Concurs și tabără de creație pentru copii „Micul Montmartre” 2025. Elevii pot trimite lucrările până pe 20 februarie 2025

1.835 de vizualizări
Foto: https://www.smallmontmartreofbitola.com/
Elevii și tinerii cu vârste între 4 și 21 de ani sunt invitați să participe la cea de-a 43-a ediție a Concursului Internațional de Artă „Micul Montmartre” din Bitola, Republica Macedonia de Nord, expunându-și lucrările într-un context internațional, iar câștigătorii pot participa la o Tabăra de Creație la Bitola.

Potrivit unei adrese, consultată de Edupedu, trimisă în școli de Ministerul Educației, ca urmare a invitației Ambasadei Macedoniei de Nord în România, participarea este deschisă atât școlilor de stat, cât și celor private, care sunt încurajate să trimită o colecție de lucrări artistice realizate de elevi prin poștă.

Tema este liber aleasă, iar dimensiunea lucrărilor poate fi orice format dorit. Toate tehnicile și materialele artistice sunt acceptate. Fiecare școală trebuie să trimită minimum 20 de lucrări pentru a putea fi calificată.

Pe spatele fiecărei lucrări trebuie să existe o etichetă printată, care să includă: numele și prenumele elevului, vârsta, școala, numele și prenumele profesorului de artă, adresa oficială școlii și un e-mail de contact, data limită a lucrărilor este pe 20 februarie 2025, iar rezultatele vor fi anunțate până pe 20 martie 2025 pe site-ul concursului.

Tabăra de Creație „Micul Montmartre” – mai 2025

Cei mai buni participanți ai concursului vor fi invitați să ia parte la Tabăra de Creație organizată la Bitola, între 23 și 30 mai 2025, tema acesteia fiind „Arhitectura veche.” Elevii vor avea parte de 5 zile de pictură în Bitola și vizite culturale la Ohrid și la Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” Bigorski.

Tabăra este deschisă doar elevilor cu vârste între 12 și 18 ani. Fiecare școală invitată va trimite o echipă formată din 1 profesor și 2 elevi. Organizatorii vor asigura cazarea și masa participanților, iar costurile de transport vor fi suportate de participanți.

Foto: https://www.smallmontmartreofbitola.com/

„Micul Montmartre” a fost fondat în Bitola, un oraș istoric din Republica Macedonia de Nord, cunoscut pentru arhitectura sa tradițională și bogata sa moștenire culturală. Evenimentul a devenit un simbol al promovării artei în rândul copiilor, adunând anual sutr de lucrări din întreaga lume, acesta se regăsește acum la cea de a 43-a ediție.


1 comment
  1. Doresc și eu sa ma înscriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Descindere a ministrului Educației la Inspectoratul București: Într-adevăr, ne pregătim pentru scenariul roșu, dacă se atinge indicele de 3 la mie. Astăzi începem distribuirea tabletelor în școli

Conflict între ministrul Educației, Monica Anisie, și conducerea Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care stă de două săptămâni cu aproape 10.000 de tablete școlare în depozite. Ministrul a descins în…
Vezi articolul

Profesorii nu au curaj să spună în formularele de feedback că s-au înscris la un curs de pedagogie digitală complet inutil, dar ne scriu ce nu le convine, spune Claudia Teodorescu, director al Unității de Politici pentru Digitalizarea Educației

Claudia Teodorescu, director al Unității de Politici pentru Digitalizarea Educației din cadrul Ministerului Educației și Cercetării a semnalat faptul că, deși profesorii sunt nemulțumiți de cursurile de pedagogie digitală la…
Vezi articolul

Derapaj în Guvern: Raluca Turcan numeşte „informaţie falsă” faptul că bugetul Educaţiei este mai mic şi vorbește doar de finanţarea totală care ar fi 3,8% din PIB. Vicepremierul compară bugetul ministerului pe 2019 cu alocarea totală pentru domeniul Educaţiei în 2020

Derapaj la vârful Guvernului. Vicepremierul Raluca Turcan susţine că „bugetul total pentru Educație”, cu sumele defalcate din impozitul pe venit și TVA, cu programele cu fonduri europene și cu sumele…
Vezi articolul