Mircea Miclea propune reintroducerea tezelor cu subiect unic la nivel național, din clasa a V-a: Să nu așteptăm până la Evaluarea Națională, când ne mirăm de rezultate și toată lumea se spală pe mâini

5.800 de vizualizări
Foto: captura Podcast Professor Vodnar/Youtube.com
Tezele ar trebui reintroduse începând din clasa a V-a și să fie cu subiect unic la nivel, susține fostul ministru al Educației Mircea Miclea. Elevii din toate școlile ar urma să susțină tezele la aceeași oră și cu aceleași subiecte, astfel încât profesorii și sistemul de educație să aibă din timp date despre rezultatele elevilor, a explicat Mircea Miclea într-un interviu acordat SpotMedia, pe 16 septembrie. 

„Evaluarea trebuie schimbată. Ce înseamnă acest lucru? Vă dau două dimensiuni, apropo de evaluare. Prima: ar trebui să reintroducem tezele și tezele acestea să fie unice la nivel național”, spune Mircea Miclea.

Fostul ministru propune ca evaluările să înceapă din clasa a V-a și să fie organizate simultan în toate școlile:

„În fiecare școală din România, de exemplu, elevii din clasa a V-a, la aceeași oră, dau, cu aceleași subiecte, teza la matematică, și apoi, în clasa a VI-a, la fel. Și apoi, în clasa a VII-a, la fel, și la celelalte materii.”

Profesorul ar putea vedea cum a evoluat aceeași clasă de la un an la altul

Unul dintre argumentele invocate de Mircea Miclea este că tezele unice ar permite compararea rezultatelor unei clase atât cu media națională sau județeană, cât și cu propriile rezultate din anul precedent.

„Și, în felul acesta, tu ai din timp date despre diferențele dintre elevii tăi și media națională sau media județeană. Tu ai din timp date despre cum ai evoluat de anul trecut, pentru că te compari pe tine cu tine, pe tine cu media pe care ai avut-o cu clasa ta la matematică în clasa a V-a și ce ai făcut cu ei până în clasa a VI-a, același profesor, cu aceiași elevi”, explică Miclea.

Datele ar permite intervenții înainte ca elevii să ajungă la Evaluarea Națională: „Atunci avem date din timp, pe baza cărora putem interveni. Nu așteptăm până la Evaluarea Națională, atunci ne mirăm care sunt rezultatele și toată lumea se spală pe mâini.

„Profesorii din mediul gimnazial spun: «Noi nu mai putem să facem nimic, pentru că acești elevi au plecat de la noi», iar profesorii de la liceu, care îi primesc pe acești elevi, spun: «Uite ce au lăsat cei din mediul gimnazial. Ce să mai reparăm noi acum, că e prea târziu?»”, a spus Mircea Miclea.

Mircea Miclea spune că nu este obligatoriu ca aceste evaluări să fie realizate prin teste standardizate: „Vedeți, deci, ce trebuie să facem: să introducem evaluări, nu neapărat prin teste standardizate. E suficient să avem teze unice la nivel național, din clasa a V-a începând, și atunci avem date pe baza cărora putem să facem o intervenție precoce, o corectare a rezultatelor deficitare.”


10 comments
  1. Bună idee cu tezele cu subiect unic! 3-4 pe an, cu remediere imediată.
    Nu e rău și cu științele doar că se va vedea dezastrul. Profii de fizică, de chimie deja sunt cu capetele plecate, stau mai umili decât s-ar cuveni, din păcate pentru știința din Ro.

  2. De ce nu luăm ca referință perioadele când scoala românească a dat cele mai bune rezultate, adică perioada interbelică și anii 60-70, să curățam balastul ideologic din perioadele respective, și să ne facem un model viabil pentru noi? Nu cred că modelul nordic va da vreodată rezultate în România.

  3. Domnul profesor este , ca de obicei , un spirit iscoditor care aduce in atenție un fapt absolut benefic pentru elevi.
    Ar fi poate foarte bine că tezele cu subiect unic sa fie pentru fiecare modul , atunci am putea măsură, cu aceeași unitate de măsură progresul.

  4. Diminuarea importantei matematicii, diluarea ei, reducerea numarului de ore este un proiect vechi si drag d-lui Miclea.
    Ultima sa gaselnita este examenul-ghiveci matematica + stiinte. Este imposibil pentru un copil de 15 ani sa dea examen din toata materia la toate cele trei obiecte : matematica, fizica, chimie. Evident, nivelul de cunostinte din matematica, fizica, chimie necesar pentru promovarea acestui examen-ghiveci va scade. Bucuria d-lui Miclea, care este certat tare de tot cu matematica si ar vrea sa se razbune.
    De ce nu propune d-l Miclea o masura similara pentru limba romana? Combinarea ei cu istoria si geografia, de exemplu.
    De ce nu propune d-l Miclea un examen cu multiple materii pentru admiterea in facultatea in care domnia sa preda? Sau macar examen de admitere? Acum admiterea este pe baza de dosar.

  5. Lucrările sa fie corectate de alți profesori prin distribuirea lucrărilor scanate, iar în cazul unor repetate diferente intre mediile la clasa și aceste teze, sancționarea profesorului care preda.
    S-a distrus interesul profesorului asupra elevului de când au apărut indicatorii de performanță bazați pe notele elevilor… acum toată lumea are 9 și 10

  6. Pe drept cuvânt, pare că-i prea târziu. Inclusiv lui Manole, meșterul, i se surpa munca. Și a trebuit să gaseasacă soluția pentru a nu muncii în zadar. Temelia-i clasele 0 – IV, astfel că dacă cineva va vrea să schimbe pe ici pe colo,,prin punctele esențiale, e musai să se revină la note. E jignitor la adresa generațiilor tinere ca să facă grădinița până la sfarșitul clasei a IV – a. Și se mai miră ,,analiștii” rezultatelor Pisa când constată că ai noștri-s ,,bâtâ” și la navigat. Astfel, trec în adolescență direct în brațele AI-ului. Și vin apoi în liceu dependențele …

  7. sa nu așteptăm … de la grădiniță neica…
    Eu nu stiu cum naiba pe sistemul german, care se face si in România, examenul se da la 16 ani, cand altfel sunt gestionate emoțiile.

    1. Sunt sigur că matematica, logica, chimia, biologia și fizica fix asta te-au învățat. Ciudată scuză ca să-ți arăți incompetență.

    2. Scoala pune ordine si te formează sa faci parte dintr-o societate civilizată. Au creativitate pe gustul tău in Africa, India.Poti sa te relochezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *