Conferință organizată de Fundația Vodafone și Edupedu.ro, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Conferință deschisă profesorilor, pe 15 octombrie, la Arcub Gabroveni în București, despre cum îi formăm pe elevi în școala din viitor. Mircea Miclea, Domnica Petrovai, Csaba Asztalos și Mihnea Moisescu vor vorbi despre învățarea în era Inteligenței Artificiale și despre conectarea reală a copiilor cu magiștrii lor

2.848 de vizualizări
Mircea Miclea, Domnica Petrovai, Asztalos Csaba, Mihnea Moisescu / Foto credit: Ciprian Hord / Tedx Zorilor / Agerpres Foto / Univeristatea Politehnica București
Profesorii sunt invitați marți, 15 octombrie, de la ora 13:30, la conferința în format fizic susținută de profesorii Mircea Miclea, Domnica Petrovai, Csaba Asztalos și Mihnea Moisescu, la centrul cultural ARCUB Gabroveni din București, despre Școala din Viitor. Cum putem ajunge mai eficient la mintea noilor generații de copii? Ce tehnici trebuie să stăpânească profesorii în era în care Inteligența Artificială modifică viețile familiilor? Cum îi sprijinim pe copii să aibă un echilibru sănătos în modul în care-și petrec timpul online și offline, în așa fel încât să rămână conectați cu lumea din jur, dar și cu ei înșiși și cu profesorii lor? Cum integrează educația tehnologiile avansate și care sunt tendințele actuale în predarea cu ajutorul digitalului? 
  • Participarea profesorilor la conferință este gratuită, iar accesul la conferință se realizează în limita locurilor disponibile, cu înscriere prealabilă aici
  • Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu” se desfășoară la centrul cultural ARCUB Gabroveni din București, cu începere de la ora 13:30.
  • Profesorii prezenți la conferința de la ARCUB Gabroveni primesc la finalul evenimentului o diplomă semnată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și de Fundația Vodafone România, diplomă recunoscută la nivel național.

Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu” este organizată de Fundația Vodafone România în parteneriat cu Edupedu.ro.

Directorul Fundației Vodafone, Angela Galeța, membru Advisory Committee în România pentru Trust for Civil Society în Central & Eastern Europe, care din 2015 este Certified Sustainability and Excellence Practitioner, acreditare oferită de Institute of Environmental Management and Assessment şi de Center for Sustainability and Excellence, va lansa pachetul educațional Școala din viitor, care cuprinde 48 de lecții digitale noi concepute de profesori români, pe curriculumul național, cu un conținut transcurricular. Resursele digitale dezvoltate pentru nivelul gimnazial pot fi folosite gratuit în timpul școlii, la orice materie, dar și la orele de dirigenție, în Școala Altfel, Săptămâna Verde, Școala după școală, în programe remediale.

Angela Galeța

Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, va vorbi despre ce înseamnă să fii profesor în școala din viitor, cum facem să nu aruncăm fructele revoluției tehnologice și să ajungem mai eficient la mintea noilor generații de copii, despre competențele necesare elevului de astăzi pentru a prospera într-un prezent și viitor tehnologizat și despre modul în care pot stimula profesorii aceste competențe. Mircea Miclea este profesor de științe cognitive aplicate la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este cercetător și fondator al Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom. A fost cel mai tânăr șef de catedră din istoria Universității, cancelar al UBB.

Mircea Miclea

Psihologul Domnica Petrovai, coordonatoarea și co-autoare a Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului din România, va vorbi despre cum îi sprijinim pe copii să aibă un echilibru sănătos în modul în care-și petrec timpul online și offline, în așa fel încât să rămână conectați cu lumea din jur, dar și cu ei înșiși și cu profesorii lor? Care sunt marile provocări cu care se vor confrunta profesorii și elevii în lumea din viitor, aflată sub lupa inteligenței artificiale? Despre efectele utilizării excesive a tehnologiei asupra performanței școlare și a relațiilor interpersonale, precum și despre importanța activităților fizice, a contactului social și a unei diete echilibrate în menținerea sănătății mintale și emoționale în fața presiunii de a fi mereu conectați la mediul digital.

Domnica Petrovai

Profesorul Csaba Asztalos, cadru didactic la Universitatea din București și la Universitatea Româno-Americană și președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), instituție care a realizat împreună cu IRES studiul despre Discursul urii în România, va vorbi despre natura și efectele discursului instigator la ură, diferitele forme pe care le poate lua acesta și impactul său asupra elevilor, a profesorilor și a părinților, precum și despre responsabilitatea fiecăruia de a combate acest fenomen. Despre presiunea sub care își duc viețile în inima școlii profesorii, elevii și părinții, în contextul în care dezvoltarea inteligenței artificiale afectează comunitățile. Școala este principala instanță care ar trebui să se implice mai mult pentru a opri discursul urii în societate, spune majoritatea celor chestionați în studiul IRES-CNCD. Cum pot opri profesorii spirala discursului urii, care escaladează în forme de violență verbală și fizică tot mai prezente în mediul educațional? Pot ajuta noile tehnologii și conținuturile digitale la educarea și crearea unui climat?

Csaba Asztalos, președintele CNCD / Foto: Inquam Photos

Prof.dr.ing. Mihnea Moisescu, decan al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, va vorbi despre revoluțiile industriale și explozia dezvoltării Inteligenței Artificiale, integrate în cercetarea cu aplicabilitate educațională, cum integrează educația tehnologiile avansate și care sunt tendințele și provocările actuale, în dezvoltarea inteligenței digitale în mediul educațional. Plus: un pas spre explorarea meseriilor viitorului. O întrebare importantă la care va răspunde este: Ce trebuie să învețe elevii, astfel încât să poată deveni profesioniști ai prezentului, fie că vorbim de ingineri de date, dezvoltatori de software, experți în machine learning sau securitate cibernetică?

Mihnea Moisescu

Conferința va fi urmată de 4 sesiuni de Workshopuri tematice, gratuite, dintre care profesorii de gimnaziu participanți la eveniment pot alege unul pentru a participa. În cadrul Workshopurilor, profesorii vor afla cum pot să folosească concret la clasă, cu elevii, lecțiile digitale pe cele 4 tematici concepute de Fundația Vodafone România. Totul se întâmplă cu ajutorul tehnologiei, pentru că aceste lecții și aplicații sunt în format multimedia, respectă curriculumul național, pe temele: Mediu & EcologieInteligența digitalăRobotica sau Pregătiți pentru viitor. În cadrul acestor sesiuni practice, cadrele didactice vor vedea exemple utile despre cum să integreze tehnologia în clasă.

Prin formularul de înregistrare la Conferința din 15 octombrie 2024 puteți alege tema workshopului la care vreți să participați:
  • Workshopul Mediu & Ecologie: dezvoltarea unei mentalități „verzi” în rândul elevilor. Profesorul formator al workshopului: Dana Bobocea, profesor Școala din viitor.
Dana Bobocea

Guest speaker al workshopului Mediu & Ecologie: Raul Pop, președinte EcoTeca, fost secretar de stat Ministerul Mediului.

Raul Pop
  • Workshopul Inteligența digitală: cetățeni digitali responsabili, capabili să navigheze în mediul online în siguranță și să evite pericolele precum fake news sau cyberbullying. Profesorul formator al workshopului: Claudia Mitrache, profesor Școala din viitor.
Claudia Mitrache

Guest speaker al workshopului Inteligența digitală: Ioana Avădani, președinte consiliu director Centrul pentru Jurnalism Independent.

Ioana Avadani
  • Workshopul Robotică: resurse interactive prin care elevii pot învăța concepte de bază despre programare și robotizare. Profesorul formator din cadrul workshopului: Radu Jugureanu, profesor Școala din viitor.
Radu Jugureanu

Guest speaker al workshopului Robotică: Mihai Peca, specialist programe de certificare, formator, ECDL Romania – ICDL Certification.

Mihai Peca
  • Workshopul Pregătiți pentru viitor: metode practice de a folosi tehnologia în favoarea dezvoltării elevilor și integrarea inteligenței artificiale în educație. Profesorul formator din cadrul workshopului: dr. George Pataki, profesor Școala din viitor.
George Pataki

Guest speaker al workshopului Pregătiți pentru viitor: conf.univ.dr.ing. Răzvan Crăciunescu, prodecan, Facultatea de Electronică Telecomunicații și Tehnologia Informației, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București.

Razvan Craciunescu

Cele 4 workshopuri se vor desfășura în paralel, în 4 săli diferite găzduite de ARCUB-Gabroveni. Workshopurile sunt susținute de profesori creatori ai conținuturilor educaționale digitale în cadrul programului Fundației Vodafone România și de câte un guest speaker cu competențe și activitate recunoscute în domeniu.

Agendă Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut trandisciplinar pentru profesorii de gimnaziu”. București, ARCUB-Gabroveni, 15 octombrie 2024

13:30 – 14:00 Înregistrarea participanților

14:00 – 14:10 Deschiderea evenimentului – moderatori: Raluca Pantazi și Mihai Peticilă, Edupedu.ro

  • Reprezentant Ministerul Educației (tbc)
  • Ruxandra-Eugenia Regalia, inspector școlar general adjunct, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB)

14:10 – 14:20 Prezentarea programului Școala din viitor și a conținutului educațional dezvoltat de Fundația Vodafone – Angela Galeța, director

14:20 – 15:00 Viitorul învățării în pas cu tehnologia

  • prof.univ.dr. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, fondatorul școlii cognitive în psihologia românească
  • psihoterapeut și psiholog clinician pr. Domnica Petrovai, coordonatoarea Strategiei Naționale de Sănătate Mintală a Copilului și Adolescentului din România
  • lector univ. dr. Csaba Asztalos, președinte Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, unul dintre autorii studiului despre Discursul urii în România
  • prof.dr.ing. Mihnea Moisescu, decan Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti

15:45 – 17:00 Workshopuri tematice în paralel: Prezentarea conținutului educațional digital transcurricular dezvoltat în cadrul programului Fundației Vodafone Romania – Școala din Viitor

1. Workshop modul Mediu&Ecologie: 12 activități de tip e-learning dezvoltate pentru elevii de gimnaziu, ce pot fi folosite atât de profesori la școală, cât și de elevi, acasă, individual sau alături de părinți. Prin acest modul elevii descoperă mediile de viață și identifică strategii și instrumente de protejare a acestora, îmbinând atât cunoștințe de biologie, chimie și fizică, dar și matematică, informatică și TIC.

Guest speaker: Raul Pop, președinte EcoTeca, fost secretar de stat Ministerul Mediului

Tema: Resurse educaționale inovative pentru a le transmite elevilor noțiuni despre sustenabilitate, conservarea naturii și protejarea mediului, relația dintre climă și vegetație, importanța reciclării și reutilizării materialelor, conceptul de energie verde și sursele regenerabile de energie

Formator Școala din viitor: Prof. Dana Bobocea

2. Workshop modul Inteligență digitală: Cele 12 activități ce fac parte din parcursul acestui modul ating subiecte dificile din mediul online, cum ar fi cyberbullying-ul, discursul instigator la ură (hate speech), drama digitală, identitatea online, și își propun să dezvolte o atitudine de viață echilibrată în rândul adolescenților, bazată pe alegeri conștiente.

Guest speaker: Ioana Avădani, președinte consiliu director Centrul pentru Jurnalism Independent

Tema: Analiza critică a știrilor de ultimă oră, verificarea surselor și înțelegerea impactului tehnologiei moderne asupra răspândirii informațiilor, pentru ca elevii și profesorii să poată fi pregătiți să navigheze în mod responsabil și informat în era digitală. Cum se deosebesc știrile credibile de cele false, care sunt metodele prin care se pot verifica sursele și autenticitatea informațiilor. Care sunt elementele fundamentale ale unui articol de știri online, astfel încât comunitatea școlară să poată să evalueze critic conținutul informativ, sponsorizat și cel tip clickbait, pentru o navigare responsabilă în spațiul online.

Formator Școala din viitor: Prof. Claudia Mitrache

3. Workshop modul Robotică: include 12 activități de învățare cu aplicații practice ale acesteia în viața de zi cu zi, programare în Scratch și GeoGebra

Guest speaker: Mihai Peca, specialist programe de certificare, formator, ECDL Romania – ICDL Certification

Tema: Robotică, algoritmi, programare și automatizare – de la teorie la practică, în lecțiile predate la școală. Despre platformele de colaborare în Cloud și beneficiile acestora, ce este cloud computing și Internet of Things (IoT). Despre impactul tehnologiei moderne, inclusiv al roboților industriali, cei de uz casnic și cei de asistență personală, asupra vieții oamenilor. Care sunt beneficiile și limitările acestor tehnologii.

Formator Școala din viitor: Prof. Radu Jugureanu

4. Workshop modul Pregătiți pentru viitor: cuprinde 12 lecții prin care sunt explorate conceptele de inteligență artificială, realitate augmentată și virtuală, biotehnologii etc., cu implicații în meseriile viitorului.

Guest speaker: conf.univ.dr.ing. Răzvan Crăciunescu, prodecan, Facultatea de Electronică Telecomunicații și Tehnologia Informației, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA Bucuresti

Tema: Suntem pregătiți pentru noile tehnologii? Ca să nu ne fie teamă de viitor, trebuie să învățăm. Ce și cum îi putem cere unui model de inteligență artificială? Ce probleme etice se pun? Sfaturi pentru profesori despre cum ar trebui să abordeze impactul tehnologiei în viitorul elevilor.

Formator Școala din viitor: Prof. George Pataki

17:00 – 17:15 Acordarea diplomelor de participare și tombola pentru premierea participanților.

Profesorii care vor fi desemnați câștigători vor primi acces gratuit la câte un set de cursuri oferite de speakerii din plen:

  • cursuri pentru profesori oferite de Mircea Miclea și compania sa, Cognitrom: Dezvoltarea strategiilor de învățare la clasă. Cursul este acreditat de Ministerul Educației și are ca obiectiv dezvoltarea competențelor cadrelor didactice de a identifica și implementa la clasă metode și strategii pentru optimizarea învățării.
  • cursuri oferite cadrelor didactice de Domnica Petrovai și compania sa, Mind Education. Acces gratuit un an pe platforma Sinergie.ro, un veritabil instrument al dezvoltării continue care conține peste 300 de ore de cursuri și zeci de exerciții practice structurate pe mai multe zone ale dezvoltării mintale și emoționale. În comunitatea Sinergie, profesorii câștigători au acces la evenimente live construite și gândite pentru nevoile lor de specialiștii Mind Education, dar și la diferite resurse scrise care abordează temele de interes din fiecare lună.
  • curs oferit profesorilor de Csaba Asztalos și instituția pe care o conduce, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Cursul are ca obiectiv prezentarea și diseminarea noțiunilor ce privesc principiul egalității și nediscriminării în educație. Formatul cursului este unul interactiv, în care noțiunile sunt introduse prin dezbaterea spețelor, cazurilor soluționate de CNCD și instanțele de judecată. 
  • modulul ECDL AI Insights, care prezintă potențialul transformator al inteligenței artificiale, demonstrând modul în care mașinile își percep mediul și iau decizii pentru a atinge obiective specifice. La finalizare, participanții vor obține un certificat, sporindu-și acreditările profesionale în domeniul educației digitale.

Profesorii care vor să participe marți, 15 octombrie, de la ora 13:30 la Conferința Națională „Școala din viitor – resurse și conținut transdisciplinar pentru profesorii de gimnaziu” au înscrierile deschise prin completarea formularului de aici, a cărui trimitere durează două minute.


1 comment
  1. poate veniți și în Constanța, totuși… sunt prea mulți profesori PTR aceasta adunare din București.

    sau măcar să permită și online participarea ….. in era actuala că tot vorbim cum sa ne digitalizăm…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Klaus Iohannis: Majoritatea elevilor vor merge fizic la școală. Descentralizare pentru începutul noului an școlar. Școlile se deschid după trei scenarii – verde, galben și roșu, în funcție de numărul de cazuri din localitate

Școlile se vor deschide pentru noul an pe 14 septembrie, iar modul cum se va întâmpla acest lucru depinde de situația epidemiologică locală. Decizia pentru redeschiderea școlii va fi descentralizată…
Vezi articolul

Alianța Studenților s-a adresat Avocatul Poporului în legătură cu eliminarea gratuităților la transportul feroviar și afirmă că e necesară sesizarea Curții Constituționale

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul…
Vezi articolul

VIDEO Noile reguli pentru deschiderea școlilor, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației: Sunt două scenarii. După depășirea ratei de infectare de 6/1.000 nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, toți elevii trec în online și doar creșele și grădinițele mai funcționează

După depășirea ratei de infectare de șase la mine nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, a anunțat ministrul Educației într-o conferință de presă comună cu Ioana Mihăilă,…
Vezi articolul

Scandal pe bursele elevilor. Ministrul Educației susține că reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au propus ca cei cu medii între 8.50 și 9.50 să nu mai ia burse de merit / CNE: Nu am agreat niciodată creșterea la 9,50 a mediei pentru bursa de merit

Modificarea cuantumurilor minime ale burselor și stabilirea pragului pentru bursa de merit la media 9.50, față de 8.50 cât este în prezent, au fost propuneri făcute de Consiliul Național al…
Vezi articolul