Comisia Europeană: Pandemia a exacerbat situația cazurilor de abuz sexual și de exploatare sexuală a copiilor

1.424 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
În ultimii ani s-a înregistrat o creștere semnificativă a cazurilor de abuz sexual și de exploatare sexuală a copiilor, iar recent pandemia de coronavirus a exacerbat situația, atrage atenția Comisia Europeană într-un comunicat de presă, cu ocazia Zilei europene privind protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale. Comisia transmite că își reafirmă hotărârea de a combate abuzul sexual asupra copiilor cu ajutorul tuturor instrumentelor de care dispune.

Europol a constatat că, pe măsură ce statele membre au introdus măsuri de izolare și de carantină, numărul materialelor autoproduse a crescut, în timp ce restricțiile de călătorie și alte măsuri restrictive au determinat sporirea schimburilor de materiale online de către autorii infracțiunilor.

În iulie, Comisia a adoptat o strategie cuprinzătoare a UE pentru o combatere mai eficace a abuzului sexual asupra copiilor. În cadrul strategiei, Comisia a propus acte legislative pentru a asigura că furnizorii de servicii de comunicații online pot continua să aplice măsuri voluntare de detectare a abuzurilor sexuale asupra copiilor în mediul virtual.

Europol oferă sprijin pentru operațiuni cum a fost cazul unei misiuni ce a avut loc între 5 și 11 octombrie și în care au fost implicate 12 țări, printre care și România. În urma operațiunii, au fost făcute 388 de arestări și au fost salvate 249 de victime, dintre care 61 sunt minore.

Agenția monitorizează, de asemenea, tendințele infracționale în  cadrul Evaluării amenințării pe care o reprezintă criminalitatea organizată online (IOCTA) și rapoarte specifice privind evoluția amenințărilor, inclusiv a abuzului sexual asupra copiilor, în perioada COVID-19.

În cadrul Strategiei privind o uniune a securității depunem eforturi pentru a-i proteja pe toți cei care trăiesc în Europa, atât în mediul online, cât și offline. Copiii sunt deosebit de vulnerabili, în special deoarece pandemia de coronavirus este corelată cu intensificarea schimbului online de imagini cu abuzuri sexuale asupra copiilor, iar noi avem obligația de a-i proteja”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreședintele pentru promovarea modului nostru de viață european.

Comisarul pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat: „Imaginați-vă că, în calitate de victimă minoră, știți că cel mai rău moment din viața voastră este în continuare pe internet. Mai rău, imaginați-vă că o șansă de a fi salvați de abuzurile continue a fost ratată pentru că instrumentele de contracarare au devenit ilegale. Companiile trebuie să fie în măsură să raporteze, astfel încât poliția să poată opri imaginile care circulă pe internet și chiar să salveze copii.”

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației cheamă la discuții sindicatele profesorilor marți, 17 iunie, „pentru a clarifica lucrurile și a porni cu toții de la o bază reală” / Protest în școli și facultăți anunțat miercuri de FSE „Spiru Haret”, FSLI și „Alma Mater”

Ministerul Educației le-a chemat la discuții pe cele trei sindicate reprezentative din educație, marți, 17 iunie, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine în contextul în care toți profesorii din…
Vezi articolul

Primarul Sectorului 2 cere feedback-ul părinților despre programul Şcoală după şcoală”, după ce a constatat că doar în patru şcoli cererile de înscriere depăşesc capacitatea, deși părinții s-au plâns că elevii sunt puşi pe lista de rezervă

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, cere feedback-ul părinților despre programul “Şcoală după şcoală”, după ce a constatat că doar în patru şcoli cererile de înscriere depăşesc capacitatea și la cinci…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Adrian Gorun, Pavel Năstase, Mihaela Miroiu, Ionel Funeriu, Liviu Franga, Anton Anton și Șerban Foarță, printre cei 202 profesori care primesc lunar peste 6.200 de lei indemnizație de merit / Ministerul Educației a făcut publică lista

Peste 200 de profesori primesc lunar o indemnizație de merit de circa 6.200 de lei, potrivit listei desecretizate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), trimisă la solicitarea site-ului Oficiuldestiri.ro. Fii…
Vezi articolul