Consiliere psihologică gratuită pentru copiii care și-au pierdut părinții din cauza COVID, oferită de către MedLife

264 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com – Altanaka
Consiliere psihologică gratuită copiilor care și-au pierdut părinții din cauza COVID este oferită de către MedLife, potrivit platformei RoMâine. Campania și-a propus să susțină cele mai afectate categorii din acest moment: personalul medical din spitalele COVID, pacienții cu boli cronice și cei care au trecut prin boală, români din zone izolate care au acces deficitar la servicii medicale și copiii care și-au pierdut părinții din cauza COVID.

Nu îi vedem, dar România are sute de copii lăsați orfani de Covid-19. Suflete a căror copilărie s-a terminat abrupt, cândva în aceste 20 de luni de pandemie.

Pentru ei, pentru copiii rămași fără părinți, am înființat primul serviciu de consiliere psihologică din România, unde specialiști în domeniu vor încerca să-i ajute să-și recapete speranța și să-și recâștige copilăria”, este mesajul care însoțește anunțul campaniei.

Persoanele care doresc consiliere trebuie să completeze un formular pentru copilul respectiv, în platformă. Specialiștii în domeniu „vor încerca să-i ajute pe copii să-și recapete speranța și să-și recâștige copilăria”, conform anunțului.

Foto: captură – MedLife

Formularul va fi completat de tutorele legal al copilului și cuprinde următoarele câmpuri:

  • nume
  • prenume
  • oraș
  • e-mail
  • telefon
Foto: captură – MedLife

Formularul de consimțământ poate fi descărcat aici, apoi trebuie completat și încărcat împreună cu alte materiale necesare în format jpg/pdf (ex. certificatul de deces COVID).

În contextul valului 4 al pandemiei, MedLife și-a propus să susțină cele mai afectate categorii din acest moment: personalul medical din spitalele COVID, pacienții cu boli cronice și cei care au trecut prin boală, români din zone izolate care au acces deficitar la servicii medicale și copiii care și-au pierdut părinții din cauza COVID, potrivit comunicatelor companiei.

Pentru fiecare valoare comunicată pe RoMâine, a fost atribuită o acțiune, după cum urmează:

  • Încredere (Echipe de voluntari formate din angajați MedLife pentru spitale COVID) 
  • Empatie (Consiliere psihologică pentru personalul din spitalele COVID)
  • Respect (Clinica mobilă în zone rurale cu acces deficitar la servicii medicale)
  • Grijă (Pachete de servicii cu discount pentru pacienții cu boli cronice și cei trecuți prin boală)
  • Speranță (Consiliere psihologică pentru copiii care și-au pierdut părinții din cauza COVID) 

Foto: © Dreamstime.com – Altanaka / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, spune profesorul de limba germană Sorin Giurumescu: Să încerci să-i obligi să stea efectiv în școală ar însemna să-i demotivezi tocmai pe aceia care își fac treaba bine, ar fi o nouă birocratizare

Majoritatea profesorilor lucrează mult mai mult de 8 ore pe zi, atrage atenția profesorul de limba germană Sorin Giurumescu. El avertizează că o eventuală obligativitate a prezenței fizice continue în…
Vezi articolul

Schimbări majore pentru voucherele educaționale de 500 de lei, anunțate de ministrul Marcel Boloș pentru anul școlar următor: Modificăm mecanismul în totalitate. Poate chiar creștem valoarea voucherului de la 500 la 750 de lei

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a declarat pentru Edupedu.ro că, începând cu anul școlar 2023-2024, o să fie schimbat mecanismul pentru acordarea voucherelor educaționale pentru copiii din medii…
Vezi articolul

Elevii capabili de performanță vor fi evaluați de echipe de psihologi și profesori prin teste de aptitudini, ca să poată participa la pregătirea din centrele de excelență – proiectul legii învățământului preuniversitar, varianta Deca

Elevii capabili de performanțe înalte care pot participa la cursuri și programe educaționale suplimentare la centrele județene de excelență (CJE) ar urma să fie identificați de echipe de specialiști –…
Vezi articolul
ChatGPT în școli

Estonia anunță că integrează ChatGPT și alte instrumente de inteligență artificială în sistemul național de învățământ, din luna septembrie / Măsura – prezentată drept prima inițiativă mondială pentru introducerea acestor instrumente în școli

Estonia a lansat prima inițiativă mondială pentru introducerea ChatGPT Edu și a chatbot-urilor în toate școlile, au anunțat, luni, guvernul estonian, OpenAI și Anthropic, potrivit Euractiv. „Estonia creează un model…
Vezi articolul