Concurs directori 2022. Profesorii declarați admiși pentru mai multe funcții în aceeași școală sau în mai multe, depun astăzi opțiunea scrisă pentru un singur post

2.189 de vizualizări
Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com
Profesorii care au participat la concursul de directori și au fost declarați admiși pentru mai multe funcții/unități de învățământ depun sau trimit astăzi, la inspectoratul școlar, opțiunea scrisă pentru o singură funcție, potrivit calendarului oficial. Validarea rezultatelor finale are loc pe 31 martie. Cadrele didactice vor fi numite în funcțiile de director și director adjunct în data de 4 aprilie, cu intrare în vigoare la 19 aprilie 2022.
  • Amintim că interviurile pentru concursul de directori au început pe 16 martie și au ținut până la data de 25 martie. 
  • Reamintim că 2.039 de candidați la proba scrisă a concursului de directori, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, au promovat acest examen, insuficienți pentru cele aproape 3.400 de posturi neocupate în prima sesiune. Mai bine de 1.000 de persoane care au picat proba, nu s-au mai prezentat, ori au fost eliminate.

„Candidații promovați la mai multe funcții depun la inspectoratul școlar/Ministerul Educației, în scris, opțiunea pentru o singură funcție, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la afișarea rezultatelor finale. După exprimarea opțiunii scrise, fiecare funcție rămasă vacantă va fi ocupată de următorul candidat admis la concurs pentru acea funcție. Dacă nu există un alt candidat admis, funcția rămâne vacantă”, prevede metodologia concursului.

Model declarație cu exprimarea opțiunii

Potrivit metodologiei, „numirea, ca urmare a promovării concursului, în funcțiile de director și de director adjunct pentru unitățile de învățământ de stat se realizează prin decizie a inspectorului școlar general, în conformitate cu hotărârea consiliului de administrație, pentru o perioadă de 4 ani. În urma promovării concursului, directorul/directorul adjunct al unității de învățământ încheie contract de management educațional cu inspectorul școlar general, pe o perioadă de 4 ani de la data numirii în funcție”.

Alin. (2) de la articolul 24 din metodologie prevede că în școlile cu predare în limbile minorităților naționale, numirea directorilor se face cu avizul organizației care reprezintă minoritatea în Parlamentul României: „Numirea în funcțiile de director și de director adjunct, în cazul unităților de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale și al celor cu secții de predare în limbile minorităților naționale în care sunt normate una sau mai multe funcții de director adjunct, se face cu avizul pozitiv, scris și motivat al organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau, dacă minoritatea nu are reprezentare parlamentară, cu consultarea Grupului parlamentar al minorităților naționale, emis în vederea numirii și comunicat conform anexei nr. 8.”

„Numirea în funcțiile de director și de director adjunct, în cazul seminarelor și liceelor teologice, se face după obținerea avizului pozitiv, scris și motivat al cultului respectiv, emis în vederea numirii și comunicat conform anexei nr. 8.”, se arată în metodologie.

Foto: © Jure Gasparic | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Am participat la ambele concursuri Pt ocuparea funcției de director ( sept-dec / febr-Aprilie ) . Am contestat modul fraudulos de organizare și desfășurare a interviului , proba unde ,, favoriții politici “ au trecut cu brio ! Rușinos Pt. un sistem care se presupune a miza pe competentă !
    Cu toate presiunile lor, am obținut peste 7 la ambele concursuri ! In Ianuarie mi-am depus acordul scris Pt numirea prin delegație , dar au fost numiți cei care nu au participat la concurs. Cu siguranța tot astfel se va proceda și acum…

  2. Pai sa ramana vacante..pana la un nou concurs!nu ocupate prin delegatii si partide!nu este corect..unii sustin ex.altii ….!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prefectul Capitalei: Mâine se întrunește Comitetul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul Școlar va decide închiderea școlilor / Medicii și asistenții de la școlile în scenariu roșu vor fi detașați la spitalele care tratează pacienți COVID

“Mâine se întrunește Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență”, a anunțat duminică seară prefectul Capitalei, Gheorghe Cojanu. În cadrul ședinței Comitetului, școlile din București vor schimba scenariul, dar decizia de…
Vezi articolul

Ligia Deca: Cred că există toată disponibilitatea Guvernului de a continua discuțiile, la Ministerul Muncii pe legea salarizării, la Ministerul Educației pe contractul colectiv de muncă

„Mâine, discuțiile se vor axa pe prevederile contractului colectiv de muncă, care include obligațiile și drepturile personalului din învățământ. Aici ne referim, de exemplu, la facilități pentru profesia didactică”, a…
Vezi articolul