Colegiul Național Gheorghe Șincai din București rămâne fără director și după etapa a II-a a concursului. Cele trei candidate au luat note între 2,50 și 4,60 la interviu, deși la alte școli au avut 8,50 și 7,40

12.928 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Ilona Andrei
Proba de interviu pentru postul de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai“ din București a avut loc vineri, 18 martie. Au fost trei candidați înscriși, care au trecut proba scrisă. Toți trei au picat, însă, proba orală, potrivit rezultatelor publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.
  • Potrivit surselor Edupedu.ro ar fi vorba despre trei profesoare, una de chimie, una de matematică și o profesoară pentru învățământul preșcolar (educatoare).

Postul de director al Colegiului Național Gheorghe Șincai a rămas vacant după o adevărată telenovelă cu scandal care a avut loc în etapa I a concursului pentru directori 2021. Edupedu.ro a scris atunci în exclusivitate cum concursul a fost suspendat după ce un membru al comisiei s-a retras în timpul interviurilor. Inspectoratul București a anulat o notă acordată de comisie, pe motiv că a fost pusă „dintr-o eroare” și a înlocuit peste noapte „concurs suspendat” cu „reprogramat” (detalii aici)

Astfel că în etapa a doua a concursului de directori s-au înscris pentru acest post al unui dintre cele mai mari colegii din Capitală, 3 profesoare.

Rezultatele acestora, de la proba scrisă, au fost următoarele, potrivit ISMB:

  • Profesoara 1 – 7,60
  • Profesoara 2 – 7,20
  • Profesoara 3 – 7,40

Vineri, 18 martie, la interviu, rezultatele publicate de ISMB au fost următoarele:

  • Profesoara 1 – 2,50
  • Profesoara 2 – 4,60
  • Profesoara 3 – 3,40
Foto: captura ISMB

Condiția de promovare a concursului de directori este ca la ambele probe nota să fie peste 7.

Cu toate acestea, profesoarele care au luat note foarte mici la Șincai au fost admise cu note foarte mari pe posturile de directori la alte interviuri, în aceeași zi. De exemplu, Profesoara 1 a fost admisă cu nota 8,50 la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj”, Sector 1, București, deși la Șincai a luat 2,50.

Profesoara 3 a luat nota 7,40 în aceeași zi la interviul de la Școala Gimnazială Nr. 108, fiind admisă pentru acel post de director.

Colegiul Național „Gheorghe Șincai” este unul dintre liceele cu tradiție din București, înființat în 1890, acum 132 de ani. În istoria sa a avut 29 de directori, dintre care 6 în ultimii doi ani. Acum este director interimar profesorul de fizică Iulian Stancu, potrivit site-ului instituției.

Pe 11 septembrie 2017 deschidea anul școlar de aici chiar președintele Klaus Iohannis. Director era atunci Silvia Mușătoiu, cea care a devenit în 2020 consilierul ministrului Educației, Monica Anisie.

În mandatul acesteia, Colegiul Șincai a fost ținta mai multor încercări de „renovare forțată” din partea primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, după cum a acuzat conducerea școlii. Primarul a cerut în instanță începerea lucrărilor, însă până acum situația nu a fost clarificată, instanța respingând cererea edilului. Inclusiv în 2021 au fost proteste ale elevilor și profesorilor față de planurile primăriei.

Intervenția ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, a stârnit reacția corpului profesoral, care în februarie 2021 a trimis o scrisoare președintelui Iohannis în care cadrele didactice scriau că „nu credem că proiectul de țară România educată este în mâinile potrivite”.


4 comments
  1. Oricum Stancu era un corupt

  2. Doamnele sa se inscrie urgent in PNL si va creste nota ca Fat-Frumos peste noapte. Chiar ma si mir ca au avut curajul si tupeul sa se inscrie la proba de interviu( singura ce nu poate fi contestata) fara sa aiba carnet de membru de partid. Nesimtire crasa. Sau…inconstienta?:)

    1. In cazul acestui tip de examen metodologia stipuleaza ca ȘI proba de interviu poate fi contestată. Citiți,
      că nu urzică, vorba cronicarului !

  3. Despre conscursurile ,,uitate ”din CMBRAE/CJRAE -urilor …unde au fost puși/puse politic managerii ,,intermiari,, pe cand un reportaj de investigartie cu aceast subiect ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
https://www.dreamstime.com/three-students-talking-their-studies-campus-education-concept-friendship-group-people-image147648226

Calendar: 25 septembrie, termen limită pentru depunerea cererilor în programul „Bani de liceu”. Primesc 250 de lei pe lună elevii din familii cu venituri de maximum 500 lei lunar pe membru. Criteriile și documentele necesare

Calendarul de desfășurare a Programului național de protecție socială „Bani de liceu”, trimis de Ministerul Educației tuturor școlilor printr-o notă internă obținută de Edupedu.ro, arată că săptămâna următoare, 21-25 septembrie…
Vezi articolul

Programa de Informatică propusă de Ministerul Educației la clasa a IX-a – mate-info este discriminatorie, spune profesoara Emanuela Cerchez: Elevii vor învăța să folosească un cod prefabricat, Python / Nu ar trebui să le limiteze posibilitatea de a tinde spre excelență

Critică publică a proiectului de programă de Informatică pentru clasa a IX-a – specializarea matematică-informatică, aflat în dezbatere, din partea profesoarei Emanuela Cerchez de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din…
Vezi articolul

Elevii de la liceele militare, interziși la Concursul de chimie „Petru Poni” printr-o interpretare a Ministerului Educației, deși regulamentul le permite să concureze și chiar îi menționează explicit / „Liceele militare, deși sunt în filiera vocațională, au doar specializări comune cu filiera teoretică”, susțin oficialii

Ministerul Educației consideră că elevii de la liceele vocaționale cu profil militar nu pot participa la Concursul de Chimie „Petru Poni”, deși competiția se adresează liceelor tehnologice și vocaționale. Nu…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza / Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că discuțiile despre noile planuri cadru puse deja în dezbatere de instituția pe care o conduce, sunt blocate pe numărul de ore…
Vezi articolul