Consilierul școlar, director al CMBRAE, Aura Stănculescu, a fost întrebată despre presiunea notelor pe care părinții o pun asupra copiilor. „Ca părinte se presupune că îi vrei binele copilului. (…) I-ai spus că trebuie să învețe, trebuie să obțină rezultate deosebite, trebuie să aibă un palmares cu care tu să te mândrești. Cui servește treaba asta copilului sau ție?”, spune consilierul în podcastul Salvați Copiii România.
Aura Stănculescu, consilier școlar, atrage atenția că atunci când părinții le cer copiilor un anumit standard de note ar trebui să-și pună întrebarea: „Cui servește treaba asta copilului sau ție?”.
„Dacă deschizi Facebook, părinții se laudă cu premiile copiilor pe Facebook, pe Insta, medalii, diplome, cupe și așa mai departe.
Copiii sunt de acord oare cu treaba asta? Ce simt copiii lor când părinții pun aceste postări? Ar trebui întrebați. Poate că atunci când se mici nu iau în seamă. Când sunt mai mari s-ar putea să fie deranjați pentru că este meritul lor și ar trebui ei să decidă ce fac cu rezultatul lor, cui îl arată și ce demonstrează pentru ei acest rezultat”.
Redăm răspunsul consilierului școlar Aura Stănculescu
Salvați Copiii: Sunt părinți care pun foarte multă presiune, care fixează un standard, iar pentru copii poate fi mult
Aura Stănculescu, psiholog consilier școlar: Ca părinte se presupune că îi vrei binele copilului. Numai că tu ca părinte trebuie să exersezi gândirea reflexivă. Cum faci asta? I-ai spus că trebuie să învețe, trebuie să obțină rezultate deosebite, trebuie să aibă un palmares cu care tu să te mândrești. Cui servește treaba asta copilului sau ție? Trebuie să te întrebi ca părinte dacă ai procedat corect, dacă ai putea să faci și altfel, cui aduce beneficii ceea ce e tu ai cerut copilului
Salvați Copiii: Părintele ar putea spune că-i vrea binele, să ajungă bine?
Aura Stănculescu, psiholog consilier școlar: Da, dar trebuie să fim sinceri totdeauna. Ca părinte chiar vreau lui să-i fie bine sau vreau să-mi fie mie bine ca eu să mă laud cu rezultatele copilului meu. Pentru că vedem dacă deschizi Facebook, părinții se laudă cu premiile copiilor pe Facebook, pe Insta, medalii, diplome, cupe și așa mai departe.
Copiii sunt de acord oare cu treaba asta? Ce simt copiii lor când părinții pun aceste postări? Ar trebui întrebați. Poate că atunci când se mici nu iau în seamă. Când sunt mai mari s-ar putea să fie deranjați pentru că este meritul lor și ar trebui ei să decidă ce fac cu rezultatul lor, cui îl arată și ce demonstrează pentru ei acest rezultat.
Salvați Copiii: Și atunci cum fac ca părinte, dacă eu vreau binele copilului meu, aș vrea să am un standard, dar cum mă conving că e standardul potrivit pentru copilul meu și nu cumva e al meu standardul sau al părinților mei.
Aura Stănculescu, psiholog consilier școlar: Fiind tot timpul reflexiv la treaba asta, gândindu-mă în fiecare zi, să avem un proces de igienă mentală: Ce am făcut eu astăzi și ce impact a avut ce am făcut eu asupra celorlalți? Aici vorbim de orice persoană cu care ne-am întâlnit în momentul în care eu am acest obicei sănătos de a-mi face această curățare și analiză, eu identific și erorile pe care le am pentru că eu când sunt cu mine cu gândurile mele se presupune că sunt sincer și nu trebuie să raportezi cuiva și nu mă apreciază nimeni sau nu mă invalidează nimeni. Și atunci când ești cu sinceritate singur cu tine și îți dai răspunsurile alea potrivite care au născut, acea atitudine ar trebui să-ți corecteze anumite comportamente. Sigur, părinții, ca și profesorii, trebuie să știe că există niște nevoi universale de bază ale copiilor pe care noi trebuie să le respectăm.
Dacă facem lucrurile astea vom avea o legătură bună cu copiii și atunci orice solicitare pe care noi o vom avea față de ei are șanse mai mari de a fi împlinită, cumva de a vedea rezultate. Copiii au nevoie de siguranță și aici vorbim despre siguranță emoțională. Ei trebuie să știe că există un adult care îi ascultă, îi vede, îi înțelege și îi sprijină oricând. De aceea iubirea este necondiționată.
Apoi au nevoie de structură. Asta înseamnă că eu trebuie să am reguli clare, limite și copilul să știe ce așteptări am eu de la el. Trebuie să le setez, iar așteptările astea trebuie să fie întotdeauna în concordanță cu posibilitățile copilului, să nu-i cer mai mult decât poate el.
Apoi, deci am siguranță, am acest set de reguli, trebuie să-i asigur respectul față de propria persoană, să îl las să aibă propria identitate.
Să nu îi cer să fie altcineva decât este. Copiii au nevoie să fie ei așa cum sunt, nu să li se spună să fie altfel, să fie precum colegul de bancă cu vecinul de apartament sau știu și eu altă persoană din familia extinsă. Pentru că ei sunt ei, nu sunt altcineva și ei vor să-și trăiască propria viață. Apoi au nevoie să aparțină cuiva, să se simtă că aparțin. Când noi împlinim toate nevoile astea care sunt de bază ale copiilor, atunci șansele sunt foarte mari ca orice influență am avea asupra lor să vadă rezultate pozitive, să fie complianți la solicitările noastre.
Presiunea uneori există și e bine să fie, trebuie dozată corespunzător posibilității lui, nu-l lăsăm să facă ce vrea, îi punem niște niște target-uri, avem niște așteptări, numai că trebuie să ne asigurăm că a înțeles și că știm că are și posibilitatea de a înțelege cum să facă ceea ce noi am cerut și-l ajutăm să aibă sprijin, nu doar îi pun target-ul și-l las singur și vin peste o lună și verific dacă a atins target-ul. Zi de zi trebuie să văd ce obstacol întâmpină, cum pot eu să-l ajut, cum pot eu să-i fiu sprijin lui, ci cu ce se confruntă fiind alături de el și cadru didactic și profesor. Atenție când facem lucrurile astea, nu trebuie să expunem, nu trebuie să umilim, nu facem de față cu alții. Asta este o chestiune intimă între părinte-copil, între profesor, copil”.
5 comments
Performanțele copiilor sunt ale copiilor. Nu înțeleg de ce trebuie părinții sau bunicii să se laude cu notele mari ale copiilor/nepotilor.
Eu nu îl văd că o critica. Îl văd că o trezire la viață. Nu este vina profesorilor și nici a părinților și nici a odraslelor. Ei reactioneaza in funcție de context. Nu toți profesorii sunt prosti, la fel cu ( eu cred că elevii nu sunt prosti din start, nu isi găsesc motivația), iar ce părinte ar vrea răul copilului?
Se numește lipsa de comunicare.
Înțeleg părinții se lauda cu rezultatele copiilor că este efortul intelectual al copiilor și susținerea financiară a părinților pentru rezultatele copiilor.Dar ,profesorii de ce se lauda cu rezultatele elevilor ,când 90% dintre elevi fac meditații ani buni pentru a obține rezultate bune .D na profesoara are concluzii subiective.
Din nou explicații incomplete și din nou o personalizare a problemei. De data asta nu mai sunt profesorii de vina, sunt părinții.
Doamna consilier creează impresia că presiunea performanței provine aproape exclusiv din familie. În România, presiunea este produsă de întregul sistem educațional: evaluări cu miză mare, exces de evaluare, ierarhizarea permanentă a elevilor, admiterea la liceu bazată pe o singură medie, comparațiile dintre clase și școli, olimpiadele și discursul public centrat pe „cei mai buni”. Părinții nu fac decât să reacționeze, poate uneori exagerat, la stimulii creați de sistem.
Doamna consilier lasă impresia că performanța școlară și starea de bine a copilului se exclud reciproc: dacă urmărești performanța, inevitabil afectezi sănătatea emoțională a copilului. În realitate, performanța și dezvoltarea emoțională pot coexista atunci când așteptările sunt realiste, sprijinul este adecvat, iar accentul cade pe progres și învățare, nu pe comparație și competiție.
Și încă un aspect îi scapă doamnei consilier(?): diferența dintre copiii tipici și cei cu CES. Pentru un copil cu TSA, ADHD sau TSI, presiunea nu vine neapărat din dorința de a lua nota 10, ci din încercarea permanentă de a atinge standarde concepute pentru alt profil de dezvoltare – copilul tipic (vezi noile standarde de evaluare). În cazul acestor copii, problema centrală este lipsa adaptării cerințelor și a evaluării, nu atât atitudinea părinților.
Dacă acceptăm că problema este sistemică (din nou), atunci soluțiile nu pot rămâne doar la nivelul introspecției părinților. Ar trebui discutate și aspecte precum modul de evaluare în școală, reducerea competiției excesive,evaluarea orientată spre progres individual sau dezvoltarea serviciilor de sprijin în școli.
Văd acest articol nu ca pe o critică la adresa părinților, ci ca pe un semnal care îi invită să reflecteze și să înțeleagă cum își pot îmbunătăți relația cu propriii copii. Copiii noștri sunt individualități unice, iar sprijinul nostru emoțional este esențial pentru dezvoltarea lor academică și personală.
Vă felicit, doamnă consilier! Și eu lucrez cu adolescenți, iar în discuțiile cu părinții semnalez adesea greșeli pe care le fac și eu, la rândul meu, în calitate de părinte.Cred că este cea mai grea și, în același timp, cea mai importantă „meserie” pe care o avem. Însă, prin conștientizare și prin autoreglarea propriilor noastre emoții și nevoi, putem construi relații sănătoase cu copiii noștri. Uneori, vanitatea sau propriile noastre așteptări se răsfrâng, fără să ne dăm seama, în mod nedrept asupra lor.