Combaterea consumului de droguri în școli, în viziunea elevilor: Să nu mușamalizăm cazurile / Avem nevoie de oameni care au trecut prin experiențele respective și care să empatizeze cu noi

1.162 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Reprezentanți ai elevilor și studenților au prezentat în cadrul unei dezbateri din comisia de învățământ din Camera Deputaților, organizată miercuri, 29 martie, mai multe idei despre cum să se realizeze campanii antidrog eficiente în școli, dar și cum ar trebui protejați elevii care cunosc cine face trafic și consumă droguri în școli. Președintele Consiliului Elevilor din București, Lucian Cismaru, spune că elevii trebuie să fie ajutați să spună cine consumă droguri: “Poate că unii nu spun nimic pentru că le e frică, pentru că nu știu ce li se va întâmpla mai departe cu sesizarea sau dacă le spun părinților. (…) Este foarte important să nu mușamalizăm cazurile”, a mai spus Cismaru. La rândul său, vicepreședintele Uniunii Studenților din România, Alex Stan, spune că e nevoie de o schimbare în abordarea campaniilor de informare: “Avem nevoie de oameni care au trecut prin experiențele respective și care să empatizeze cu noi, nu oameni care abordează situația dintr-un punct de superioritate”.

Reprezentanți ai elevilor și studenților au venit cu câteva propuneri de campanii de informare împotriva consumului de droguri, care să se adreseze tinerilor în școli și licee, în cadrul dezbaterii de miercuri din comisia de învățământ din Camera Deputaților.

În intervenția sa, președintele Consiliul Elevilor din București, Lucian Cismaru, a făcut referire atât la declarația procurorului șef al DIICOT, care a spus că „de cele mai multe ori” instituția a ales „discreție în mediatizarea” cazurilor de consum de droguri în școli „uneori de prestigiu”, cât și la cea senatorului UDMR Szabo Odon care spus că elevii știu cine consumă droguri în școli.

“Așa cum s-a menționat și mai devreme într-un discurs, mulți elevi știu cine consumă droguri, știu cine vinde droguri, dar nu știu care sunt opțiunile lor, nu știu ce se întâmplă mai departe. Poate că unii nu spun nimic pentru că le e frică, pentru că nu știu ce li se va întâmpla, poate că ar vrea să facă sesizare la poliție și habar n-au ce se va întâmpla mai departe cu sesizarea sau ce se întâmplă dacă le spun părinților.

Așa că o mare parte din componenta de prevenție, din punctul nostru de vedere și pe această cale salutăm și colaborarea dintre instituții, este ca toate instituțiile cu atribuții în domeniu – și nu numai – să-și facă cunoscute în rândul elevilor atribuțiile lor. Pentru că dacă elevii nu știu, nu au cum să ia acțiune. Poate că există elevi și în special în rândul reprezentanților elevilor și aici mă refer la consiliile școlare ale elevilor din fiecare unitate de învățământ, care poate ar vrea să ia acțiune sau poate ar vrea să facă acțiuni de prevenție și nu au de unde să știe care sunt opțiunile lor. De asemenea mi-aș dori să mai punctez un lucru, faptul că este foarte important să nu mușamalizăm astfel de cazuri.

Toți actorii din educație, de la elevi la părinți, la profesori, la directori, în momentul în care știu de un asemenea caz, ar trebui să-l raporteze mai departe și să ne asigurăm că lucrurile nu sunt lăsate să se rezolve de la sine. Sau să ne prefacem că am încercat să rezolvăm problema pentru că am spus o dată și pe urmă nu mai spunem niciodată nimic despre problema respectivă. Dacă nu aflăm despre cazurile din școli, nu avem cum să acționăm concret asupra lor. Astfel că trebuie să existe la nivel local, la nivel național, prin diferite structuri sau colaborări, metode cât mai facile pentru elevi, părinți, profesori, directori să își exprime problemele cu consumul de droguri“, a spus Lucian Cismaru de la Consiliul Municipal al Elevilor București.

La rândul său, vicepreședintele Uniunii Studenților din România, Alex Stan, a spus în cadrul dezbaterii că e nevoie de o schimbare în abordarea campaniilor de informare, sugerând că în fața elevilor trebuie să vină să le vorbească despre droguri oameni care au trecut prin această experiență.

“Eu, când eram clasa a V-a, vă spun de ce nu m-am apucat de droguri. Pentru că un artist pe care eu îl ascultam a venit și mi-a spus despre propria sa dependență. Nu avem nevoie să vină oameni la noi care să ne vorbească condescendent (pe un ton de superioritate – n. red.) despre cum drogurile o să ne prăjească creierul, ci avem nevoie de oameni care au trecut prin experiențele respective și care ne pot ajuta voit și care vor să empatizeze cu noi, nu oameni care abordează situația dintr-un punct de superioritate. În rest, pe final, ceea ce am eu de spus, pentru că s-a vorbit foarte mult cine sunt persoanele care consumă droguri? Stimați invitați, vreau doar să vă spun că toți suntem în pericol de a deveni consumatori“, a spus vicepreședintele Uniunii Studenților din România.

Ana Maria Lăzăruc, delegat al tineret de delegatul Tineretului al României la ONU, a propus o soluție pentru ca tinerii să nu mai fie tentanți să încerce droguri: implementarea programelor de orientare vocațională împreună cu ONG-uri.

“Este nevoie foarte mare în prezent de programe de orientare vocațională și de un scop. Tinerii pe durata liceului nu își găsesc neapărat un scop, nu mai văd în a se limita la nivelul activități școlare, să-și investească timpul complet. Prin urmare, astfel de programe de orientare în legătură directă cu ONG-urile din România, care sunt numeroase pe diferite arii și care chiar fac multă, au un impact real la nivel local, județean, național”, a spus Ana Maria Lăzăruc.

Informații de context

Dezbaterea din cadrul comisiei de învățământ privind combaterea fenomenului de consum și trafic de droguri în școli a avut loc după ce, recent, DIICOT a deschis dosarul “Droguri în licee”, în care ar fi implicați tineri care învață la liceele Hristo Botev și Traian din București și care au părinți ce lucrează la DNA și MAE.

După acest caz, Consiliul Municipal al Elevilor București a transmis un comunicat de presă în care preciza că, în cazul consumului de droguri în licee, accentul nu trebuie pus pe coerciție, ci pe măsuri de prevenție.

La rândul său, Federația Națională a Părinților a cerut recent măsuri urgente pentru combaterea consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor, adresându-se Ministerului de Interne și Agenției Antidrog “care ar trebui să își regândească sistemul de combatere, prevenție, intervenție și consiliere“.

Citește și:
“Am avut campanii de informare antidrog în școli, dar ceva nu funcționează dacă rezultatul este că numărul celor încep să consume este în creștere”, spune deputatul UDMR Szabo Odon / Trebuie regândite campaniile cu specialiști adecvați vârstei. Copiii știu cine aduce și cine consumă droguri în școli  
VIDEO Procurorul șef adjunct al DIICOT susține că „de cele mai multe ori” instituția a ales „discreție în mediatizarea” cazurilor de consum de droguri în școli „uneori de prestigiu” / Cupșa, PNL: Cum să facem așa? Să nu se afle cumva că în liceele noastre de prestigiu se consumă droguri. Dacă credeți că așa vom interveni eficient, cred că ne înșelăm cu toții
UPDATE Elevi cu părinți care lucrează la DNA și MAE, la audieri, după percheziţii la o grupare care distribuia droguri către elevi din licee din Bucureşti – surse
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului
Câte 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, anunță Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației
Stenogramele dosarului ”Droguri în licee”: În grupare intra doar cine consuma și vindea droguri. Traficanții le transportau pe trotinetă
Dosarul „Droguri în licee”: Doi suspecți au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, alți doi în arest la domiciliu / Control judiciar pentru alte trei persoane

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ligia Deca și Klaus Iohannis participă la festivitatea de deschidere a noului anul școlar de la Școala Gimnazială nr. 162 din Giulești, unde 45% dintre elevi provin din familii dezorganizate, potrivit directorului Dorin Stoican

Ministrul Educației, Ligia Deca, și președintele României, Klaus Iohannis, participă la Festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala Gimnazială Nr. 162 din București, potrivit unui informări de…
Vezi articolul

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Constantinescu, despre postarea care compara exmatricularea studenților de la drept care au copiat cu o execuție publică: „E o poziție redactată de mine”

Vicepreședintele USR Tineret, Ciprian Sorin Constantinescu, a spus sâmbătă seară că este autorul controversatului text publicat pe Facebook de USR Tineret în care scria, referitor la cei 45 de studenți…
Vezi articolul

Afacerea Informatica lipsă de la BAC-ul propus de Andronescu. Explicația Ministerului Educației: Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi definite în metodologii, nu într-o viitoare lege a educației

Ministerul Educației reacționează la scrisoarea profesorilor universitari care au criticat scoaterea informaticii din bacalaureatul anunțat de Ecaterina Andronescu. “Probele din cadrul diferitelor tipuri de Bacalaureat vor fi stabilite în urma…
Vezi articolul

Cu siguranță este mai mult decât un eșec, este dramatic, spune Sorin Cîmpeanu despre „Generația 2022”, din care doar 84 de mii de copii au luat Bacul, din cei 204 mii care au intrat în clasa I în 2010 / „Am cerut imperativ”, pentru astăzi, o analiză cu privire la diferența dintre cei 40.000 care au început clasa a XII-a în septembrie și nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat

Ministrul Educației a anunțat că „a cerut imperativ” o analiză pentru situația celor peste 40.000 de elevi care deși au fost înscriși în clasa a XII-a în septembrie 2021 nu…
Vezi articolul