Concurs dedicat protecției mediului înconjurător, lansat pentru elevii și profesorii din țară, până în luna mai 2024. Cele mai inovatoare și active echipe pot câștiga finanțare pentru aparatură prietenoasă cu mediul în școli

2.092 de vizualizări
Foto: EcoProvocarea
Elevii și profesorii din școli și licee se pot înscrie până pe 15 decembrie la un concurs dedicat protecției mediului prin inițiative de ecologizare și acțiuni de conștientizare, lansat recent de asociația Viitor Plus, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție. Echipele pot fi formate din până la 30 de copii din aceeași școală. Grupele cu punctajele cele mai mari pot primi drept premii locuri în tabăra de leadership de mediu sau bani pentru a cumpăra aparatură cu care să asigure în școală o componentă de educație pentru mediu, susțin organizatorii.

Aflat la a XIII-a ediție, concursul Național Eco Provocarea din acest an școlar „este dedicat acțiunilor practice și teoretice responsabile în domeniul protecției mediului, încurajând formarea de ecoambasadori în școli și licee din întreaga țară. Participanții vor avea ocazia să planifice, să organizeze și să desfășoare o serie de activități care să promoveze inițiative de cetățenie activă, contribuind astfel la un viitor mai sustenabil”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit coordonatorilor, „în cadrul concursului, participanții pot desfășura o varietate de activități practice, precum colectarea materialelor reciclabile, igienizarea zonelor naturale, plantarea de puieți forestieri și alte activități legate de protecția mediului, cum ar fi campanii și marșuri de conștientizare, târguri de economie circulară, cât și alte inițiative, potrivite localității în care învață”. 

Concursul ține până în primăvara anului viitor

Perioada de desfășurare a concursului este 4 octombrie 2023 – 31 mai 2024, iar echipele sunt încurajate să organizeze activitățile în afara orelor de curs, pentru a nu interfera cu activitatea școlară, dar și în cadrul activităților din Săptămâna Verde și Școala Altfel, conform sursei citate.

„La finalul ediției 2023-2024, echipele de liceu cu cele mai multe puncte acumulate vor câștiga locuri în Tabăra de Leadership pentru mediu Eco Provocarea, organizată de asociația Viitor Plus în vara anului 2024. De asemenea, echipele de juniori vor primi premii în bani pe care să îi utilizeze pentru achiziționarea de obiecte și aparatură prietenoase cu mediul, necesare în procesul instructiv educativ”, mai transmit organizatorii.

Pentru a participa la Concursul Național Eco Provocarea, profesorii interesați trebuie să își înscrie echipele formate din minim 5 și maxim 30 elevi din aceeași școală sau același liceu, în perioada 4 octombrie 2023 – 15 decembrie 2023, potrivit comunicatului.

Peste 87.000 de puieți plantați de elevi și profesori la ediția trecută. Care au fost premianții

La ediția din anul școlar trecut, elevii din peste 150 de școli înscrise în competiție au reușit să colecteze peste 170.000 kg de materiale reciclabile, să planteze 87.340 puieți, să doneze 47.644 obiecte în stare bună de utilizare și să colecteze 3.198 saci cu deșeuri din natură, conform Viitor Plus.

Școala Gimnaziala „Elena Doamna” din Tecuci a obținut locul I (premiu în valoare de 5.000 lei), Școala Gimnazială Nr. 30 din Timișoara – locul II (premiu în valoare de 3.000 lei), iar Palatul Copiilor din Galați s-a clasat pe locul III (premiu în valoare de 2.000 lei). În perioada 17-20 august, peste 60 de elevi și profesori de liceu au fost în tabăra de leadership de mediu de la Cheia, din Prahova.


1 comment
  1. Frumoasa initiativa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2021. Cum alegem profilul potrivit? Psiholog școlar: Există mai multe prejudecăți care-i determina pe părinți să ignore realitatea. Costurile unei alegeri greșite sunt multiple: scăderea stimei de sine, frustrare, atacuri de panică, depresie, conflicte în familie, sacrificii, bani pe meditații

Săptămâna aceasta, vineri, 16 iulie, este prima zi când absolvenții claselor a VIII-a și părinții lor pot completa fișa cu opțiuni pentru licee în funcție pentru repartizarea computerizată care va…
Vezi articolul

Decizia Autorității Navale Române de a bloca acordarea de brevete de navigație pentru o parte dintre absolvenții Universității Maritime din Constanța este contestată și de studenți, și de instituția de învățământ superior / Ministerul Educației susține, într-un document, că ar fi cerut Ministerului Transporturilor să analizeze situația

Mai mulți absolvenți din promoția curentă a Universității Maritime din Constanța (UMC) nu își pot obține brevetele de ofițer maritim sau certificate de capacitate de la Autoritatea Navală Română (ANR).…
Vezi articolul

Propunerile Consorțiului Universitaria pentru Guvern: revizuirea finanțării universităților, bani pentru cercetare, creație și sport, sistem mai bun de acreditare, clasificarea universităților după misiune și anvergură, monitorizarea parcursului profesional al absolvenților

Revizuirea sistemului de finanțare a universităților, finanțarea cercetării, creației și sportului în învățământul superior, îmbunătățirea sistemului de acreditare, echitate în reprezentarea studenților, profesorilor și universităților în consultări și decizii ce…
Vezi articolul