Competiție sportivă a unei filiale TSD anunțată la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, anulată de partid după ce conducerea școlii aprobase cererea

995 de vizualizări
Liceul „Ion Minulescu” din Slatina (Olt) / Foto: captură – Youtube.com
O competiție sportivă pentru tineri organizată de filiala de tineret a PSD în Slatina, anunțată într-o postare pe Facebook de către TSD în data de 15 ianuarie că ar urma să aibă loc la un Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, a fost anulată, după ce informația a fost publicată în presa locală. Cererea nu fusese aprobată de către Consiliul de Administrație (CA) al liceului când a fost făcut anunțul public, ci abia pe 29 ianuarie. Directorul Colegiului Minulescu a vrut însă să ceară lămuriri privind legalitatea organizării evenimentului la Inspectorat, dar, între timp, TSD a anulat evenimentul, deși se înscriseseră participanți. Amintim că legea Educației „interzice manifestările și propaganda de natură politică” în școli. De precizat că anul acesta este unul electoral, urmând să aibă loc alegeri locale.
  • Edupedu.ro a încercat să contacteze Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Olt, dar nu am reușit să obținem un punct de vedere.

În data de 17 ianuarie, organizația județeană de tineret a PSD a anunțat public că organizează o competiție de baschet în sala de Sport a Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina. Cererea pentru închirierea sălii fusese depusă la unitatea de învățământ cu doar o zi înainte și a fost luată în discuție abia pe 29 ianuarie. Consiliul de administrație al Colegiului a supus la vot cererea și a fost de acord, dar directorul colegiului a vrut să afle de la inspectorat dacă este legală organizarea competiției în sala de sport a unității de învățământ.

“Pe 16 ianuarie a fost depusă cererea de organizare a competiției în sala noastră de sport și am luat-o în discuție abia pe 29 ianuarie. În ședința Consiliului de Administrație, membrii au fost de acord cu organizarea competiției sportive. Însă eu nu, iar obligația mea ca director este să verific legalitatea. Ceea ce se votează în Consiliu nu este final dacă nu are și acordul directorului”, spune Marius Perianu, directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina, pentru Edupedu.ro.

El a vrut să ceară lămuri de la Inspectoratul școlar dacă poate aproba acest eveniment sportiv, însă, între timp, organizatorii și-ar fi retras cererea, anulând competiția.

„Pe 2 februarie, când urma să cer inspectoratului în scris un punct de vedere privind legalitatea asupra organizarea competiției, am fost informat că evenimentul a fost anulat”, spune directorul Colegiului Național „Ion Minulescu” din Slatina.

Această prevedere este menționată și în metodologia privind funcționarea Consilului de Administrație.

Întrebat de ce au anulat competiția sportivă, Liviu Mezdrea, reprezentantul TSD, spune pentru Edupedu.ro că “nu obținusem aprobarea și pentru că nu am obținut un răspuns favorabil am decis să anulăm evenimentul, deși se înscriseseră deja câțiva tineri. Noi am vrut să închiriem sala în weekend în afara orelor de program. Nu am știut că o organizație politică cu personalitate juridică nu are voie să organizeze competiții sportive în săli de sport ale unităților de învățământ în weekend, când nu sunt ore”.

De altfel nu este prima oară când TSD organizează competiții sportive la licee. În 2019 a avut loc o Cupă de fotbal tot la Colegiul Național Ion Minulescu din Slatina, dar la vremea aceea era un alt director. La fel și în 2021, când era altă conducere a liceului, s-a organizat o cupă de fotbal, reiese din mai multe postări ale TSD Slatina. În imagini sigla PSD apare pe un perete, foarte vizibil, la extragerea grupelor pentru meciuri.

Ce spune legea Educației

Legea Educației 198/2023, art. 11 (1), prevede: „În unitățile de învățământ preuniversitar și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale, precum și în cadrul activităților desfășurate în mediul online de unitățile de învățământ preuniversitar sunt interzise discriminările pe criteriile menționate în Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția măsurilor afirmative dispuse de lege. Sunt interzise manifestările și propaganda de natură politică și prozelitismul religios”.

Despre competiția sportivă

“Slatina Basketball Tournament” urma să aibă loc în acest weekend, pe 10-11 februarie. Anunțul făcut de TSD pe Facebook preciza că evenimentul se adresează “iubitorilor de baschet și este adresat exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, fete și băieți”, la turneu 3 versus 3. Premiile anunțate erau articole sportive.


2 comments
  1. Ieri pe scena se ridicau osanale Consiliului Judetean Olt, care a premiat profesorii si elevii. Pentru unii a fost frumos, pentru altii a fost jenant!
    Oricum in scolile din Olt nu se prea sufla in fata PeSeDe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cîmpeanu: Trebuie organizate concursuri pentru inspectorii școlari generali și adjuncți, în luna martie-aprilie maximum, pentru ca mai apoi să putem organiza concursuri și pentru directorii de școli

Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din inspectoratele școlare ar trebui organizate în lunile martie-aprilie, pentru ca apoi să fie organizate și cele pentru directorii de școli, a anunțat ministrul…
Vezi articolul

Școlile trebuie să identifice și să raporteze numărul elevilor în situații de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I. Cîmpeanu: Vom stabili un plan de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar

Ministerul Educației va dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, identificarea și raportarea până la 11 ianuarie 2021, a numarului elevilor aflați în situație de risc cu…
Vezi articolul
Admitere la liceu 2020

Elevii de la liceele militare, excluși de la Concursul de Chimie „Petru Poni” 2024, dedicat liceelor vocaționale, printr-o adresă a secretarului de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru

Elevii de la liceele vocaționale – profilul militar nu pot participa la Concursul Național de Chimie „Petru Poni” 2024 dedicat elevilor din învățământul vocațional, după ce au fost tăiați printr-o…
Vezi articolul

Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, despre interesul scăzut pentru Istorie: Reducerea dramatică a numărului de ore și înlocuirea unor profesori de istorie cu suplinitori au generat această reacție

Istoria nu mai este un domeniu atractiv pentru studenți. ”În ultimii ani, unele măsuri luate la nivelul Ministerului Educației, adică reducerea dramatică a numărului de ore de Istorie, înlocuirea unor…
Vezi articolul