Consiliul Elevilor cere președintelui să promulge „de urgență” legea privind dispozitivele pentru elevi dezavantajați, inițiativă ce ar putea fi „tergiversată” deoarece „guvernul nu a susținut-o”

2.482 de vizualizări
FOTO: CNE
Consiliul Național al Elevilor (CNE) cere Președintelui României, într-un comunicat transmis vineri, să promulge legea privind dotarea elevilor dezavantajați cu dispozitive prin care să poată accesa școala online, proiect adoptat săptămâna aceasta în Parlament. Organizația arată că ”inechitățile din sistemul educațional vor continua să se adâncească pe măsură ce elevii din mediile social-dezavantajate continuă să fie lăsați în afara sistemului de învățământ” și îl îndeamnă pe președinte să promulge „de urgență”. Motivul? „Guvernul României, spune CNE, „nu a susținut această inițiativă legislativă, fapt care ne determină să considerăm că rezolvarea problemei elevilor dezavantajați va fi tergiversată”.
  • Legea care prevede dotarea elevilor și a profesorilor „la cerere”, de către Ministerul Educației, cu dispozitive electronice conectate la internet, a fost votată marți de Senat, în calitate de cameră decizională. Legea a fost elaborată împreună cu implicarea activă a Consiliului Național al Elevilor. Ea vine după ce Ministerul Educației a lansat în luna mai o licitație de echipamente pentru școala online, tablete care ar trebui să ajungă la cei 250 de mii de elevi și profesori fără dispozitive, identificați de inspectorate. Detalii aici

Comunicatul CNE:

„Consiliul Național al Elevilor solicită Președintelui României promulgarea legii privind dotarea cu dispozitive conectate la Internet pentru elevii dezavantajați

Consiliul Național al Elevilor, structura de reprezentare a elevilor din România, solicită Președintelui României promulgarea, în regim de urgență, a legii privind dotarea elevilor dezavantajați cu dispozitive prin care să poată accesa școala online, lege adoptată de Parlamentul României în 23 iunie 2020.

În contextul în care educația în mediul digital nu a fost garantată pentru aproximativ 900.000 de elevi din România, suntem de părere că toate partidele politice și instituțiile centrale trebuie să se solidarizeze cu cauza promovată de structura de reprezentare a elevilor încă din martie 2020.

Inechitățile din sistemul educațional vor continua să se adâncească pe măsură ce elevii din mediile social-dezavantajate continuă să fie lăsați în afara sistemului de învățământ.

Guvernul României nu a susținut această inițiativă legislativă, fapt care ne determină să considerăm că rezolvarea problemei elevilor dezavantajați va fi tergiversată. În contextul în care rezultatele la Evaluarea Națională probează faptul că elevii din mediul rural nu au putut, în aproximativ jumătate din cazuri, să obțină o notă de trecere, orice amânare a implementării legii se transpune în prelungirea abandonului școlar instituit în momentul în care Ministerul Educației și Cercetării a introdus obligativitatea orelor online fără a asigura echipamentele necesare pentru elevii și profesorii dezavantajați.

Facem apel la inițiatorul proiectului România Educată să conștientizeze nevoia implementării acestei legi, astfel încât, începând cu luna septembrie a acestui an, niciun elev să nu mai fie privat de educație.

„Solicităm promulgarea Legii 327/2020 de către Președintele României și implementarea legii în sensul achiziționării dispozitivelor necesare pentru accesarea școlii online, până în septembrie 2020. Guvernul României, deși s-a opus acestei legi, trebuie să înțeleagă faptul că orice tergiversare a implementării legii este un afront adus elevilor care, din luna martie, au fost complet deconectați de la tot ce înseamnă educație. Acest afront ne determină să credem că abandonul școlar s-ar adânci mai mult decât s-a întâmplat deja, iar rezultatele la Evaluarea Națională demonstrează acest lucru. Promulgați și implementați legea, pentru că dreptul la învățătură e garantat de Constituție, iar respectarea acestuia nu poate fi negociată.”, a declarat Antonia-Laura PUP, președintele Consiliului Național al Elevilor.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației eludează problema alegerilor programate în unele universități pe vechea lege a educației, contrar cerințelor din legea nouă / Instituția înșiruie prevederi legale în loc să spună dacă a fost respectată legea

Ministerul Educației evită, în răspunsuri transmise Edupedu.ro la o lună după ce primit întrebări pe această temă, să spună clar în ce măsură au fost legale deciziile unor universități de…
Vezi articolul

OFICIAL Părinții pot merge la secretariatele școlilor într-un interval dedicat, de la 8 la 9 și de la 16 la 18. Școlile sunt obligate să găsească un program extins cel puțin două zile pe săptămână – ROFUIP 2024

Părinții și reprezentanții legali ai elevilor vor putea merge la secretariatele școlilor începând cu anul școlar 2024-2025, potrivit noului Regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).…
Vezi articolul

Lecții demonstrative pe 10 discipline și formare pentru metode de predare noi, susținute de cele mai performante colegii din Oradea – Eminescu și Gojdu – pentru toți profesorii din județul Bihor, pe 5 octombrie, de Ziua Educației. Înscrieri deschise – se acordă certificate de participare CCD

Eveniment de amploare, făcut de profesori, pentru profesori, la Oradea. Toți profesorii din școlile din județul Bihor sunt așteptați chiar de Ziua Educației la o serie inedită de workshopuri de…
Vezi articolul
Admitere la liceu 2020

Elevii de la liceele militare, excluși de la Concursul de Chimie „Petru Poni” 2024, dedicat liceelor vocaționale, printr-o adresă a secretarului de stat din Ministerul Educației Florian Lixandru

Elevii de la liceele vocaționale – profilul militar nu pot participa la Concursul Național de Chimie „Petru Poni” 2024 dedicat elevilor din învățământul vocațional, după ce au fost tăiați printr-o…
Vezi articolul

MANIFEST 12 elevi navetiști i-au scris ministrului Educației ce înseamnă pentru ei drumul până la școală: sute de lei pe lună, nedecontați, ore pierdute, condiții proaste, trenuri și autobuze murdare, cu „indivizi dubioși„. Elevii cer abrogarea a două acte normative

„Solicitările Consiliului Național al Elevilor continuă să fie ignorate de ministrul Educației și Cercetării, Monica Cristina Anisie”, susțin reprezentanții elevilor într-un comunicat trimis Edupedu.ro. Aceștia spun că au trimis un…
Vezi articolul

Cum calculează școlile care sunt elevii care primesc bursă de merit – primii 30% dintr-o clasă – explicațiile Ministerului Educației trimise directorilor / Nu trebuie să ceară adeverință de venit părinților și nici acte legalizate la notar

Mai multe precizări despre calcularea procentului de primii 30% elevi dintr-o clasă care vor primi bursă de merit indiferent de media acestora, despre extragerea informațiilor despre veniturile familiilor de către…
Vezi articolul