar expune jumătate de oră la informații, nu m-aș simți confortabil”, mai spune Florica Iuhaș.